Procuratura Generală

Detalii în dosarul Borman: Un avocat, soacra liderului organizației

260
(reînnoit 12:53 27.09.2019)
După ce a preluat urmărirea penală de la autoritățile Federației Ruse a cazului Borman, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale face publice detalii relevante despre constituirea și activitatea organizației criminale.

CHIȘINĂU, 27 sept – Sputnik. Avocata lui Oleg Pruteanu, liderul organizației Borman, figurează în investigațiile Centrului Național Anticorupție. Despre aceasta anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale(PCCOCS). Mai mult, instituția scoate la iveală faptul că Ala Raevschi este soacra lui Pruteanu.

Procuratura Generală anunță că, în urma investigațiilor efectuate de Centrul Național Anticorupție în privința învinuiților din cadrul organizației criminale Borman și a membrilor familiei acestora, au fost constatate discrepanțe majore între veniturile și cheltuielile avute și de către soacra învinuitului Oleg Pruteanu, avocatul Ala Raevschi.

Într-un comunicat de presă emis de Procuratura Generală mai este precizat că organizația criminală și-a început acțiunile ilegale în Portugalia, țară membră a UE. În urma investigațiilor instanțelor portugheze, unii membri ai grupării au fost condamnați la închisoare, în perioada anilor 2000-2010.

Activitatea infracțională a organizației Borman începe în 2000, când Oleg Pruteanu, alias „Borman” împreună cu fratele său Ghenadie Flocea, dar și alți membri, i-au răpit pe Ion Carga și Mihail Musteață, care lucrau în acel moment în Portugalia. Membrii grupării criminale cereau, prin amenințarea cu moartea și răfuială fizică, de la Ion Carga 50000 de dolari și de la Musteață 5000 de dolari. Pe acest caz, Poliția portugheză a reținut 24 de membri ai organizației „Borman”. În cadrul documentării au fost identificate și alte cazuri de șantaj, răfuieli și amenințări cu moartea.

Astfel, în 2004 Pruteanu a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare, fratele său a primit 18 ani privațiune de libertate. „Adjuncții” lui Borman, Alexandru Unisciuc alias Sanea și Roman Slutu, au fost condamnați la 15 ani de închisoare. Ani grei de pușcărie au primit și ceilalți membri ai organizației criminale.

După ispășirea pedepselor, organizația criminală și-a reluat activitatea orientându-se spre obținerea profiturilor din contrabandă și comercializarea drogurilor. La indicațiile lui Oleg Pruteanu, capul grupării criminale Borman, membrii acestei organizații procurau droguri din Spania și le transportau în Federația Rusă unde le și comercializau.

Documentarea acestei organizații internaționale a fost efectuată de către organele de drept ale Republicii Moldova, în conlucrare cu organele de drept din Federația Rusă, Regatul Spaniei, Ucraina, România, Italia și Portugalia.

Astfel, Procuratura Republicii Moldova, în luna iunie 2018, a reținut, arestat și trimis în judecată șase membri ai organizației criminale. Aceștia au fost acuzați de comiterea infracțiunilor de circulație ilegală a drogurilor cu scop de înstrăinare, contrabandă cu stupefiante, spălare de bani, crearea și conducerea unei organizații criminale.

Potrivit informațiilor parvenite de la organele de drept ale Federației Ruse, la moment 50 de membri ai organizației criminale Borman au fost condamnați pentru fapte comise în perioada 2003-2017, iar alte 21 de persoane au fost anunțate în căutare internațională.

Unii membri ai organizației criminale duceau o viață de lux - dețineau automobile scumpe, case, conturi bancare și alte proprietăți, care ulterior au fost puse sub sechestru.

Faptele comise de liderul și membrii organizației Borman sunt investigate în continuare în Federația Rusă, Belarus, dar și în state din Uniunea Europeană.

Amintim că Oleg Pruteanu, alias Borman, împreună cu Constantin Țuțu și alte persoane au fost implicați în cazul de omor al cetățeanului Veretco, care a avut loc lângă restaurantul „Doi Haiduci” din Codrii Orheiului. La această etapă, dosarul este examinată de către Curtea Supremă de Justiție.

Totodată, Oleg Pruteanu, alias Borman, este arestat într-o altă cauză penală care a venit de la organele de drept din Federația Rusă, în care Procuratura Generală a Republicii Moldova a preluat urmărirea penală.

260
Tagurile:
condamnați, Procuratura Generală, Federația Rusă, "Borman"
Tematic
Operațiune specială: Grupare criminală, încătușată în plină stradă
Mafia metalelor în Moldova: Schemă pusă la cale de o Grupare infracțională - Video
Dezinfectarea mâinilor

Peste un milion de mănuși și sute de mii de măști au ajuns în Moldova

24
(reînnoit 20:26 17.05.2021)
Republica Moldova a recepționat un lot de mănuși medicale și măști de protecție în valoare de peste 500 de mii de euro.

CHIȘINĂU, 17 mai - Sputnik. Un ajutor medical în valoare de peste 500 de mii de euro a ajuns astăzi în Republica Moldova. Este vorba de un lot de 1,6 milioane de mănuși medicale de unică folosință și 300.000 de măști de protecție de tip FFP2, în sumă totală de 537,500 EURO. Acestea au fost livrate cu suportul financiar al Guvernului Republicii Federale Germania și Uniunii Europene în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății.

Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, președintele Maia Sandu a mulțumit donatorilor și a specificat că în Republica Moldova sunt suficiente doze de vaccin pentru toți doritorii.

„Republica Moldova are suficient vaccin pentru toți doritorii, sistemul de sănătate beneficiază constant de echipamente medicale și de protecție de la partenerii noștri pentru a putea salva sănătatea și viața oamenilor. Sunt optimistă că în curând, prin vaccinarea câtor mai mulți cetățeni și prin respectarea măsurilor de protecție, vom putea reveni la normalitate”, a scris președintele. 

De precizat, la începutul lunii martie 2021, la Chișinău au ajuns 300 de concentratoare de oxigen, 600 de pulsoximetre și 5 ventilatoare de respirație artificială, donate de Uniunea Europeană și OMS,  pentru a restabili și trata pacienții cu forme și dificultăți grave de respirație ca urmare a COVID-19. Tot atunci, Republica Moldova a mai recepționat o donație de 600 de pulsoximetre din partea Guvernului Federal al Germaniei, iar în aprilie 2021, Germania și OMS au donat sistemului de sănătate din Republica Moldova 300 concentratoare de oxigen.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

24
Tagurile:
ajutor medical, medicală, medicale, manusa, mască


Загрузка...
Valeriu Jereghi

"Pandemia.md" noua producție, semnată de regizorul Valeriu Jereghi

37
Pandemia de COVID-19 a devenit subiectul unui film, în regia maestrului Valeriu Jereghi. Producția "Pandemia.md" relatează istoria societății, care a fost pusă în fața unui virus nemilos, apărut în primăvara anului 2020.
"Pandemia.md" – noua producție, semnată de regizorul Valeriu Jereghi

Regizorul Valeriu Jereghi își lansează noua producție cinematografică - filmul "Pandemia.md", inspirat din realitatea cotidiană, dar și din propria experiență în lupta cu COVID-19.

© Sputnik / Екатерина Чеснокова
"De fapt, scenariul filmului a fost schițat la solicitarea unor jurnaliști. Nu pot spune că pandemia poate fi o sursă de inspirație, însă cumva această perioadă te apasă indirect și gândurile vin de la sine. Mai cu seamă că am trecut și eu prin această tristă experiență", a mărturisit pentru Sputnik Moldova Valeriu Jereghi.

Potrivit renumitului regizor, filmările pentru noua producție vor începe la mijlocul verii și vor avea loc în satul Ivancea, raionul Orhei. Scenariul a fost inspirat din situații absolut reale din viață, iar în cadrul fimărilor vor participa actori din Moldova, inclusiv din Găgăuzia, dar și din Ucraina ș.a.

Proiectul urmează să fie realizat cu susținerea financiară a Centrului Național de Cinematografie din Republica Moldova. Conform CNC, acesta va fi primul proiect cinematografic din țara noastră care va reflecta fenomenul internațional COVID-19.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

37
Tematic
Moldovenii vor putea merge în sfârșit la film: Iată de când


Загрузка...
LGBT

"România arată Moldovei calea europeană" - susține LGBT de la Chișinău

0
În timp ce în România peste 20 de ambasade străine promovează LGBT, România face același lucru în Republica Moldova prin ambasada sa de la Chișinău.

BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik, Marius Holdean. Ambasada României la Chișinău și-a exprimat pentru prima oară susținerea pentru politicile LGBT din Republica Moldova, imitând gesturile inacceptabile ale ambasadelor străine de la București care fac o propagandă deșănțată pro-homosexuali, în dispreț față de valorile poporului român.

Acum, Bucureștiul face același lucru în Republica Moldova, Ambasada României semnând o declarație comună a 30 de diplomați acreditați în susținerea comunității LGBT din Republica Moldova, de Ziua Internațională împotriva Homofobiei, Transfobiei și Bifobiei.

Declarația comună a fost anunțată în Moldova pe pagina de facebook a Ambasadei Olandei, un stat care militează de mult timp în favoarea politicilor anti-familie.

Astfel de declarații pro-LGBT au existat în anii precedenți în Republica Moldova, însă e pentru prima dată când apare și semnătura misiunii diplomatice românești de la Chișinău.

În declarația respectivă, care seamănă cu declarația dată cu aceeași ocazie și de mai mult de 20 de ambasade de la București pentru România, semnatarii își exprimă ”solidaritatea și sprijinul pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender și intersex (LGBTI) din Republica Moldova, dintre care mulți sunt discriminați pe baza orientării lor sexuale, identității sau expresiei de gen și caracteristicilor sexuale”.

În același mesaj, ambasadele anunță că în perioada 15-20 iunie, va avea loc cel de-al 20-lea Festival LGBTI „Moldova Pride”, preponderent online, din cauza condițiilor actuale de pandemie COVID-19.

Cu referire la acest pas șocant făcut de România în Republica Moldova, teologul și politologul Bogdan Duca a oferit pe pagina sa de telegram o replică care nu mai lasă loc de comentarii: ”Bun, bun. România arată Moldovei calea europeană :))”!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
homosexuali, România, CHIȘINĂU, LGBT


Загрузка...