Incendiu

De groază: Doi oameni au murit în ultimele 24 de ore în incendii - iată cum s-a întâmplat

295
(reînnoit 13:54 07.12.2019)
O femeie și un bărbat au murit în zilele de 6 și 7 decembrie după ce le-au luat foc casele. De la începutul anului, 106 persoane au murit în incendii.

CHIȘINĂU, 7 dec – Sputnik. În dimineața de 7 decembrie, salvatorii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 47 de ani, care a decedat în urma incendiului ce i-a cuprins casa. Cazul s-a întâmplat în satul Clococenii Vechi, raionul Glodeni.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 8:27. La fața locului au fost trimise două echipaje de intervenție. Incendiul a fost lichidat într-o jumătate de oră, la 8:58.

Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că ard bunurile materiale din interiorul unei case de locuit. Corpul neînsuflețit al bărbatului nu avea urme de carbonizare. Salvatorii nu avansează ipoteza că acesta s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Circumstanțele și cauza de producere a incendiului urmează a fi stabilite de specialiști, potrivit comunicatului oficial.

De asemenea, o femeie de 88 de ani și-a pierdut viața vineri, 6 decembrie, după ce i-a luat foc casa. S-a întâmplat în satul Tartaul, din raionul Cantemir. 

Incendiul s-a autostins, fără a fi observat de vecini. Corpul neînsuflețit al femeii a fost găsit de fiul acesteia, care ulterior a alertat Serviciul 112.

Incendiul a izbucnit din cauza nerespectării normelor antiincendiare, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Se presupune că femeia s-a intoxicat cu monoxid de carbon emanat de soba defectă. În urma arderii, au fost afectate bunurile materiale din casă, inclusiv lenjeria de pat, iar încăperea a fost inundată cu fum dens.

IGSU atenționează cetățenii să respecte cu strictețe normele antiincendiare, pentru a evita producerea tragediilor de acest fel, în special la utilizarea surselor de încălzire și exploatarea canalelor de evacuare a fumului.

De la începutul anului 2019, în Republica Moldova s-au produs 1.521 de incendii, în care și-au pierdut viața 106 persoane.

În peste 130 de case din 13 localități, pompierii și salvatorii au instalat recent 177 de detectoare de fum. De detectoare de fum instalate gratis, în cadrul Campaniei IGSU „O casă protejată, o viaţă salvată”, au beneficiat familii cu mulţi copii, persoane în etate şi imobilizate la pat.

Totodată, angajații IGSU au verificat, în peste 40 de localități, starea a vreo 500 de instalaţii de detectare a fumului şi gazului toxic emanat de sobe şi aparate defecte instalate în 2018.

295
Tagurile:
Salvatori, Incendiu
Тема:
Viața în Moldova (348)
Tematic
Sfârșit tragic – a murit după ce i-a luat foc casa: Avertismentul salvatorilor – Video
Laborator

Date noi de la Ministerul Sănătății: Câte cazuri de COVID au fost confirmate

56
(reînnoit 17:19 15.01.2021)
Numărul cazurilor înregistrate oficial de infectare cu coronavirus a depășit 152 de mii, cel al deceselor a ajuns la 3228.

CHIŞINĂU, 15 ian – Sputnik. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 576 cazuri noi de infectare cu COVID-19, în urma efectuării a 3108 teste, comunică Ministerul Sănătății.

Din numărul total de cazuri, șapte sunt de import (Marea Britanie-două, Germania-unu, Irlanda-unu, Italia-unu, Ucraina-unu, Federația Rusă-unu).

Astfel, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 152 263.

Au fost efectuate în total 3108, dintre care 2824 primare și 284 repetate.

Din numărul total de cazuri, în 18 este vorba de lucrători medicali: patru medici, noiă asistenți medicali și cinci angajați din cadrul personalului auxiliar.

În  instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internați 2291 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 224 în stare extrem de gravă (40 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 992 persoane au fost vindecate. În total, 141 975 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3966 persoane, iar 18 357 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Din păcate, au fost înregistrate și 17 decese provocate de COVID-19. Este vorba de 9 bărbați și 8 femei cu vârste cuprinse între 41 și 85 de ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

56
Tagurile:
Moldova, coronavirus, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
În Rusia va începe vaccinarea în masă împotriva COVID-19


Загрузка...
Activitatea SAMU Botanica

Foto: Un tânăr a căzut în gol în timp ce se filma pe tik-tok

363
(reînnoit 17:05 15.01.2021)
Un tânăr de 22 ani a fost transportat la spital după ce a căzut în gol dintr-un centru comercial din Capitală, în timp ce se filma cu telefonul.

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Caz tragic într-un centru comercial din Chișinău. Un tânăr a căzut de la înălțime. Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.

Potrivit informațiilor, totul s-a întâmplat la ora 14:40 la mall-ul de pe strada Arborilor din Capitală. Tânărul de 22 ani a căzut de la șapte metri înălțime în timp ce se filma cu telefonul. 

„La fața locului imediat s-au deplasat angajații Inspectoratului de Poliție ai sectorului Centru, pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor”, a precizat Stati.

Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului au stabilit ca el se afla în incinta centrului comercial împreună cu niște prieteni, care au comuncat că acesta a vrut să facă un filmuleț pentru tik-tok. Pe balustrada escalatorului tânărul și-a pierdut echilibrul și a căzut. Cazul este documentat în continuare de către angajații poliției.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

363
Tagurile:
a căzut de la geam, căzut în gol


Загрузка...
Fadei Nagacevshi

Fadei Nagacevschi nu renunță la funcție și este „gata de luptă”

76
(reînnoit 18:37 15.01.2021)
Ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevshi, a scris pe Facebook că nu intenționedază să plece din funcție, precum sugerase la un post de televiziune un deputat PAS.

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevshi, respinge zvonurile potrivit cărora ar intenționa să plece din funcție, într-o postare pe Facebook.

El spune că se așteaptă la o campanie de discreditare, dar că este „gata de luptă” și adaugă semnul unui zâmbet la finalul textului.

„Stimați prieteni, ieri în cadrul unei emisiuni televizate, deputatul în Parlamentul RM domnul Igor Grosu a declarat că este un ministru în Guvern care amenință că pleacă, dacă nu i se acceptă Secretarii de Stat. Sunt convins că s-a referit la persoana MJ”, a scris Nagacevschi.

Ministrul a menționat că, în cadrul ultimei ședințe de Guvern, au fost adoptate dispozițiile  privind eliberarea din funcție a Secretarilor de Stat ai Ministerului Justiției (MJ), Radu Foltea și Dorin Lișman.

„Totodată, de către Guvern au fost numiți în funcția de Secretar de Stat al MJ Silvia Stici și Lilian Deliu. Până în prezent însă dispozițiile Guvernului privind numirea Secretarilor de Stat ai MJ nu au fost publicate în MO pentru a face opozabile numirile față de terți. Respectiva situație provoacă incertitudine în activitatea MJ și sper mult că problema va fi soluționată în cel mai scurt timp, pentru a nu admite disfuncționalități inadmisibile în activitatea Ministerului”, a comunicat Fadei Nagacevschi.

Nagacevschi a adăugat că nu intenționează să refuze exercitarea funcției de ministru al Justiției, că se așteaptă „la o campanie de discreditare”, dar este „gata de luptă”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

76
Tagurile:
lupta, functie
Tematic
O decizie ce-i vizează pe deținuți: Ce propune Nagacevschi
Nagacevschi: Surprize ale Guvernului Sandu în dosarul Rizea - Reacția Olesei Stamate


Загрузка...