Victor Gaiciuc

Ce categorii de militari vor avea salarii mai mari în 2020

3842
Câteva categorii de militari vor avea salariile majorate începând cu anul viitor, altele vor beneficia de locuințe de serviciu. Declarația a fost făcută de ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, în studioul Sputnik Moldova.

CHIȘINĂU, 19 dec – Sputnik. Salariile militarilor vor crește anul viitor cu 10 procente, spune ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, care vrea să readucă militarilor toate facilitățile pe care le-au avut anterior. În total, de majorări vor beneficia 4500 de militari.

”Toți militarii vor avea o majorare de salariu de 10 procente. La insistența mea și a șefului Statului Major, președintele a dispus să fie găsite surse financiare pentru a fi majorate salariile soldaților, sergenților și plutonierilor, celor care au salarii mai mici, cu 20-30 de procente”, a declarat ministrul Apărării, Victor Gaiciuc.

Șeful de la Apărare își mai propune să vină cu o inițiativă astfel încât militarii care au o carieră de 25 de ani să aibă posibilitatea să privatizeze locuința de serviciu în care au stat. Potrivit datelor oferite de Biroul Național de Statistică, salariul mediu în domeniul apărării este de aproximativ 8700 de lei.

3842
Tagurile:
Ministerul Apărării, Victor Gaicuc, soldați, militari
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii (119)
Tematic
Peste 100 de militari moldoveni au zburat astăzi dimineața în SUA – iată ce se întâmplă
Experții militari din Federația Rusă vor inspecta obiectivele din România

Sânge şi plasmă pentru tratamentul Covid-19: Gestul soldaților moldoveni

4
(reînnoit 07:34 26.11.2020)
Peste 500 de militari în termen şi pe contract, angajaţi civili ai Armatei Naţionale, precum şi studenţi ai Academiei Militare „Alexandru cel Bun” (AMFA), au donat astăzi sânge şi plasmă în garnizoanele Chişinău, Bălţi şi Cahul.

Potrivit șefului Inspectoratului Militar, colonel Victor Pîrțînă, pentru desfăşurarea acţiunii respective au fost create patru echipe mobile speciale în Brigăzile de infanterie motorizată „Moldova”, „Ştefan cel Mare” şi „Dacia” şi la sediul AMFA. Totodată, militarii din Regimentul de Stat Major „General de brigadă Nicolae Petrică” au mers la Centrul Naţional de Transfuzie din Chişinău pentru a dona sânge şi plasmă.

Sursa a precizat că în cadrul evenimentului au fost donate peste 60 de doze de plasmă pentru tratamentul anti-Covid.

Alături de militari a fost ministrul Apărării Victor Gaiciuc, care le-a mulţumit celor prezenţi pentru receptivitate şi gestul frumos prin care se oferă o şansă la viaţă pacienţilor.

”Armata participă deseori la campaniile de donare a sângelui şi plasmei, prin aceasta demonstrând o dată în plus că militarii sunt alături de societate. Vreau să vă mulţumesc pentru disponibilitatea pe care o manifestaţi de fiecare dată prin participarea în număr mare la evenimente de acest gen”, a spus ministrul Apărării.

Campania este organizată de Ministerul Apărării, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui.

De menționat că în luna septembrie curent, militarii şi angajaţii civili ai Armatei Naţionale au donat 466 de doze de sânge și 83 doze de plasmă, în cadrul unei campanii similare.

Anual, peste 2000 de militari în termen şi prin contract, dar şi angajaţi civili ai Armatei Naţionale, donează sânge în cadrul campaniilor organizate în parteneriat cu de instituţiile specializate din ţară.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4
Tagurile:
Armata RM, plasme, Sânge
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Cum ne pregătim pentru donarea de sânge


Загрузка...
Toamnă

Înghețuri în toată țara: Prognoza meteo pentru 7 zile

199
(reînnoit 20:41 25.11.2020)
Sfârșitul de noiembrie continuă să ne surprindă cu zile destul de frumoase. Astăzi, pe timp de zi, va fi mai cald cu un grad decât miercuri, noaptea însă temperaturile rămân în continuare negative.

CHIȘINĂU, 26 nov - Sputnik. Meteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de +5..+8 grade Celsius în nordul țării, +6..+9 grade vor fi în centru, iar în sudul țării sunt așteptate maxime de până la +10 grade.

Prognoza meteo pentru 26 noiembrie – 02 decembrie
Prognoza meteo pentru 26 noiembrie – 02 decembrie

Noaptea va fi mai rece, cu temperaturi sub zero grade. Cerul va fi variabil, iar vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiune atmosferică ridicată. Vântul va sufla din sud-est. 

Vineri, vremea se răcește, iar în weekend în nordul țării ar putea să cadă și câțiva fulgi. Săptămâna viitoare, nu sunt prognozate schimbări esențiale ale vremii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

199
Tagurile:
Prognoze, prognoze meteo, hidrometeo, meteo
Тема:
Meteo în Moldova: Prognoza exactă pentru fiecare zi
Tematic
Prognoza meteo pentru 25 noiembrie: Cum va fi vremea miercuri


Загрузка...