Microbuz

Exclusiv: Cât vor mai protesta șoferii de microbuze și ce condiții sunt gata accepte

269
(reînnoit 15:34 24.02.2020)
Președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto, Oleg Alexa, a declarat pentru Sputnik Moldova că șoferii de microbuz sunt gată să implementeze proiectului taxării electronice în transportul public din Capitală.

CHIȘINĂU, 24 feb – Sputnik. Președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto, Oleg Alexa, a declarat pentru Sputnik Moldova că este gata, până în seară, să semneze pentru implementarea proiectului taxării electronice în transportul public din Capitală, condiție impusă de primarul Chișinăului pentru a accepta majorarea tarifului la călătoria cu microbuzul. La fel, Oleg Alexa a declarat că cerințele administratorilor rutelor de microbuz sunt legale și vor rămâne pe aceiași poziție – tarif mai mare, de la trei la șase lei.

”Noi rămânem pe aceiași poziție. Este o obligație morală de a majora tariful odată la trei ani. Dacă nu vor fi luate măsuri, o să anunțăm un alt protest”, a precizat pentru Sputnik Moldova, Oleg Alexa.

În ședința de astăzi a primăriei, Ion Ceban a declarat că va rezilia contractul cu administratorii rutelor care cer tarif mai mare. Oleg Alexa a declarat însă că autoritățile nu pot rezilia contractul, pot doar să retragă autorizația – procedură care necesită timp și nu poate fi făcută până în această seară, așa cum declara primarul Ceban.

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto a comentat și acuzațiile primarului potrivit cărora ar avea mașină de lux, o aluzie indirectă că Oleg Alexa ar avea beneficii financiare ilegale din activitate sa.

”Averea mea este transparentă. Noi o să ajungem și la averea domnului Ceban. Eu am 300 de angajați, patru firme cu peste 300 de angajați. Am o cifră de  afacere. Pot să îmi permit nu doar o mașina de lux. Evident, după ce achit toate impozitele la stat” , a mai precizat Alexa.

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto, Oleg Alexa, a precizat că nu ar avea nicio problemă personală cu Ion Ceban și nu înțelege de ce acesta a recurs la atac la persoană.

”Aceasta a fost reacția lui bolnăvicioasa. A avut o deplasare în Turcia, iar noi cu protestul nostru i-am stricat planurile”, a mai precizat Alexa.

Amintim că primarul Ion Ceban a spus astăzi despre Alexa că este ”un provocator banal, întrebați-l ce mașină de milioane are”.

Ion Ceban: Cer rezilierea contractelor cu administratorii de rute care protestează>>>

În această seară, reprezentanții companiilor de transport care au protestat vor avea o întrevedere cu membrii Comisiei de Transport a Consiliului Municipal. În urma discuțiilor, transportatorii vor decide dacă vor mai protesta.

Potrivit președintelui Consiliului Asociației Patronale, mâine microbuzele vor circula în regim normal.

Astăzi au ieșit la muncă doar 200 de șoferi de microbuz, alți 500 au decis să protesteze. Aceștia cer autorităților să crească tariful de la trei la șase lei pentru o călătorie.  

269
Tagurile:
microbuz, soferi, exclusiv
Tematic
De ce au crescut tarifele la transportul interurban – explicația unui cunoscut economist
Vaccinare

Ciocoi: Moldova are bani procure un milion de vaccinuri anti-COVID-19

25
Guvernul a identificat bani pentru a cumpăra circa un milion de doze de vaccin. Despre aceasta a informat premierul interimar, Aureliu Ciocoi, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

CHIȘINĂU, 5 mart - Sputnik. Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a convocat membrii Guvernului în exercițiu într-o ședință pentru a discuta despre achiziționarea vaccinului anti-coronavirus. La întrevedere a participat prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, secretarul de stat de la Ministerul Finanțelor - Tatiana Ivanicichina, secretarul de stat de la Ministerul Sănătății - Tatiana Zatîc și Viorica Dumbrăveanu, consilierul președintelui Parlamentului pe domeniul sănătății. 

Aureliu Ciocoi a anunțat că sunt determinate resursele necesare pentru achiziționarea unui lot de circa 1 milion de doze de vaccin.

În același timp, Zinaida Greceanîi a precizat că este foarte important ca toate procedurile să fie finalizate cât mai rapid astfel încât să fie lansat procesul de vaccinare în masă a tuturor categoriilor de cetățeni.

Demnitarii nu au discutat ce vaccinuri ar putea fi procurate.

