Incendiu

Sfârșit tragic a murit după ce i-a luat foc casa: Avertismentul salvatorilor Video

119
(reînnoit 13:31 07.12.2019)
O femeie a murit după ce casa i-a luat foc. Vecinii n-au observat nimic. Peste 1.500 de incendii, în care au murit 105 persoane, s-au produs de la începutul anului. Aproape 200 de detectoare de fum au fost instalate gratis de salvatori în raioane.

CHIȘINĂU, 7 dec – Sputnik. O femeie de 88 de ani și-a pierdut viața vineri, 6 decembrie, după ce i-a luat foc casa. S-a întâmplat în satul Tartaul, din raionul Cantemir.

Incendiul s-a autostins, fără a fi observat de vecini. Corpul neînsuflețit al femeii a fost găsit de fiul acesteia, care ulterior a alertat Serviciul 112.

Incendiul a izbucnit din cauza nerespectării normelor antiincendiare, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Se presupune că femeia s-a intoxicat cu monoxid de carbon emanat de soba defectă. În urma arderii, au fost afectate bunurile materiale din casă, inclusiv lenjeria de pat, iar încăperea a fost inundată cu fum dens.

IGSU atenționează cetățenii să respecte cu strictețe normele antiincendiare, pentru a evita producerea tragediilor de acest fel, în special la utilizarea surselor de încălzire și exploatarea canalelor de evacuare a fumului.

De la începutul anului 2019, în Republica Moldova s-au produs 1.521 de incendii, în care și-au pierdut viața 105 persoane.

Detectoare de fum instalate de IGSU în mai multe raioane

În peste 130 de case din 13 localități, pompierii și salvatorii au instalat recent 177 de detectoare de fum. De detectoare de fum instalate gratis, în cadrul Campaniei IGSU „O casă protejată, o viaţă salvată”, au beneficiat familii cu mulţi copii, persoane în etate şi imobilizate la pat.

Cele mai multe gospodării care s-au ales cu detectoare de fum sunt din raioanele Edineţ, Cahul, Briceni, Căuşeni, Teleneşti, municipiul Chişinău, dar şi UTA Găgăuzia, potrivit IGSU. În următoarea perioadă, asemenea dispozitive vor fi instalate în localităţile Chirsova, Cazaclia, Vulcăneşti, din UTA Găgăuzia, în localitatea Egorovca, din raionul Făleşti. 

Totodată, angajații IGSU au verificat, în peste 40 de localități, starea a vreo 500 de instalaţii de detectare a fumului şi gazului toxic emanat de sobe şi aparate defecte. Detectoarele verificate au fost instalate în anul 2018, iar acum a fost necesară evaluarea acestora, pentru asigurarea securităţii în casele gospodarilor.

119
Tagurile:
Incendiu, Salvatori
Tematic
Coincidență sau mână criminală? Trei incendii s-au produs în aceeași zi într-un bloc- Foto
Ajutorul financiar pe care-l pot obține moldovenii în caz de incendii și accidente
Natalia Donțu

De la servicii, la generarea de produse: Schimbări pe piața TIC din Moldova

293
Administratorul Moldova IT Park, Natalia Donțu, a vorbit la Sputnik Moldova despre dezvoltarea sectorului IT în contextul crizei pandemice, iar una din tendințele de pe piață în acest sector ar fi trecerea de la servicii la generarea de produse cu valoare adăugată.
De la sevicii la generarea de produse-Ce schimbări se anunță pe piața IT din Moldova

În anul 2019, industria IT din Moldova a înregistrat venituri de circa 6,8 miliarde de lei, depășind industria vitivinicolă, iar volumul exporturilor de produse și servicii a atins cifra de 5 miliarde de lei. Cele 2300 de companii aflate pe piața din Moldova își exportă produse și serviciile IT în peste 30 de țări ale lumii.

Administratorul Moldova IT Park, Natalia Donțu a vorbit în studioul Sputnik despre ultimele tendințe de pe piața IT din Moldova în contextul pandemiei. Ea spune că în prezent mai multe companii de pe piață își regândesc modelul de business pentru a se concentra mai mult pe generarea de produse, care au o valoare adăugată mult mai mare.

