Carantină în satul Cuhnești din raionul Glodeni

Un sat din raionul Glodeni a intrat în carantină, dar nu din cauza COVID-19: Iată motivul

322
Într-o gospodărie din satul Cuhnești raionul Glodeni a fost depistat un focar de pestă porcină africană. S-a întâmplat săptămâna trecută. Din acest motiv, localitatea se va afla în carantină timp de 45 de zile.

CHIȘINĂU, 23 mart - Sputnik. În satul Cuhnești a fost insituită zonă de carantină, după ce în localitate s-a confirmat existența focarului de pestă porcină africană.

Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Vladislav Cotici, a declarat pentru Sputnik Moldova că acest caz a ajuns în atenția inspectorilor ANSA, după ce un localnic a anunțat că i-au pierit trei porci.

În urma analizelor de laborator s-a confirmat existența pestei porcină africane. Astfel, inspectorii ANSA au nimicit încă un porc din gospodăria familiei care, de asemenea, ar fi pierit din cauza acestei boli.

Autoritățile au fost nevoite să instituie zona de carantină pentru 45 de zile pentru a preveni răspânirea focarului în alte localități.

Președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari, a postat pe Facebook câteva fotografii în care se vede că la intarea și ieșirea din localitate sunt posturi special amenajate pentru dezinfectarea transportului, iar polițiștii verifică toate automobilele care intră și ies din sat.

Carantină în satul Cuhnești din raionul Glodeni
Carantină în satul Cuhnești din raionul Glodeni

Aceste măsuri sunt coordonate cu inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. În prezent, mai sunt focare de pestă porcină africană în rezervația naturală “Pădurea Domnească”. Și acolo sunt instalate filtre sanitare, iar specialiștii ANSA monitorizează zilnic situația.

Pesta porcină africană este o boală contagioasă, care afectează speciile domestice şi sălbatice de porcine. Virusul nu se transmite la om, dar poate provoca pierderi economice uriaşe.

Focarele de pestă porcină africană sunt raportate constant de la sfârşitul anului 2016.

 

322
Tagurile:
carantina, Glodeni, sat
Tematic
Italia, informația care schimbă total datele epidemiei de coronavirus
Coronavirus în Moldova: Ce indicații au primit militarii în lupta cu COVID-19 - Video


Загрузка...