Dezinfectanți vânduți ilicit

Nesimțire pe timp de criză: Iată cum au decis se îmbogățească mai mulți moldoveni

1302
(reînnoit 21:22 21.03.2020)
În timp ce autoritățile încearcă să pună stavilă răspândirii noului coronavirus și să reducă pe cât posibil numărul persoanelor infectate, unii profită de această situație de criză generată de pandemie.

CHIȘINĂU, 21 mart – Sputnik. Pentru unii, situația gravă care se înregistrează în țara noastră în contextul epidemie cu noul coronavirus pare a fi un bun prilej de a băga în buzunar bani câștigați pe căi necinstite și chiar imorale.

Acum două zile, polițiștii din Chișinău și Anenii Noi au documentat cinci cazuri de comercializare ilicită, la prețuri majorate, a echipamentelor de protecție și produselor farmaceutice, utilizate pentru combaterea infecţiei de tip COVID-19.

Astfel, ofițerii de investigare a fraudelor economice au documentat în municipiul Chișinău patru persoane care comercializau soluții cutanate (dezinfectante), fără acte de proveniență, dar și a actelor care le-ar fi permis o astfel de activitate. Oamenii legii au găsit 150 de recipiente cu volumul de 1 litru, valoarea cărora depășește suma de 22 de mii de lei și 2500 de măști medicinale de protecție, în valoare de peste 55 de mii de lei. Marfa a fost ridicată, comercianților fiindu-le aplicate sancțiuni în mărime de 11.500 de lei. 

Totodată, ofițerii de investigație au stabilit că o persoană sancționată anterior pentru comercializarea măștilor chirurgicale, și-a reluat activitatea ilicită chiar a doua zi. Omul avea la el 3000 de măști pe care le vindea la preţul de 22 de lei/bucata. Acesta a rămas fără marfă și s-a ales cu o amendă de 3000 de lei.

Procesele verbale contravenționale, probele acumulate pe cazurile respective și produsele urmează să fie transmise instanței de judecată pentru a decide asupra confiscării speciale.

Inspectoratul General al Poliție le solicită în context cetățenilor să nu profite de situația epidemiologică din țară pentru a practica astfel de activități ilegale, în defavoarea cetățenilor.

În Republica Moldova au fost înregistrate până în prezent 66 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. O persoană a decedat, iar una a fost vindecată. Dintre cele 66 de cazuri, 31 sunt de import - este vorba de persoane venite din Italia, Marea Britanie, Franța, Cehia, Elveția, Ucraina, Rusia, iar în 35 de cazuri este vorba despre transmitere locală. 

1302
Tagurile:
măști, Dezinfectanți, comerț ilicit, criză, coronavirus
Tematic
Epidemiolog: Cum să ne protejăm copiii de coronavirus și care sunt metodele de vindecare
Noi informații despre evoluția coronavirusului în Moldova: Care este starea pacienților


Загрузка...