„Suntem focalizați pe serviciile IT, dar se observă o tendință de dezvoltare a componentei de produse IT. În general, estimăm că balanța va înclina spre generarea de produse pe viitor, pentru că ne confruntăm cu problema lipsei de capital uman pentru această industrie. Avem o cerere mai mare decât oferta de pe piață și atunci companiile vor fi în situația să-și regândească modelul de business astfel încât să se focalizeze mai mult pe generarea de produse, care au o valoare adăugată mult mai mare. În Moldova, companiile sunt dezvoltatoare de produse pentru sectorul de telecomunicații, sectorul bancar și pentru domeniul guvernamental”, a precizat Natalia Donțu

Ea mai spune că anul trecut companiile din Moldova - IT Park au generat o cifră de afacere de 3,7 miliarde de lei. La nivel național, cifrele sunt mai mari, dintre care 18% se datorează livrărilor de pe piața locală, inclusiv pentru structurile guvernamentale. Natalia Donțu este de părere că  Moldova a făcut pași buni pe partea de guvernare electronica, iar pandemia a generat noi soluții. La ora actuală, spune Donțu, avem trei factori care ar putea să ne miște înainte ca societate la capitolul digitalizare.

„Avem o comunitate IT foarte bună care poate oferi servicii la nivelul așteptărilor, avem o agenda guvernamentală ambițioasă de a trece cât mai multe servicii publice  în format electronic și avem cetățenii, consumatorii care au un grad înalt de digitalizare comparativ cu alte state și care absorb aceste servicii”, a precizat Natalia Donțu.

În anul 2019, contribuția sectorul TIC în PIB-ul național a constituit 7,1%, iar cea a pieței IT e de 3,1% și de circa 15 mii de angajați. La ora actuală, pe piața TIC activează 2300 de companii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

293
Tagurile:
tehnologii digitale, IT
Tematic
Recordul bătut de sectorul IT din Moldova: Ne-a adus venituri mai mari decât vinurile
COVID-19 lovește în IT, sectorul cu dezvoltarea cea mai dinamică din ultimii ani


Загрузка...
Laborator

Date noi de la Ministerul Sănătății: Câte cazuri de COVID au fost confirmate

65
(reînnoit 17:19 15.01.2021)
Numărul cazurilor înregistrate oficial de infectare cu coronavirus a depășit 152 de mii, cel al deceselor a ajuns la 3228.

CHIŞINĂU, 15 ian – Sputnik. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 576 cazuri noi de infectare cu COVID-19, în urma efectuării a 3108 teste, comunică Ministerul Sănătății.

Din numărul total de cazuri, șapte sunt de import (Marea Britanie-două, Germania-unu, Irlanda-unu, Italia-unu, Ucraina-unu, Federația Rusă-unu).

Astfel, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 152 263.

Au fost efectuate în total 3108, dintre care 2824 primare și 284 repetate.

Din numărul total de cazuri, în 18 este vorba de lucrători medicali: patru medici, noiă asistenți medicali și cinci angajați din cadrul personalului auxiliar.

În  instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internați 2291 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 224 în stare extrem de gravă (40 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 992 persoane au fost vindecate. În total, 141 975 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3966 persoane, iar 18 357 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Din păcate, au fost înregistrate și 17 decese provocate de COVID-19. Este vorba de 9 bărbați și 8 femei cu vârste cuprinse între 41 și 85 de ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

65
Tagurile:
Moldova, coronavirus, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
În Rusia va începe vaccinarea în masă împotriva COVID-19


Загрузка...
Foto de la învestirea Maiei Sandu în funcția de președinte

Politica moldovenească: Așteptări tactice la început de 2021 - comentator

0
(reînnoit 20:25 15.01.2021)
Maia Sandu „se teme” că Parlamentul poate instala un nou Guvern, deputații nu doresc cu adevărat dizolvarea Legislativului, iar soluția depășirii crizei politice poate veni de la socialiști, a comentat Victor Nichituș pentru Sputnik.

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Ce lucruri relevante se întâmplă acum în politica internă, în Parlament, în Guvern, în relațiile acestora cu președintele Maia Sandu, la ce aspecte ar trebui să fie atenți observatorii și cetățenii?

„Asistăm, la început de an 2021, la așteptări tactice”, a fost răspunsul oferit pentru Sputnik Moldova de comentatorul politic Victor Nichituș.

