Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării

Cine este noul ministru al Educației, Culturii și Cercetării

361
(reînnoit 12:35 17.03.2020)
Guvernul Chicu are și un nou ministru al Educației, Culturii și Cercetării. Acesta a luat locul lui Corneliu Popovici.

CHIȘINĂU, 17 mart – Sputnik. Igor Șarov a fost numit în funcția de ministru al Educației, Culturii și Cercetării. Numirea sa s-a făcut după ce Partidul Democrat a semnat cu Partidul Socialiștilor un acord de guvernare.

Potrivit informațiilor biografice, Igor Șarov este istoric și editor. S-a născut în 1967 în oraşul Căuşeni. În 1984-1991, îşi face studiile la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova şi în 1992-1995 – doctorantura la Universitatea de Stat din Moldova, obţinând titlul de doctor în istorie cu teza „Basarabia în istoriografia rusă”. A fost lector la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie, lector superior, conferenţiar universitar. În 2009 a fost decan al Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova.

În perioada 2013-2017, Igor Şarov este viceministru al Culturii, iar pe 25 octombrie 2017 a fost numit în funcţia de secretar general de stat în cadrul Ministerului Culturii, Educaţiei şi Cercetării. Acesta a fost demis din funcție, în luna august 2019, de Guvernul Sandu, alături de mai mulți secretari de stat. În calitate de preşedinte al Comisiei de editare a cărţii naţionale, a susţinut publicarea a peste 300 de volume de proză, poezie, publicistică, istorie, precum şi alte  lucrări, care ţin de promovarea patrimoniului cultural naţional.

361
Tagurile:
guvern nou, Igor Șarov, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării


Загрузка...