Lei și valută

Câți moldoveni câștigă lunar peste 30 000 de lei: Planul guvernării în privința salariilor

496
(reînnoit 20:35 04.10.2019)
Din 2020, persoanele cu venituri lunare de peste 30 de mii de lei nu vor beneficia de scutire personală la reținerea impozitelor. Impozitul pe venit de 12% rămâne neschimbat. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de Legea Salarizării în sectorul bugetar.

CHIȘINĂU, 4 oct – Sputnik. Ministerul Finanțelor elaborează în prezent o „strategie pe termen mediu privind salarizarea în sectorul bugetar”. 

Strategia va viza majorarea salariilor și pentru realizarea ei va fi necesar „suportul” Fondului Monetar Internațional, potrivit ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, citată într-un comunicat de presă oficial.

„Cred foarte mult în drepturile salariaților, salarizare decentă și protecție socială. Trebuie să continuăm majorarea salariilor. În prezent discutăm cu Fondul Monetar Internațional pentru a obține suport în acest sens”, a declarat ministrul Finanțelor la o întrevedere avută cu reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) săptămâna aceasta.

Vicepreședintele CNSM, Sergiu Sainciuc, a vorbit în cadrul întrevederii despre necesitatea modificării Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. „Noi nu am fost mulțumiți de această lege din start, deoarece nu am fost implicați în procesul de elaborare, ci am fost consultați doar înainte de adoptare”, a explicat vicepreședintele Confederației Sindicatelor.

Actuala guvernare va menține și pentru anul 2020 cota impozitului pe venit de 12% (redusă de la 18% din 1 octombrie 2018). Modificarea la impozitarea salariilor ce va fi introdusă din 1 ianuarie 2020 vizează anularea scutirilor personale pentru cetățenii cu venituri lunare ce depășesc 30 de mii de lei.

Ministrul Finanțelor a precizat public că doar vreo 5.000 de moldoveni au salarii lunare brute ce depășesc 30.000 de lei (360 de mii de lei pe an).

Cum anume vor fi afectate aceste persoane de la începutul anului viitor? Aceasta înseamnă că nu vor mai beneficia de scutirea personală în valoare de 240 de lei, potrivit Nataliei Gavrilița.

Salariul minim lunar (obligatoriu pentru angajatori) este de 2.775 de lei în Republica Moldova.

Salariul mediu brut pe economie constituie mai puțin de 7 mii de lei (din care sunt reținute impozitele și alte plăți). Cele mai mici salarii le primesc angajații din agricultură.

Republica Moldova are la ora actuală 1.760 de milionari în lei, cu 32 mai puțini față de anul 2017.

Veniturile obținute de toți moldovenii milionari în 2018 au însumat șase miliarde de lei (6,14 mlrd. lei). Împreună, ei i-au plătit statului impozite pe venit în valoare de 480 de milioane de lei, potrivit Serviciului Fiscal de Stat.

Cel mai mare venit al unui moldovean a depășit 83 de milioane de lei în 2018.

496
Tagurile:
guvernare, plan, salarii, moldoveni
Tematic
Hoție, export de cetățeni și consum de importuri: Expert, despre economia Moldovei
Moldova îmbătrânește tot mai mult: Cum se trăiește după 60 de ani
Viața în Chișinău: Cât costă pantofii care i-au scos din sărite pe moldoveni
Inflația - peste prognoza BNM: Legătura dintre scumpirea alimentelor și acordul cu FMI
Scumpirile ce ne așteaptă: Cum anume urcă prețurile în Moldova – explicația expertului
Laborator

Date noi de la Ministerul Sănătății: Câte cazuri de COVID au fost confirmate

55
(reînnoit 17:19 15.01.2021)
Numărul cazurilor înregistrate oficial de infectare cu coronavirus a depășit 152 de mii, cel al deceselor a ajuns la 3228.

CHIŞINĂU, 15 ian – Sputnik. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 576 cazuri noi de infectare cu COVID-19, în urma efectuării a 3108 teste, comunică Ministerul Sănătății.

Din numărul total de cazuri, șapte sunt de import (Marea Britanie-două, Germania-unu, Irlanda-unu, Italia-unu, Ucraina-unu, Federația Rusă-unu).

