bani

Amenzi usturătoare pentru agitația electorală: Legea votată astăzi de Parlament

156
(reînnoit 15:12 04.10.2019)
Concurenții electorali, persoanele cu funcție de răspundere și persoanele fizice vor plăti amenzi usturătoare pentru agitația în ziua alegerilor.

CHIȘINĂU, 4 oct – Sputnik. Agitaţia electorală atât în ziua alegerilor, cât și în ziua precedentă alegerilor va fi pedepsită cu amendă. Parlamentul a votat astăzi, 4 octombrie, în lectură finală, unele modificări la Codul Contravențional al Republicii Moldova.

Președintele comisie juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, a declarat că prin modificările votate, Codul Contravențional a fost adus în concordanță cu Codul Electoral, care interzice agitația electorală atât în ziua alegerilor cât și în ziua precedentă scrutinului.

Potrivit Codului Contravențional, agitația electorală atât în ziua alegerilor cât și în ziua precedentă scrutinului se va sancţiona cu amendă de la 6 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau de la 300 de lei la 600 de lei.

Persoanele cu funcţie de răspundere sau candidatului electoral vor fi pedepsite cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale ori de la 1200 de lei la 1500 de lei.

156
Tagurile:
amendă, scrutin, alegeri, agitație electorală, Parlament
Тема:
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (231)
Tematic
Alegeri 2019: Concurenții electorali pot lua credite fără dobândă
A început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare noi
Veronica Cernat-Braghiș

Victimele violenței în familie: Unde se pot adăposti

4
(reînnoit 20:25 26.11.2020)
Unul dintre centrele din Chișinău în care se pot adăposti victimele violenței în familie este "Casa Mărioarei". Ce servicii sunt oferite în cadrul acestei instituții am aflat de la Veronica Cernat-Braghiș, vicepreședinta Asociației "Casa Mărioarei".
Victimele violenței în familie: Unde se pot adăposti

Anual, la Centrul "Casa Mărioarei" peste 1000 de femei beneficiare primesc suport informaţional, consiliere psihologică, asistenţă juridică și, în caz de necesitate, adăpost de la o lună până la șase luni. Totodată, anual, peste 100 de femei sunt plasate temporar în cadrul Centrului.

"Oferim un spectru larg de servicii - reabilitare psihologică, consultație juridică, socială. Femeile pot veni cu copiii începând cu vârsta de 3 ani. La moment, din cauza pandemiei, oferim mai puține locuri pentru adăpost, din motiv că nu există spațiu suficient pentru a respecta toate măsurile impuse de autorități", a declarat pentru Sputnik Veronica Cernat-Braghiș.

Potrivit ei, după ce femeile părăsesc Centrul, acestea sunt monitorizate timp de jumătate de an și, în caz de necesitate, primesc asistență psihologică și juridică. Femeile pot beneficia de serviciile centrului apelând la asistentul social, polițistul de sector sau pot lua legătura direct, prin telefon sau Internet, cu reprezentanții acestuia.

Asociaţia Casa Mărioarei activează din anul 2000. În acest timp, 12 000 de femei au primit asistenţă gratuită şi suport în cadrul Centrului.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4
Tagurile:
femei, violență în familie, violență
Tematic
Condamnate la violență fizică sau închisoare: Destinul femeilor care au parteneri violenți
Ce măsuri sunt întreprinse în școli pentru a preveni actele de violență împotriva copiilor


Загрузка...
Pompierii și salvatorii au donat sânge

Lipsă acută de plasmă pentru cei cu COVID-19: Unde puteți dona

25
(reînnoit 19:35 26.11.2020)
Stocul de plasmă, folosit în tratamentul pacienților gravi cu COVID-19, este aproape epuizat. Centrul Național de Transfuzie a Sângelui face apel către bărbații care au fost infectați cu noul virus să meargă și să doneze plasmă, astfel devenind salvatorul unui bolnav.

CHIȘINĂU 26 nov - Sputnik. Bolnavii de COVID-19 care sunt într-o stare gravă au nevoie de ajutor. Rezervele de plasmă convalescentă sunt deja la limită, astfel există riscul ca Centrul Național de Transfuzie a Sângelui (CNTS) să nu aibă în curând ce livra spitalelor din țară. Solicitat telefonic, directorul CNTS Svetlana Cebotari, a declarat pentru Sputnik Moldova că din cauza numărului tot mai mare de pacienți grav bolnavi cu COVID-19, stocurile de plasmă se epuizează foarte rapid. 

