Igor Dodon

Cum vrea Igor Dodon revoluționeze agricultura: Soluțiile propuse de președinte

266
(reînnoit 16:43 30.11.2019)
Președintele Igor Dodon a participat la ceremonia prilejuită de Ziua Lucrătorului din Agricultură, care s-a desfășurat la Palatul Republicii din Chișinău.

CHIȘINĂU, 30 nov - Sputnik. La evenimentul organizat cu ocazia Zilei Lucrătorului din Agricultură au participat sute de specialiști din sectorul agro-industrial. Președintele le-a adresat un mesaj de apreciere pentru activitatea pe care o desfășoară.

În context, șeful statului, Igor Dodon, a punctat patru obiective, care ar asigura dezvoltarea agriculturii din țara noastră.

În opinia președintelui, statul trebuie să contribuie la consolidarea terenurilor agricole și să ofere mai multe subvenții agricultorilor. 

”Există experiența pozitivă a altor state în domeniul dat care ar putea fi preluată și ar aduce beneficii. În niciun caz nu trebuie să permitem ca pămîntul nostru să devină proprietate a cetățenilor străini”, a menționat Igor Dodon.

În al doilea rând, este necesară implementarea tehnologiilor moderne, care să asigure aceleași volume de producție, dar de pe suprafețe mai mici, susține șeful statului. 

În plus, președintele afirmă că Moldova ar putea obține semnificativ mai multe dividende, dacă ar exporta mai multe produse finite (sucuri, conserve etc.) decât materie primă (struguri, floarea soarelui etc.).

În cele din urmă, Moldova are nevoie stringentă de diversificarea piețelor de desfacere. ”Statul trebuie să asigure nu doar identificarea unor piețe de desfacere noi și păstrarea celor tradiționale, dar și să valorifice pe deplin piața autohtonă”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.

266
Tagurile:
Igor Dodon, agricultură
Tematic
Viitor sumbru pentru agricultura moldovenească: Ce trebuie să facă autoritățile
Moldova, invadată de produse agricole de import: Ce spune ministrul Agriculturii


Загрузка...