De menționat însă că în data de 3 martie, membrii Comitetului Național Consultativ de Experți în domeniul imunizărilor (NITAG), s-au întrunit într-o ședință în cadrul căreia a fost discutat procesul de vaccinare în Republica Moldova. Astfel, evaluând riscurile și situația epidemiologică nefavorabilă, reprezentanții Comitetului au aprobat utilizarea în în țara noastră inclusiv a vaccinurilor care au fost autorizate în țara de origine și incluse în lista OMS, EUL, în proces de evaluare. Este vorba despre 10 vaccinuri: Pfizer Biontech, AstraZeneca -UK, AstraZeneca – Sk Bio, AstraZeneca – SII, Sinopharm, Sinovac, Moderna, Janssen, The Gamaleya National Center (Sputnik V), CanSinoBio.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

25
Tagurile:
Vaccinuri, pandemie, coronavirus, COVID-19
Tematic
Medic moldovean, aflat la Londra: Ce spune despre tulpina britanică de COVID
Maia Sandu: Vechiul tratament anti-COVID-19, ineficient


Загрузка...
Se redeschid centrele comerciale în weekend

Întreprinzătorii au fost auziți: Se redeschid centrele comerciale în weekend

28
(reînnoit 17:22 05.03.2021)
Se pare că protestul de astăzi al micilor întreprinzători nu a fost în zadar. În urma manifestațiilor, Guvernul a decis că centrele comerciale vor activa în weekend.

CHIȘINĂU, 5 mart - Sputnik. Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a aprobat astăzi reluarea activității centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică cu respectarea măsurilor împotriva COVID-19.

Astfel, administratorii centrelor comerciale vor fi obligați să monitorizeze starea de sănătate a angajaților, să efectueze cu strictețe termometria fiecărui vizitator și să permită accesul acestora în incinta clădirilor doar cu purtarea măștilor de protecție. Intrarea în magazine va fi restricționată pentru persoanele care vor manifesta simptome de febră. La fel, persoanele vor fi admise în centrele comerciale în baza normativului 1 vizitator pe 4m2 din suprafața comercială liberă.

Potrivit Guvernului, noile norme ce vizează activitatea centrelor comerciale au fost discutate și acceptate în prealabil de către reprezentanți acestora.

Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura prezentarea rapoartelor săptămânale către CNESP privind măsurile de prevenire a infecției COVID-19, implementate în teritoriul administrativ gestionat. În raioanele unde este stabilit nivelul de alertă Cod Roșu vor fi implementate măsuri de prevenire a infecției cu coronavirus cum ar fi:

  • Restricționarea deplasării populației și izolarea la domiciliu;
  • Interzicerea adunărilor în masă, inclusiv de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment cu participarea fizică a persoanelor;
  • Prestarea doar a serviciilor esențiale;
  • Interzicerea vizitelor neesențiale la unitățile de interes public: bancă sau poștă;
  • Servicii de asistență medicale ajustate și doar cele esențiale;
  • Instituirea instruirii la distanță (online).

Decizia Comisiei Extraordinare pentru Sănătate Publică a luat această decizie după ce zeci de întreprinzători care activează în incinta centrelor comerciale au venit în fața Guvernului și le-au cerut autorităților să le permită să lucreze în regim obișnuit pentru a-și putea întrețină familiile, fără a le fi sistată activitatea în zilele de weekend.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

28
Tagurile:
protest, coronavirus, COVID-19
Tematic
Viața continuă: Cum se descurcă unii tineri întreprinzători în condiții de pandemie 
Foto: Micul business pus pe brânci: Întreprinzătorii au ieșit în stradă


Загрузка...
Protestul părinților, ipocrizia șefilor din Educație

Protestul părinților, ipocrizia șefilor din Educație și tăcerea Maiei Sandu

25
Zeci de părinți au manifestat vineri în fața Guvernului în semn de protest față de decizia autorităților de a în închide școlile și de a trece procesul de instruire la distanță în scopul de a împiedica răspândirea coronavirusului.

Dacă e să generalizăm raționamentele din care părinții sunt revoltați de închiderea școlilor, acestea sunt, în mare, două.

Primul - procesul de instruire online este necalitativ, copiii nu obțin cunoștințele pe care le obțin, în mod normal, atunci când merg la școală. Sau procesul de instruire, în general, nu are loc, dat fiind că nu toți copiii au acces la internet, au computere, planșete sau alte dispozitive care le-ar permite să participe la orele online. Situația este și mai complicată în familiile în care sunt doi - trei și mai mulți copii.

Al doilea - părinții, care sunt obligați să meargă la muncă ca să poată întreține familia, să le pună o bucată de pâine pe masă copiilor, respectiv, nu au cu cine să-i lase acasă. Nici nu pot să-i ia cu ei la muncă și nici să-i lase singuri acasă, ambele cazuri comportând mai multe riscuri.  

