„Fabricat în Moldova” 2020

Premieră pentru Republica Moldova la „Fabricat în Moldova” 2020

578
(reînnoit 16:07 22.01.2020)
Sute de producători autohtoni din diverse ramuri vor participa la cea mai mare expoziție națională „Fabricat în Moldova”. Iată care sunt noutățile ediției.

CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik. Peste 460 de antreprenori din Republica Moldova vor participa la expoziția națională „Fabricat în Moldova” 2020. Astfel, producători din domeniul industriei alimentare, vitivinicole, industriei mobilei, industriei ușoare, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari, își vor prezenta produsele în perioada 29 ianuarie – 2 februarie. Cei 3300 de metri pătrați, spațiu pe care va fi organizată expoziția, sun împărțiți tematic.

„În pavilionul central vor fi întreprinderile din sectorul agroindustrial, agricol, vor fi expuse produse alimentare și băuturi, standuri colective ale consiliilor raionale. În pavilionul nr.2 veți putea vedea standurile întreprinderilor industriale, producătorilor de mobilă, iar în pavilionul nr.3 - cele ale companiilor prestatoare de servicii, instituțiilor de învățământ, organizațiilor non-guvernamentale, dar și meșteșugarilor. Zona expozițională deschisă este destinată corturilor pentru comerțul cu produse apicole, agricole, catering, etc”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea.

La ediția curentă sunt înscrise 19 standuri colective și anume, ale UTA Găgăuzia și alte 18 consilii raionale. Potrivit lui Harea, ediția din acest an a expoziției vine cu mai multe noutăți. În special, este vorba de participarea companiilor de produse ecco.

„Ultimele date arată că s-au înscris 30 de companii cu produse ecco. Pentru ca un produs să fie certificat ecco, este nevoie de la trei până la cinci ani. În anii precedenți, aceste companii participau cu produsele lor dar nu dețineau încă certificarea internațională. Acum însă pot participa ca producători de produse ecco”, a mai spus Sergiu Harea.

O altă noutate a expoziției „Fabricat în Moldova” 2020 este stand-ul colectiv prezentat de antreprenori din România și din Republica Bașkortostan, Federația Rusă.

Totodată, expoziția include Forumul Internațional de Afaceri „Moldova 2020 – formarea viitoarei cooperări internaționale de afaceri”. Evenimentul reunește peste 200 de întreprinderi din Republica Moldova, dar și din state precum România, Belgia, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Ucraina, Belarus, Federația Rusă, Turcia, Israel, Georgia.

În cadrul programului de afaceri vor fi organizate forumuri, seminare și prezentări ale diverselor instituții, precum Serviciul Fiscal de Stat, Organizația Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Casa Națională de Asigurări Sociale, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie, Mihai Bîlba a comunicat pentru Sputnik Moldova că în acest an 40 de companii noi participă pentru prima dată la această expoziție.

„Este o platformă favorabilă pentru a testa piața locală”, a precizat Bîlba.

Pentru prima dată de la lansarea brandului Coreli by HCV, designerul vestimentar care stă în spatele companiei, Corina Hamureac, nu va participa la această ediție a „Fabricat în Moldova”. Dar vorbește de participarea la expoziție, patru ani la rând, ca despre cea mai bună oportunitate.

„Cele mai multe oferte, comenzi, colaborări naționale și internaționale, de aici au pornit. Pentru mine e o susținere de la cei „de acasă” ca să rămânem acasă. Însăși denumirea acestei expoziții este o mândrie pentru mine. La standul nostru, cartea de vizită a fost mereu rochia „Tricolor”. Așa ne țin minte cel mai bine vizitatorii. Mulțumesc pentru colaborare și organizare Camerei de Comerț și Industrie”, a povestit pentru Sputnik Moldova, Corina Hamureac.

Vicepreședintele CCI ne-a mai spus că „Fabricat în Moldova” 2020 va fi o expoziție târg, iar vizitatorii vor avea posibilitatea să procure la prețuri rezonabile produsele expuse.

„De fiecare dată, companiile participă cu produse noi la aceste expoziții. Am observat așa o tendință, dacă în nordul țării anumite produse se comercializează foarte ușor, atunci în altă regiune acestea nu sunt atât de solicitate. Expoziția le dă companiilor posibilitatea de a cunoaște mai ușor care sunt produsele pe care le vor expune într-o zonă sau alta”, a menționat pentru Sputnik Moldova, Mihai Bîlba.

Vicepreședintele Camerei ne-a mai spus că prezența companiilor străine la această expoziție este foarte importantă și facilitează exportul produselor autohtone în diverse state.

„Doar un exemplu. La forul moldo-rus de anul trecut noi am semnat și cu Camera de Comerț din Bașkortostan un acord de colaborare, care a permis crearea unei Case de Comerț „Moldova – Bașkortostan”. Scopul acestei instituții este de a promova produsele fabricate în Republica Moldova”, a conchis Mihai Bîlba.

Expoziția națională „Fabricat în Moldova” 2020 este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova.

Evenimentul de deschidere a expoziției va avea loc în data de 29 ianuarie 2020, ora 11.00, în Pavilionul nr. 2 al CIE „Moldexpo” și va întruni oficiali din țară și de peste hotare.

578
Tagurile:
producători, Micii producători, Producător autohton, Camera de Comerț și Industrie
Ambulanță

Aveți grijă ce consumați: Patru persoane au murit în urma intoxicațiilor

38
(reînnoit 21:39 26.11.2020)
270 de persoane s-au intoxicat, iar patru au murit după ce au mâncat ciuperci. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, aceste cazuri s-au înregistrat în ultimele 14 zile. Specialiștii îndeamnă oamenii să fie mai atenți atunci când consumă acest produs.

CHIȘINĂU 26 nov - Sputnik. În ultimele două săptămâni, 270 de persoane s-au intoxicat cu ciuperci, dintre care 61 de copii, iar patru oameni au murit. Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) îndeamnă oamenii să fie mai vigilenți atunci când vine forma de cules sau de procurat ciuperci. 

Potrivit specialiștilor, primele simptome apar la două ore de la consumul ciupercilor. Astfel, printre primele semne se numără  greaţa, voma, diareea, transpiraţia excesivă, slăbiciunea generală și durerile abdominale. Peste șase ore pot apărea dureri de cap, ameţeli şi agravarea stării de vomă, pierderi de conştiinţă, halucinaţii și chiar comă. 

Între șapte și 14 mii de lei ajunge să coste recuperarea persoanelor în spitale. Din acest motiv, ANSP atrage atenția oamenilor la pericolul pe care îl poate aduce acest produs. Totodată, specialiștii vin și cu unele recomandări. În primul rând, dacă persoana a consumat ciuperci, iar mai târziu apar și primele simptome, atunci este necesar ca de urgență să sune la 112. Până medicii ajung la pacient, se recomandă ca persoana intoxicată să bea cât mai mult lichid și să stea culcată. 

Pentru a evita intoxicarea cu ciuperci, ANSP recomandă ca ciupercile să fie procurate doar din locuri autorizate și nu de pe marginea drumurilor. Totodată, specialiștii atenționează că ciupercile sunt interzise în alimentația copiilor. Specialiștii susțin că ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide și din preajma gunoiștilor sunt toxice. La fel, bucatele din ciuperci nu este recomandată să fie păstrate mai mult de 24 ore. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

38
Tagurile:
ANSP, spital, intoxicatii cu ciuperci
Tematic
Doi oameni au murit după ce au mâncat ciuperci


Загрузка...
Ștefan Gheorghiță

Medic: Informații despre condițiile de călătorie

34
(reînnoit 21:25 26.11.2020)
Ce informații trebuie să cunoască oamenii despre intrarea și traversarea teritoriului Republicii Moldova, dincolo de faptul că trebuie să se autoizoleze?
Medic: Informații despre condițiile de călătorie

În data de 23 noiembrie Ministerul Sănătății a actualizat lista statelor cu risc epidemic ridicat, pentru care se instituie carantina asupra persoanelor care sosesc din acestea în Republica Moldova.

Lista se actualizează o dată la 14 zile. Astfel, a fost impus regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul Republicii Moldova care vin din 65 de țări. Printre acestea se numără Ucraina, România, Federația Rusă, Italia, Franța, Grecia, Israel și altele.

Potrivit șefului Secției Supraveghere epidemiologică a gripei și infecțiilor respiratorii din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ștefan Gheorghiță, persoanele revenite din statele cu risc epidemiologic ridicat trebuie să mai respecte unele condiții, pe lângă regimul de autoizolare.

"Cei care vin din aceste țări trebuie să se autoizoleze pe un termen de 14 zile și să respecte toate măsurile impuse de autorități. Persoanele trebuie să știe că dacă apar simptome caracteristice virusului COVID-19, trebuie să se adreseze imediat medicului de familie", a subliniat Ștefan Gheorghiță.

Totodată, specialistul a menționat că cei care au intenția să părăsească teritoriul Republicii Moldova trebuie să se documenteze foarte bine despre situația epidemică din țara în care pleacă, documentele pe care trebuie să le prezinte la frontieră și să dețină asigurare medicală.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

34
Tagurile:
frontiera, medic
Tematic
Veți sta în carantină dacă reveniți din aceste țări - lista actualizată


Загрузка...