Lumânare

Solistul trupei 7 Klase, Cătălin Caragea, a fost găsit mort

1087
(reînnoit 14:19 24.03.2020)
Doliu în lumea muzicii. Cătălin Caragea, solistul trupei 7 Klase, s-a stins din viață, în această noapte. Conform primelor informații, tânărul și-ar fi pus capăt zilelor.

CHIȘINĂU, 24 mart - Sputnik. Producătorul trupei 7 Klase, Iurie Bădicu, a postat un mesaj pe Facebook în care anunță că solistul trupei, Cătălin Caragea, s-a stins din viață.

„Doamne Sfinte, Iartă-ne. Te rog, iartă-ne. Cătălin, băiat frumos și talentat. De ce el? Rațional și ambițios și, dintre noi toți, doar el își făcea semnul crucii în public, noi parcă nuștiu cum evitam, s-o facem, sfiindu-ne. Cred că ai fost ales și iubit. Iartă-ne, Artistule! De șase zile nu pot dormi noaptea. Nu am somn. Parcă ceva mă tulbură și mă împinge să scriu…”, a dezvăluit Iurie Bădicu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat pentru Sputnik Moldova că oamenii legii au fost alertați, în această dimineață în jurul orei 03:00, precum că într-o locuință a fost găsit cadavrul unui tânăr. Polițiștii au stabilit că victima s-ar fi strangulat cu o centură. În urma examinării de către medicul legist, nu au fost depistate urme de moarte violentă. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Poliția mai spune că tânărul locuia singur, iar corpul neînsuflețit a fost depistat de către o rudă care a venit să vadă ce s-a întâmplat, de băiatul nu-i răspundea la telefon de câteva zile.

Producătorul Iurie Bădicu a mai scris că tânărul va fi înmormânta în cimitirul din satul Malcoci, raionul Ialoveni, acolo unde locuiește bunelul său. Părinții artistului încă n-au revenit de peste hotare și, în general, nu se știe dacă aceștia vor reuși să ajungă acasă, întrucât este impus acest regim de carantină.

Cătălin Cragea avea doar 22 de ani. Formația 7 Klase a fost fondată de Iurie Bădicu și are cinci instrumentiști și un solist. Băieții s-au lansat în 2017. Cea mai cunoscută piesă a formației este Plec din Chișinău, lansată în 2019.

1087
Tagurile:
România, Solist, Mort
Tematic
Premieră muzicală de toamnă: Trupa 7 Klase a lansat un videoclip excepțional


Загрузка...