El a sintetizat pe scurt evoluțiile recente din politica moldovenească, pentru a descrie etapa la care ne aflăm acum: de la demisia din funcția de prim-ministru a lui Ion Chicu au trecut mai bine de două săptămâni, iar președintele Maia Sandu l-a desemnat ca premier interimar pe ministrul de externe Aurel Ciocoi. Președintele moldovean a evitat să desemneze o persoană care să formeze un nou Cabinet de Miniștri, argumentând că desemnarea unui prim-ministru ar putea îndepărta declanșarea alegerilor anticipate. 

„Maia Sandu se teme că Parlamentul poate vota un nou Guvern”

În opinia lui Victor Nichituș, acum „președintele Maia Sandu se teme că Parlamentul Republicii Moldova ar putea vota un nou Guvern”.

 Victor Nichitus
© Sputnik / Osmatesco
Victor Nichituș

Și iată explicația comentatorului: „Dacă se va întâmpla asta, noul Cabinet de Miniștri, cu plusurile și minusurile lui, va fi perceput ca fiind al Maiei Sandu”. 

„Doar că președintele se teme de minusurile care ar putea să apară în urma activității de administrare a treburilor statului. Acesta este motivul real al neînaintării de către șeful statului moldovean a unei persoane responsabile pentru formarea unui nou guvern”, a apreciat Victor Nichituș.

Constituția Republicii Moldova prevede, pentru cazul în care președintele nu înaintează candidatura unui prim-ministru, inițierea unei proceduri de destituire a acestuia, a relevat interlocutorul.

„Exercițiul este unul extrem de anevoios, iar în condițiile social-politice existente este greu de presupus că poate fi pus în aplicare”, a constatat analistul politic.

„Asistăm, la început de an 2021, la așteptări tactice. Pe de o parte, Maia Sandu așteaptă un răspuns de la Curtea Constituțională, care ar trebui să-i arate o modalitate rapidă de autodizolvare a Parlamentului. Pe de alta, judecătorii constituționali încearcă să nu depășească limitele legalității și să rămână cu obrazul curat în fața opiniei publice”, a apreciat Victor Nichituș.

El a adăugat că „toți judecătorii constituționali știu că legislatorii moldoveni nu pot fi sancționați pentru faptul că președintele nu a înaintat o persoană care să ceară Parlamentului un vot de încredere pentru un Cabinet de Miniștrii”.

„Este greu de presupus că judecătorii constituționali vor risca și vor pedepsi deputații pentru inacțiunea șefului statului”, a menționat Victor Nichituș.

Vor cu adevărat deputații dizolvarea Parlamentului?

„Chiar dacă mai toți parlamentarii moldoveni afirmă că sunt gata pentru alegeri parlamentare anticipate, nu cred că ei spun adevărul. Ion Chicu a afirmat că nicio fracțiune parlamentară nu a introdus în Bugetul de stat pentru anul 2021 resurse financiare pentru acoperirea costurilor necesare organizării alegerilor anticipate”, a subliniat Victor Nichituș.

În opinia sa, „soluția depășirii crizei politice, constituționale și guvernamentale în care se află statul moldovean ar putea veni de la Partidul Socialiștilor (PSRM).

Comentatorul politic a argumentat de ce vede anume astfel lucrurile.

„La sfârșit de an, Igor Dodon a fost reales în fruntea acestui partid, demonstrându-se tuturor că în interiorul acestei formațiuni politice există unitate și că zvonurile despre o presupusă disoluție a acestui partid au fost imaginare. Recent, Dodon a anunțat că va convoca Comitetul Executiv al formațiunii, unde vor discuta despre situația politică existentă. Nu este exclus ca în urma acestor discuții să fie luate responsabilități care ar putea să îl scoată din așteptarea tactică în care s-a plasat (și) Maia Sandu și să o forțeze la acțiune”, a comentat Victor Nichituș.

Un alt comentator politic, Corneliu Ciurea, a apreciat în studioul Sputnik Moldova că dorința deliberată a noului președinte al țării de a prelungi mandatul guvernului interimar este eronată, dar Parlamentul trebuie să-i indice în mod clar Maiei Sandu care a fost greșeala ei când a depus cererea la Curtea Constituțională.

În zilele următoare expiră termenul în care Maia Sandu este obligată să desemneze candidatul la funcția de prim-ministru. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
ce asteptari are, politica, comentator
Tematic
Dodon susține că Sandu este responsabilă de criza politică din țară
Expert: Noul președinte Maia Sandu poate fi comparată cu Nikol Pashinyan
Nagacevschi: Sandu riscă suspendarea din funcție


Загрузка...