Buletin de identitate românesc

Cum a încercat treacă hotarul cu România un tânăr într-un Mercedes Detalii

69
(reînnoit 06:53 14.02.2020)
Un moldovean a încercat să treacă hotarul cu România cu acte moldovenești autentice, dar având asupra sa și un buletin de identitate românesc fals. El a recurs la acest gest pentru a putea ajunge din România în Franța în baza buletinului românesc fals.

CHIȘINĂU, 14 feb – Sputnik. Actul fals a fost depistat de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni, ieri, 12 februarie.

Potrivit unui comunicat de presă făcut public de Secția Relații Publice a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI, la linia de control pe direcția ieșire din țară s-a prezentat un mijloc de transport de model Mercedes 312D, iar în calitate de pasager a fost identificat un cetățean moldovean de 26 de ani. Examinând situația sub aspectul destinației expuse – Franța și conform analizei de risc, polițistul de frontieră a solicitat efectuarea verificărilor suplimentare. Astfel, în buzunarul din spate al pantalonilor a fost depistată o carte de identitate cu indici de falsificare, care ar fi eliberată de către autoritatea competentă din România.

Lipsa elementelor de protecție a fost confirmată și cu ajutorul tehnicii din dotare. Audiat, tânărul a comunicat că și-a perfectat documentul prin intermediul unui necunoscut, contra sumei de 150 de euro. Întâlnirile privind transmiterea setului de acte pentru eliberarea cărții de identitate și de primire-predare a acesteia au fost în capitală.

În continuare, cazul este cercetat de polițiștii de frontieră din Direcția Regională VEST. Documentul a fost transmis pentru efectuarea expertizei tehnico-juridice, iar moldoveanul riscă cercetare pentru uz de fals în actele oficiale.

69
Tagurile:
Romania, hotar, Mercedes, tanar


Загрузка...