Astfel, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 152 263.

Au fost efectuate în total 3108, dintre care 2824 primare și 284 repetate.

Din numărul total de cazuri, în 18 este vorba de lucrători medicali: patru medici, noiă asistenți medicali și cinci angajați din cadrul personalului auxiliar.

În  instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internați 2291 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 224 în stare extrem de gravă (40 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 992 persoane au fost vindecate. În total, 141 975 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3966 persoane, iar 18 357 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Din păcate, au fost înregistrate și 17 decese provocate de COVID-19. Este vorba de 9 bărbați și 8 femei cu vârste cuprinse între 41 și 85 de ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55
Tagurile:
Moldova, coronavirus, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
În Rusia va începe vaccinarea în masă împotriva COVID-19


Загрузка...
Activitatea SAMU Botanica

Foto: Un tânăr a căzut în gol în timp ce se filma pe tik-tok

357
(reînnoit 17:05 15.01.2021)
Un tânăr de 22 ani a fost transportat la spital după ce a căzut în gol dintr-un centru comercial din Capitală, în timp ce se filma cu telefonul.

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Caz tragic într-un centru comercial din Chișinău. Un tânăr a căzut de la înălțime. Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.

Potrivit informațiilor, totul s-a întâmplat la ora 14:40 la mall-ul de pe strada Arborilor din Capitală. Tânărul de 22 ani a căzut de la șapte metri înălțime în timp ce se filma cu telefonul. 

„La fața locului imediat s-au deplasat angajații Inspectoratului de Poliție ai sectorului Centru, pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor”, a precizat Stati.

Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului au stabilit ca el se afla în incinta centrului comercial împreună cu niște prieteni, care au comuncat că acesta a vrut să facă un filmuleț pentru tik-tok. Pe balustrada escalatorului tânărul și-a pierdut echilibrul și a căzut. Cazul este documentat în continuare de către angajații poliției.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

357
Tagurile:
a căzut de la geam, căzut în gol


Загрузка...
Fadei Nagacevshi

Fadei Nagacevschi nu renunță la funcție și este „gata de luptă”

61
(reînnoit 18:37 15.01.2021)
Ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevshi, a scris pe Facebook că nu intenționedază să plece din funcție, precum sugerase la un post de televiziune un deputat PAS.

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevshi, respinge zvonurile potrivit cărora ar intenționa să plece din funcție, într-o postare pe Facebook.

El spune că se așteaptă la o campanie de discreditare, dar că este „gata de luptă” și adaugă semnul unui zâmbet la finalul textului.

„Stimați prieteni, ieri în cadrul unei emisiuni televizate, deputatul în Parlamentul RM domnul Igor Grosu a declarat că este un ministru în Guvern care amenință că pleacă, dacă nu i se acceptă Secretarii de Stat. Sunt convins că s-a referit la persoana MJ”, a scris Nagacevschi.

Ministrul a menționat că, în cadrul ultimei ședințe de Guvern, au fost adoptate dispozițiile  privind eliberarea din funcție a Secretarilor de Stat ai Ministerului Justiției (MJ), Radu Foltea și Dorin Lișman.

„Totodată, de către Guvern au fost numiți în funcția de Secretar de Stat al MJ Silvia Stici și Lilian Deliu. Până în prezent însă dispozițiile Guvernului privind numirea Secretarilor de Stat ai MJ nu au fost publicate în MO pentru a face opozabile numirile față de terți. Respectiva situație provoacă incertitudine în activitatea MJ și sper mult că problema va fi soluționată în cel mai scurt timp, pentru a nu admite disfuncționalități inadmisibile în activitatea Ministerului”, a comunicat Fadei Nagacevschi.

Nagacevschi a adăugat că nu intenționează să refuze exercitarea funcției de ministru al Justiției, că se așteaptă „la o campanie de discreditare”, dar este „gata de luptă”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

61
Tagurile:
lupta, functie
Tematic
O decizie ce-i vizează pe deținuți: Ce propune Nagacevschi
Nagacevschi: Surprize ale Guvernului Sandu în dosarul Rizea - Reacția Olesei Stamate


Загрузка...