CHIȘINĂU, 17 aug – Sputnik. Principala ipoteză luată în calcul de procurorii care investighează circumstanțele morții lui Iurie Luncașu este sinuciderea. O declarație în acest sens a făcut pentru ZdG procurorului șef al Oficiului Buiucani al Procuraturii municipiului Chișinău, Eduard Mașnic.
„Principala versiune a decesului este sinuciderea. Încă nu putem vorbi despre alte detalii sau versiunea unui omor. Celelalte circumstanțe vor fi stabilite în cadrul urmării penale”, a precizat Eduard Mașnic.
Procurorul a mai precizat că Boris Babin, șoferul lui Luncașu, cel care a și alertat oamenii legii, a fost audiat și eliberat.
Omul de afaceri Iurie Luncașu a fost găsit împușcat în cap, sâmbătă seară, după ora 20:00. Informația a fost confirmată pentru Sputnik de ofițerul de presă al Poliției Capitalei Natalia Stati.
Poliția a relatat că victima se afla in mașină în calitate de pasager. La un moment dat Luncașu i-a cerut șoferului sa oprească, a coborât, s-a îndepărtat puțin si s-a împușcat în cap din arma personala pe care o deținea legal.
Luncașu ar fi fost una dintre persoanele de încredere ale fostului lider PD Vladimir Plahotniuc.
Iurie Luncașu este fondator la mai multe companii: Denir Lux, GB&CO, Primrof Construct sau Acvilin Grup, cu afaceri în domeniul construcţiilor sau ţigărilor. Numele acestuia figurează și în tranzacția de peste 154 de milioane de lei, prin care o firmă cipriotă a procurat “Casa albă”, un complex imobiliar din perimetrul străzilor Timiș și Bujorilor din Chișinău, imobile atribuite lui Plahotniuc.
Programul Municipal de Dezvoltare a Abilităţilor Antreprenoriale ale Tinerilor este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16-35 de ani. În cadrul programului, participanții dezvoltă ideea de afacere, analizează propriile idei de afaceri, fiind ghidați de antreprenori de succes din țara noastră. Din cei 57 de tineri care au depus actele pentru a participa la program, au fost selectați doar 20.
"Tinerii au avut deja prima sesiune în care au dezvoltat ideea de afaceri, iar ulterior urmează să analizeze cu specialiștii toate propunerile. În final aceștia trebuie să definetizeze o analiză a propriei afaceri și să primească un feedback de la antreprenori", a precizat pentru Sputnik Moldova directorul Centrului, Petru Grecu.
Conform unui sondaj realizat în anul 2020 de către Centrul Municipal de Tineret, peste 50 la sută dintre tinerii intervievați au remarcat că este nevoie de programe de dezvoltare antreprenorială, întrucât mulți își doresc să dezvotle afaceri și să devină oameni de succes la ei acasă.
În 2022, CMTC își propune să colaboreze cu Primăria Chișinău în vederea lansării unui program de start-up, astfel ca ideile de afaceri ale tinerilor să nu rămână doar pe hârtie, ci să fie pună în practică.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 12 apr - Sputnik. Zinaida Greceanîi a convocat luni ședința operativă cu cabinetul de miniștri în exercițiu. Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, reprezentanții Executivului au oferit informații despre evoluția pandemică în contextul măsurilor instituite prin declararea stării de urgență.
Totodată, a fost menționată scăderea numărului de cazuri noi de COVID-19, dar și importanța menținerii măsurilor în vederea asigurării controlului asupra situației în sănătatea publică.
În cadrul ședinței s-a discutat subiectul aprovizionării sistemului medical cu vaccinuri. Totodată, cei prezenți au precizat necesitatea vaccinării de urgență a cadrelor didactice, pentru ca elevii claselor primare să poată reveni la studii cu prezența fizică în clase, în timpul apropiat.
Membrii Executivului și președintele Legislativului au abordat și subiectul ce ține de susținerea sferei social-economice, inclusiv prin promovarea de către deputați din diferite fracțiuni a mai multor proiecte de lege menite să atenueze impactul crizei, dar și care necesită suportul Guvernului în exercițiu pentru implementare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
NTI a precizat că designul seamănă cu o mască obișnuită, mai exact, o mască lavabilă din neopren. Dar se spune că are un avantaj major: un filtru profesional similar cu cel utilizat în ventilatoarele pulmonare, care salvează viețile pacienților cu complicații severe de la Covid-19.
Acest filtru oferă un nivel semnificativ de protecție împotriva agenților virali, bacterieni și fungici, a polenului, aerosolilor și prafului şi, în acelaşi timp, practic nu împiedică deloc fluxul de aer, potrivit NTI.
Masca a fost concepută pentru sportivi, fiind dotată și cu șase senzori, fiind capabilă să monitorizeze sarcina fizică, temperatura corpului și calitatea aerului, printre alte lucruri. Senzorii sunt plasaţi într-un cartuș care poate fi scos și dezinfectat. Filtrele trebuie înlocuite după 48 de ore de utilizare.Masca a trecut deja prin teste selective în rândul sportivilor profesioniști, adaugă NTI. Prețul unei astfel de „măști inteligente” nu a fost încă dezvăluit.
Echipamentul inovator este cel mai recent design apărut în contextul în care în întreaga lume a fost introdusă necesitatea purtării pe perioadă nedeterminată a măştilor. Pare a fi mai promițătoare decât măştile pentru nas care se presupune că ar asigura protecția împotriva infecției în timpul meselor, mască propusă recent de cercetători mexicani, sau decât casca anti-Covid-19 de tip spațial, proiectată în Columbia.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova