Arest

Studenți străini de la Universitatea de Medicină, traficanți de droguri: Reacția USMF

322
(reînnoit 14:40 31.10.2019)
Reacția USMF „Nicolae Testemițanu” privind suspectarea unor studenți străini de implicare în trafic de droguri pe teritoriul Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 31 oct – Sputnik. Un grup de studenți străini de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, originari din Israel, sunt suspectați de trafic de droguri. Ofițerii Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații au desfășurat astăzi, 31 octombrie, percheziții la mai multe adrese în cadrul unei anchete privind o schemă de trafic cu droguri. În cadrul acestor percheziții, oamenii legii au deconspirat o grupare care a pus la cale o schemă de trafic cu droguri, din care ar face parte și studenți străini aflați la studii în Republica Moldova.

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” anunță printr-un comunicat de presă că s-a autosesizat pe cazul dat și conlucrează cu organele de anchetă pentru a contribui la elucidarea tuturor circumstanţelor de comitere a infracţiunilor de către cetățenii străini, studenți ai instituției.

”Operațiunea este în plină desfășurare și Universitatea nu poate oferi mai multe detalii decât cele relatate de responsabilii Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, pentru a asigura secretul anchetei”, anunță responsabilii de la USMF. 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” precizează că condamnă orice comportament ce contravine normelor morale și legale. Astfel, dacă vinovăția studenților va fi demonstrată, USMF „Nicolae Testemițanu” anunță că aceștia riscă să fie exmatriculați și să răspundă conform legislației în vigoare pentru acțiunile săvârșite.

322
Tagurile:
USMF, trafic de droguri
Tematic
Mamă bătută în Capitală, în fața fiicei minore, de un grup de arăboaice - Video
Президент Молдовы Игорь Додон встретился с послом России в Молдове Олегом Васнецовым

Igor Dodon s-a întâlnit cu Oleg Vasnețov: Ce au discutat

0
(reînnoit 12:28 26.11.2020)
Președintele în exercițiu, Igor Dodon, s-a întâlnit cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. Oficialii au discutat relațiile dintre țările noastre, dar și despre două evenimente internaționale la care va participa și Republica Moldova.

CHIȘINĂU 26 nov - Sputnik. Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. 

Dodon a scris că în cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe subiecte de discuții. Cei doi au trecut în revistă mai multe aspecte ale relațiilor de colaborare dintre statele noastre. Totodată, președintele în exercițiu a menționat că, în pofida pandemiei, relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă s-au intensificat. 

Dodon a precizat că, în următoarele săptămâni, țara noastră va participa la două evenimente internaționale importante. Iar acest lucru a fost, la fel, discutat cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. Președintele în exercițiu a menționat că este vorba despre summit-ul Uniunii Economice Eurasiatice, unde țara noastră are statut de observator din 2018, și cel al Comunității Statelor Independente. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Oleg Vasnețov, Igor Dodon, Ambasador, Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova, președinte
Tematic
Dodon, despre declarația lui Sandu privind Transnistria: O mare greșeală


Загрузка...
Curtea Constituțonală

Decis: Și militarii domiciliați peste hotare trebuie primească pensii

30
(reînnoit 12:23 26.11.2020)
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea care restricționează dreptul la pensie a militarilor moldoveni domiciliați în străinătate. Astfel, Înalta Curte a stabilit că statul trebuie să-i asigure cu pensii și pe militarii plecați peste hotare.

CHIȘINĂU, 26 nov - Sputnik. Avocatul poporului Mihail Cotorobai a depus la sfârșitul lunii iulie o sesizare la Curtea Constituțională prin care a cerut excluderea Articolului 60 din Lege, care restricționează dreptul la pensie militarilor plecați în străinătate pentru domiciliere permanentă. Cotorobai a apelat la Înalta Curte după ce a fost sesizat de către un fost militar care a solicitat intervenția în soluționarea problemei legate de transferul pensiei sale din Republica Moldova în România.

Avocatul consideră că tratamentele diferenţiate al persoanelor care nu își au domiciliul în Republica Moldova, în comparaţie cu cele care locuiesc în țară, sunt discriminatorii și nu urmăresc un scop legitim.

Astfel, magistrații Curții Constituționale au declarat astăzi neconstituțional Articolul 60 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.

”Curtea a analizat această sesizare și a ajuns la concluzia că persoanele care au muncit în Republica Moldova și și-au dobândit dreptul la pensie sunt private, deoarece plata pensiei este sistată pe toată durata cât persoana se află peste hotare și primesc pensie doar după ce revin în țară. Curtea nu a putut reține argumentul prezentat de Parlament, potrivit căruia, ar exista o situație economică și financiară complicată care ar justifica restrângerea acestui drept pentru aceste peroane, fiindcă în cazul altor persoane care au domiciliul în străinătate nu a fost sistată plata pensiei. Curtea a stabilit că tratamentul diferențiat instituit de Art.60 este neconstituțional”, a declarat Domnica Manole, președintele Curții Constituționale. 

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă, nu poate fi atacată și intră în vigoare în ziua adoptării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

30
Tagurile:
Magistrați, judecători, Curtea Constituțională a Republicii Moldova, Curtea constituțională
Tematic
Curtea Constituțională a examinat astăzi un subiect sensibil
Igor Dodon: Curtea Constituțională adoptă decizii politice


Загрузка...