Coronavirus

Ce riscă cei care nu îndeplinesc fișa epidemiologică: Detalii

260
Persoanele care nu completează sau prezintă date eronate la completarea fișelor epidemiologice riscă să fie atrase la răspundere.

CHIȘINĂU, 17 mart – Sputnik. Persoanele care prezintă date false sau incomplete la completarea fișelor epidemiologice riscă amenzi de zeci de mii de lei. O precizare în acest sens face Poliția de Frontieră (PF), care îndeamnă cetățenii la sinceritate.

Potrivit unui comunicat emis de PF, completarea acesteia cu date eronate poartă răspundere contravențională și penală. Astfel, indicarea datelor eronate, necompletarea tuturor compartimentelor sua refuzul completării fișei epidemiologice se pedepsește contravențional.

Pentru comiterea acestor fapte persoana fizică riscă sancțiune sub formă de amendă în mărime de la 22 500 lei la 25 000 lei. Modelul fișei epidemiologice poate fi descărcat de pe site-ul Poliției de Frontieră. 

Răspunderea penală survine în cazul nerespectării măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspîndirea unei asemenea boli. Aceste nereguli se pedepsesc sub formă de amendă în mărime de la 720 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani aplicate persoanei fizice, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 de unităţi convenţionale cu (sau fără) lichidarea persoanei juridice.

În cazul în care nerespectarea acestor reguli duc la vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau cu decesul persoanei, survine răspunderea penală, care prevede răspunderea sub formă de închisoare de până la 7 ani aplicată persoanei fizice, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.

260
Tagurile:
amenzi, amenzi mai dure, coronavirus


Загрузка...