Iarnă

Sunt sau nu pregătite autoritățile pentru căderea zăpezii

60
(reînnoit 14:27 21.11.2019)
Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătiți să intervină în cazul situațiilor excepționale pe timp de iarnă.

CHIȘINĂU, 21 nov - Sputnik. Premierul Ion Chicu a prezidat astăzi ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, la care a fost evaluat nivelul de pregătire pentru activitatea în perioada de toamnă-iarnă și capacitatea de a interveni, în caz de necesitate, în situații de urgență. Reprezentanții instituțiilor responsabile au declarat că sunt pregătiți pentru sezonul rece căderea precipitațiilor sub formă de zăpadă. 

”Situația este luată sub control deosebit în caz de calamități naturale. În perioada 27 septembrie - 13 noiembrie, efectivul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost supus unor verificări. La fel a fost verificată tehnica și echipamentul. În data de 20 noiembrie am făcut ședința de bilanț la care a participat și ministrul Afacerilor Interne. Am pus în discuție ce rezultate avem în teritoriu. Situația este sub control, iar noi suntem pregătiți pentru a interveni în situații de risc, a declarat Mihai Harabagiu. 

Anterior, șefului executivul a declarat într-o conferință de presă că în programul de guvernare se regăsesc măsuri urgente pentru pregătirea țării de sezonul de iarnă. De asemenea, potrivit premierului, este absolut alarmantă situația cu privire la siguranța circulației rutiere în timpul iernii. 

60
Tagurile:
zapada, MAI
Tematic
Pensionarii cu pensii mai mici de 2000 de lei vor primi de la stat un suport de 700 de lei


Загрузка...