Центральный рынок

Te ia groaza: Iată ce riști cumperi din Piața Centrală - Video

2218
(reînnoit 08:11 31.08.2019)
Oamenii legii au deconspirat mai mulți comercianți care vindeau produse contrafăcute în Piața Centrală din municipiul Chișinău.

CHIȘINĂU, 31 aug - Sputnik. În cadrul măsurilor de prevenire şi combatere a traficului ilicit de mărfuri şi contrafacerea băuturilor alcoolice în Capitală, ofiţerii de investigare a fraudelor economice din cadrul Direcţiei de Poliţie Chişinău au deconspirat activitatea unui grup de persoane care se ocupau cu contrafacerea și comercializarea produselor alcoolice și de tutungerie în Chișinău. Persoanele au fost documentate de către forțele de ordine timp de o lună.

Poliţiştii au descins cu verificări în adiacentul  ÎM „Piața Centrală”, unde au depistat băuturile alcoolice cât și produse de tutungerie fără acte de proveniență și timbru de acciz. Totodată polițiștii, în urma verificărilor, au ridicat 9 980 de țigări de diferite mărci și 450 de litri de alcool etilic care era folosit pentru contrafacerea băuturilor alcoolice.

Toate probele au fost ridicate şi depozitate până la decizia instanţei de judecată, iar poliţiştii continuă investigarea tuturor circumstanţelor cât și persoanele implicate. Valoarea estimativă a produselor alcoolice și de tutungerie depistate și ridicate de forțele de ordine constituie 50 000 lei.

Conform legislației în vigoare persoanele găsite vinovate riscă amenzi până la 9 000 de lei. Poliţia Capitalei solicită cetăţenilor să procure produse doar din magazinele autorizate prin lege, întrucât îşi pun în pericol viaţa şi sănătatea, procurând băuturi alcoolice din puncte neautorizate.

2218
Tagurile:
video, Piața Centrală, groaza
Tematic
Dezgustător: Iată ce fac precupeții la Piața Centrală, după care noi punem pe masă - Foto


Загрузка...