„Actualmente noi avem rezerve practic pentru o singură zi. Dacă în trecut numărul solicitărilor instituțiilor medicale era de maximum 30 de doze, iată că acum zilnic se solicită în jur de 90, chiar și 100 de doze. (…) Dimineața, la prima oră, noi am avut 60 de doze de plasmă convalescentă. Am putea să asigurăm necesitatea pentru o singură zi. Suntem în situația că tot ce recoltăm, a doua zi dimineața repartizăm în spitale”, a menționat directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari.

Svetlana Cebotari susține că zilnic până la zece oameni merg să doneze plasmă convalescentă, ceea ce constituie în jur de 30 de doze. Un număr foarte mic, spune ea, în contextul în care spitalele sunt pline de bolnavi. Directorul CNTS a menționat că dacă într-o zi nu donează nimeni plasmă, atunci există riscul să nu aibă ce livra în spitalele din țară. 

„Uneori se întâmplă să avem în stoc plasmă, dar din cauza că e aceeași grupă de sânge nu putem livra acolo unde cererea este pentru altă grupă de sânge. De exemplu, dacă în spital majoritatea pacienților sunt din grupa A, iar noi avem doze din altă grupă, atunci riscăm nu putem asigura necesitățile nici pentru acea zi”, a precizat directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui. 

Ca să se poată face față numărului mare de solicitări de plasmă convalescentă, este necesar ca zilnic să fie în jur de 50 de donatori. Acest număr de donatori ar putea asigura un număr de 150 de doze de plasmă. Totodată, Svetlana Cebotari susține că fiecare pacient grav are nevoie de mai multe doze, iar pentru cei care au mai multe boli concomitente, numărul de doze este practic dublu.

„Orice pacient trebuie să primească cel puțin câte o doză de plasmă convalescentă timp de trei zile consecutiv. De aici și apare necesitatea de a dispune de un stoc, ca să putem să le oferim pacienților câte o doză în fiecare zi. (…) Dacă pacientul nu va primi aceste doze consecutiv, atunci tratamentul nu mai este eficient, a conchis Svetlana Cebotari. 

De la începutul pandemiei, 1 436 de bărbați au donat plasmă, ceea ce constituie în jur de cinci mii de doze. Într-o zi, fiecare donator poate dona trei doze de plasmă.

Datele Ministerului Sănătății arată că peste 250 de bolnavi sunt într-o stare extrem de gravă, iar 45 sunt conectați la aparate de ventilare artificială. 

Directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui îndeamnă toți bărbații, care în ultimele două săptămâni s-au vindecat de COVID-19, să nu rămână indiferenți față de soarta pacienților gravi din spitale și să contribuie donând plasmă. 

Donatorii pot fi doar bărbații cu vârstele cuprinse între 18 și 60 de ani, care în ultimele 14 zile s-au vindecat de noul coronavirus și care nu au boli cronice. Bărbații sunt rugați să aibă la ei certificatul medicului de familie sau extrasul din spital, care să confirme că au fost bolnavi de COVID-19, perioada tratamentului, dar și testul negativ la noul virus. Totodată, donatorii trebuie să aibă la ei și un act de identitate. Toți cei care vor să fie salvatori pentru bolnavii din spitale se pot adresa direct la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui (str. Academiei 11, municipiul Chișinău) sau pot merge la centrele teritoriale din Cahul (str. Alexei Mateevici 103/2) sau Bălți (str. Decebal 113). Dacă donatorii nu au posibilitate să se deplaseze la centrele de colectare, aceștia se pot adresa medicilor de familie, care vor solicita echipa mobilă. 

Cei care au anumite întrebări, pot telefona la numerele de telefon de mai jos: 

Chișinău → 022109065, 022109055, 068302909, 069573273
Bălți → 023172260, 068998804
Cahul → 029981306, 068998824

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

25
Tagurile:
spitale, bolnavi, pandemie, COVID-19, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, donatori, plasme
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră


Загрузка...