CHIȘINĂU, 15 dec - Sputnik. Numărul elevilor implicați în învățământul dual a crescut simțitor în ultimii ani și aproape că a atins cifra 1.000, arată datele Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
În comparație cu anul 2014, când o singură companie privată și o singură școală profesională erau implicate în acest proces, în prezent participă 24 de instituții de învățământ profesional tehnic și 85 de întreprinderi.
Marele avantaj pe care îl au elevii școlilor profesionale este că, după ani de practică în cadrul unor companii, acestea sunt dispuse să-i angajeze. Le oferă astfel un viitor în meseria pe care au învățat-o și salarii motivante.
Subiectul a fost dezbătut în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, ai proiectului „Promovarea învățământului profesional tehnic pentru o economie verde” implementat de Agenția Internațională Germană de Cooperare (GIZ), reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii și ai Camerei de Comerț și Industrie din Moldova.
În cadrul evenimentului, secretarul de stat al Ministerului Educației Natalia Grîu a menționat că dezvoltarea învățământului dual reprezintă o prioritate a Guvernului, deoarece oferă avantaje imediate și de perspectivă atât elevilor din cadrul învățământului profesional tehnic, cât și companiilor.
Participanții la întrunire au discutat despre mecanismele de dezvoltare a învățământului dual, în special prin extinderea acestei forme de învățământ, creșterea atractivității formării duale atât pentru companii, cât și pentru tinerii din Republica Moldova.
CHIȘINĂU, 2 mart - Sputnik. Temperaturi generoase, cer variabil, fără precipitații. Asta prognozează meteorologii Serviciului Hidrometeorologic de Stat pentru astăzi, 2 martie. Potrivit meteorologilor mercurul în termometre va urca până la 10 grade pe timp de zi și până la 3 grade Celsius în orele nocturne. Astfel, în raioanele de nord +5..+8°C, în raioanele centrale +6..+9°C, în raioanele de sud +7..+10°C, în capitală +7..+9°C.
Vremea caldă se va menține pe parcursul întregii săptămâni, iar pe 5 martie termometrele vor indica și +17 grade Celsius în unele raioane ale țării. Meteorologii anunță că miercuri, 3 martie, nu vor avea loc schimbări esențiale ale vremii. Începând de sâmbătă se răcește brusc, iar temperatura scade cu aproximativ 10 grade Celsius. Deocamdată meteorologii nu anunță venirea Babei Dochia, care ne aduce vreme rea, în primele zile ale lunii martie: cer înnorat, vreme ploioasa, cu lapovița și chiar ninsoare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
În cadrul emisiunii "ATITUDINI", directorul Institutului de Medicină Urgentă, Mihai Ciocanu, a declarat că în ultimele 14 zile numărul pacienților cu forme grave și extreme de grave de coronavirus practic s-a dublat. În prezent, toate cele paturile din secția de terapie intensivă COVID din cadrul instituției medicale sunt ocupate.
"Ne gândim la extinderea numărului de paturi în secțiile COVID, inclusiv terapie intensivă. Numărul de pacienți care sunt externați zilnic variază între 7-12 și în locul lor vin alți pacienți ce ocupă aceste locuri", a precizat Mihai Ciocanu.
Potrivit lui, în dimineața zilei de 1 martie curent, în izolator au fost spitalizați 15 pacienți, iar 8 dintre aceștia aveau nevoie de îngrijiri medicale în terapie intensivă. La moment, în stare gravă și extrem de gravă, la Institutul de Medicină Urgentă sunt internați 74 de pacienți.
Cât privește numărul de cadre medicale, directorul instituției afirmă că nu duce lipsă de specialiști în departamentul de terapie intensivă, mai mult că și rezidenții sunt implicați în această misiune. Situația însă este mult mai dificilă în spitalele raionale din țară, acolo unde medicii trebuie să asigure deservirea pacienților critici COVID, dar și non-COVID, a mai adăugat Ciocanu.
Precizăm că în data de 1 martie alte 994 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. Astfel, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 186 447 de persoane infectate. Până în prezent, 91 lucrători medicali au decedat din cauzat infecției COVID-19. Totodată, alte 655 de persoane au fost vindecate. În total, 166 833 de persoane au fost tratate de COVID-19.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 2 mart - Sputnik. BNM anunță pentru marți 21,04 lei pentru un euro, cu 7 bani mai puțin decât a anunțat pentru luni și cu tocmai 20 e bani mai puți decât a costat, de fapt, euro pe piața valutară, luni (cel mai bun curs a fost de 21,24 de lei pentru un euro la casele de schimb valutar).
În schimb, marți dolarul ar urma să se aprecieze față de moneda națională, ajungând la cotația de 17,47 de lei, în timp ce marți a fost apreciat de BNM l doar 17,43 de lei, iar pe piața a costat, de fapt, 17,56 de lei.
Situația altor monede, potrivit cursului oficial anunțat de BNM, este următoarea: hrivna ucraineană rămâne la aceeași valoare (0,62 lei), leul românesc se depreciază (4,37 lei), iar rubla rusească se apreciază (0,23 lei).
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova