INIInspectoratul național de investigații

Poliția, la Stația de Epurare din Capitală Iată ce fac polițiștii la ordinul lui Andrei Năstase

1525
Mirosul insuportabil din capitală „a ajuns” în sfârșit și la Ministerul de Interne. Iată cum luptă responsabilii.

CHIȘINĂU, 04 septembrie – Sputnik. Controale inopinate la Stația de Epurare din Chiținău au fost efectuate de Inspectoratul Național de Investigație al MAI. Despre aceasta a informat Poliția Republicii Moldova într-un comunicat de presă.

Potrivit informațiilor, inspectorii au acționat în baza unei dispoziții emisă de ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase. Aceștia au efectuat vizite inopinate și la o „întreprindere de producere a băuturilor alcoolice, care folosește materie primă fără acte de origine și proveniență și care indică o cantitate a deșeurilor nocive evacuate în râul Bâc, generând poluarea mediului înconjurător”.

În cazul în care vor fi depisate nereguli în procesul tehnologic sau va fi depistată utilizarea substanțelor chimice cu o certificare dubioasă, Inspectoratul Național de Investigație va acționa prin prisma cauzei penale.

În același comunicat mai este menționat că „acțiunile angajaților MAI țin să elucideze activitățile ilicite ale unor persoane pentru a preveni poluarea mediului, dar și a contracara procesele nocive, ce pun sănătatea locuitorilor municipiului Chișinău în pericol”.

1525
Tagurile:
inspectori, MAI, miros neplăcut, miros îngrizitor
Pompieri

Incendiu puternic în Capitală: Arde un apartament - Foto

326
(reînnoit 14:03 24.01.2021)
Un apartament dintr-un bloc de locuit de la Ciocana a luat foc în această după amiază. Pompierii sunt la fața locului.

CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Un apartament dintr-un bloc de locuit de la Ciocana a luat foc în această după amiază. Imagini video live au apărut pe o rețea de socializare. Potrivit martorilor, imediat la fața locului au intervenit pompierii, iar focul a fost localizat.

Incendiu într-un apartament la Ciocana
Incendiu într-un apartament la Ciocana

În acest moment încă mai poate fi observat fum dens care iese din apartamentul care a ars. Potrivit bărbatului care a făcut live de la fața locului, victime nu sunt, iar în apartamentul cuprins de flăcări nu se afla nimeni.  Apartamentul este situat la etajul nouă.

Incendiu într-un apartament la Ciocana
Incendiu într-un apartament la Ciocana

Serviciul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a comunicat că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:34. Imediat la fața locului au ajuns 5 echipaje de intervenție care au stabilit că arderea s-a produs într-un apartament de la etajul 9. Pompierii au evacuat locatarii din apartamentele vecine de la etajele superioare și au reușit localizarea arderii către ora 13:10. Potrivit informațiilor operative în timpul intervenției nu au fost raportate victime, iar focul a distrus mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului.
În prezent, pompierii continuă să lucreze pentru lichidarea incendiului și stabilirea tuturor circumstanțelor.Cauza producerii incendiului urmează a fi stabilită ulterior de specialiști.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

326
Tagurile:
foto, chișinău, Incendiu
Тема:
Viața în Chișinău


Загрузка...
Polița de asigurare

Poate sau nu un angajat să-și cumpere poliță medicală: Comentariul CNAM

122
(reînnoit 12:57 24.01.2021)
Până la 31 martie, cetățenii mai au timp să-și procure prima de asigurare medicală obligatorie la jumătate de preț. Sunt însă și categorii de persoane care nu pot beneficia de aceste reduceri.

CHIȘINĂU, 24 ian – Sputnik. Persoanele angajate nu pot cumpăra prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă în mod individual. Salariații fac parte din categoria de plătitori ai primei AOAM în formă de contribuţie procentuală din salariu şi alte recompense, prevăzute prin lege. Aceste persoane dețin statut de persoană asigurată angajată, astfel ele nu pot beneficia de dreptul de a procura polița de asigurare, pentru care, dacă este cumpărată până la 31 martie costă la jumătate de preț mai ieftin, iar pentru unele categorii de persoane chiar și până la 70%.

Într-un răspuns pentru Sputnik Moldova, specialiștii Companiei Naționale de Asigurări în Medicină ne-au comunicat că sunt obligate să se asigure în mod individual prin achitarea primelor de AOAM în sumă fixă doar persoanele fizice neangajate şi neasigurate de către Guvern.

„Suplimentar, salariaţii al căror statut de persoană asigurată a fost suspendat conform art. 6 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 1585/1998 se atribuie la categoria persoanelor care sunt obligate să se asigure în mod individual în termen de 30 de zile calendaristice de la data suspendării contractului individual de muncă”, precizează CNAM la solicitarea Sputnik cu privire la categoriile de persoane care pot procura prima de asigurare în mod individual.

În acest sens, Anexa nr. 2 la Legea nr. 1593/2002 stabileşte categoriile de plătitori, persoane neangajate, care achită prima AOAM în sumă fixă, după cum urmează:

  • proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, indiferent de faptul dacă au dat sau nu aceste terenuri în arendă sau folosinţă pe bază de contract, cu excepţia persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate ori medii şi a pensionarilor;
  • fondatorii de întreprinderi individuale, cu excepţia persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate ori medii şi pensionarilor;
  • persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;
  • titularii de patentă de întreprinzător, cu excepţia persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate ori medii şi pensionarilor;
  • persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor;
  • persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte bunuri materiale, cu excepţia terenurilor cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;
  • persoanele fizice care desfăşoară activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal, cu excepţia persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate ori medii şi pensionarilor;
  • mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii, administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege;
  • persoanele neangajate care exercită independent profesiunea de medic de familie în una dintre formele de organizare a activităţii profesionale prevăzute de Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411/1995;
  • alţi cetăţeni ai Republicii Moldova care nu sunt angajaţi, nu fac parte din niciuna din categoriile enumerate mai sus şi nu sunt asiguraţi de Guvern, şi care fac dovada aflării în Republica Moldova pentru cel puţin 183 de zile (pe parcursul anului bugetar);
  • străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova pentru reîntregirea familiei, pentru studii, pentru activităţi umanitare sau religioase şi care nu sunt angajaţi, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.

Prima AOAM constituie o sumă fixă sau o contribuţie procentuală din salariu şi alte recompense, pe care asiguratul este obligat să o plătească în fondurile de asigurare medicală obligatorie pentru preluarea de către asigurător a riscului financiar în caz în boală. Amintim, angajații asigurați vor trebui să achite din acest an 9% lunar pentru polița de asigurare, comparativ cu 4,5% cum era până la finele lui 2020. Anterior, 4,5% din costul primei de asigurare era achitată de angajator.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

122
Tagurile:
prima de asigurare medicala obligatorie, prima de asigurare medicală
Tematic
Cât va costa polița de asigurare medicală în anul 2021
Ion Chicu spune ce riscă moldovenii care revin în țară și nu vor procura polița medicală


Загрузка...

Imagini spectaculoase: Un cârd de flamingo roz pe laguna din Izmir - Video

0
(reînnoit 14:35 24.01.2021)
Un cârd de flamingo roz pe o lagună din Izmir din TurciaUn cârd de flamingo roz pe o lagună din Izmir din TurciaUn cârd de flamingo roz pe o lagună din Izmir din Turcia

Un cârd de flamingo roz s-a așezat în laguna Chakalburnu din Izmirul turcesc. În imagini puteți vedea cum se odihnesc păsările care pe suprafața apei. Zona este bine protejată de vânturi, ceea ce le permite păsărilor să se distreze în liniște.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Turcia, Izmir, flamingo
Tematic
Nebunie totală pe Tik Tok: Cursă auto în Capitală - Video


Загрузка...