Justiție

Peste câte zile Igor Dodon ar putea numi procurorul general: Ce spune președintele CSP

119
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, a făcut declarațăii pentru presă după ședința de astăzi a CSP. Ea le-a spus jurnaliștilor că în cel mult zece zile CSP ar urma să-i propună președintelui candidatul la funcția de procuror-șef.

CHIȘINĂU, 19 nov - Sputnik. Consiliul Superior al Procurorilor va demara mâine prima etapă de examinare a candidaților la funcția de procuror general, în baza listei transmise CSP de Ministerul de Justiție.

Angela Motuzoc a declarat că, în cel mult zece zile, CSP îi va propune președintelui Igor Dodon o candidatură pentru ocuparea funcției de procuror general. Înainte de asta, CSP va examina dosarele celor patru candidați, iar ulterior va organiza proba intrerviului.

CSP a primit lista scurtă a candidaților selectați în baza concursului organizat de comisia de experți, în frunte cu fostul ministru al Justiției Olesea Stamate. Anterior, rezultatele acestui concurs au fost anulate de predecesoarea lui Fadei Nagacevschi.

”Competența CSP intervine abia din momentul în care recepționează lista și dosarele candidaților la funcția de procuror general. Consiliul nu se poate pronunțe asupra declarațiilor din mass-media. Am recepționat lista și dosarele sub semnătura ministrului Justiției”, a precizat Angela Motuzoc. 

Ieri, noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că nu au existat motive pentru anularea concursului de selectare a candidaților la funcția de procuror general. El a precizat că decizia a fost luată de Olesea Stamate cu încălcarea legii. 

În context, ministrul a declarat că legea îl obligă să recunoască rezultatele Comisiei de experți și să transmită candidaturile la CSP. Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo sunt cei patru pretendenți care care au trecut de etapa interviului și au fost propuși Consiliului Superior al Procurorilor spre examinare.

119
Tagurile:
concurs, ședință, procuror general, CSP


Загрузка...