Coronavirus

Europa a depășit Asia la numărul de decese provocate de COVID-19 - detalii

163
(reînnoit 07:40 19.03.2020)
Potrivit unui calcul făcut de AFP pornind de la datele oficiale, Europa a depășit miercuri Asia la numărul de victime decedate din cauza epidemiei de coronavirus.

CHIȘINĂU, 19 mart - Sputnik. Miercuri, la ora 11.00 GMT, Europa înregistra cel puțin 3.421 de morți, mai mulți decât în Asia (3.384). Italia, țara europeană cea mai afectată, înregistra 2.503 decese.

Milioane de persoane sunt în carantină în Europa, devenită epicentrul pandemiei conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Uniunea Europeană și-a închis marți frontierele externe pentru 30 de zile, astfel încât să lupte împotriva răspândirii coronavirusului.

Și Moldova a luat și ea măsuri drastice de stopare a răspândirii coronavirusului, fiind instituită stare de urgență. Autoritățile recomandă ca toți locuitorii să stea în casele lor pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID-19.

De luni funcționează doar magazine alimentare, farmaciile și benzinăriile. Băncile și unele agenții guvernamentale continuă să presteze servicii conform unui regim special.

În țara noastră au fost confirmate 36 de cazuri de COVID-19, o persoană a decedat. Vestea bună este că două persoane au fost tratate, testele la noul coronavirus fiind negative.

163
Tagurile:
Asia, Europa, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (443)
Tematic
Sancțiuni de sute de mii de lei pentru nerespectarea carantinei: Iată cine a fost vizat


Загрузка...