Este mai mult decât evident că părinții au dreptate atunci când cer redeschiderea școlilor. Argumentele lor sunt imbatabile: cu cine să lase copiii acasă și cine o să ajungă acești copii dacă nu merg la școală?

Spre marea mea surprindere, în fața acestor părinți a ieșit un secretar de stat al Ministerului Educației, mai exact, Natalia Grîu, care le-a spus pe un ton mai mult decât obraznic că Ministerul Educației nu are nicio treabă cu închiderea școlilor, că respectiva decizie de închidere a școlilor aparține Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

"Eu pot să mă expun pe domeniul Educației. Eu nu sunt medic, eu nu sunt președintele Comisiei Naționale, eu răspund de asigurarea accesului la educație în școală", a spus doamna secretar de stat.

Halucinant, nu? Părinții sunt revoltați că copiii lor nu au acces la educație, iar ea le spune că asta nu o privește pe ea pentru că răspunde de asigurarea accesului la educație în școală. Nu sesizați că este alogic?

Când o mamă i-a spus că nu are cu cine să lase copilul acasă, doamna Natalia Grîu i-a răspuns la fel: "Dacă îmi permiteți să mă expun. Eu cred că trebuie să facem o delimitare între competențele Ministrului Educației…". Deci, faptul că copiii nu merg la școală, iarăși, nu ține de competențele Ministerului Educației! Exact ca în procesul lui Kafka.

Și tot în cadrul acestui dialog, răspunzând părinților care spuneau ceva de genul că nu au bani pentru computere și planșete ca odraslele lor să participe online la ore, doamna secretar de stat a venit din nou cu același argument neghiob - asta nu este treaba Ministerului Educației.  

"Ministerul Educației se va expune pe domeniul de competență. Vreau să vă spun următorul lucru: la pachet cu anumite decizii care se iau pentru asigurarea dreptului la educație, sunt și anumite aspecte care vizează… care țin de protecția socială, anumite suporturi care trebuie să fie acordate părinților…", a declarat Natalia Grîu.

Alo! Ce-i cu tâmpenia asta? Adică de ceea ce li se întâmplă copiilor sunt vinovați părinții lor pentru că sunt săraci și nu au bani pentru computere și planșete sau cei de la Protecția Socială că nu le dau ajutoare financiare pentru asta, iar Ministerul Educației nu are nicio responsabilitate?

Dacă este așa, dacă nu Ministerul Educației a închis școlile, ci Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, de ce atunci în fața părinților a ieșit un secretar de stat de la Educație, ca să le povestească ce? Că Ministerul nu are nicio responsabilitate?

Nici nu știam că avem secretari de stat atât de impertinenți, obraznici și… agramați.  

Am transcris fragmentele de mai sus din discursul ei ca să arăt că doamna secretar de stat din Ministerul Educației nu prea cunoaște sensul cuvintelor de care face uz. Avem în cazul ei folosirea total improprie a verbului "a expune" la reflexiv: "pot să mă expun", "dacă îmi permiteți să mă expun", "Ministerul Educației se va expune".

La reflexiv, verbul "a expune" înseamnă a se pune, se afla într-o situație periculoasă, neplăcută. Corect ar fi fost să spună "să mă pronunț" sau "să-mi expun poziția, părerea". Dar așa doamna secretar chiar că s-a expus pe ea și întreg Ministerul Educației de a văzut o țară întreagă cine lucrează acolo.

Cam atât despre protestul părinților și poziția Ministerului Educației. Deși ar mai fi câteva chestiuni.

De ce tace avocatul poporului pentru problemele copilului, Maia Bănărescu, tace chitic, nu sare în apărarea drepturilor copiilor sau nici pe ea, ca și pe Ministerul Educației, nu o privește faptul că copiii nu sunt lăsați să meargă la școală.

Și de ce tace cealaltă Maie - Maia Sandu, care este ditamai președinte de țară și care anterior a fost și ministru al Educației? Ea de ce nu se implică în acest conflict sau nici pe ea nu o vizează, nu o privește faptul că sunt închise școlile și riscăm să avem o generație de analfabeți.

Bănuiesc că Maia Sandu nici nu a observat că au fost închise școlile și părinții protestează. Și cum ar observa în condițiile în care ea luptă vârtos cu corupția și corupții din Parlament, iar altceva nu o mai interesează. Închiderea școlilor e o chestie prea măruntă, nu se ostenește ea să se aplece asupra unui lucru atât de insignifiant.

NOTĂ: Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

25
Tagurile:
școli închise, școli, parinti, parinți, protest


Загрузка...