Automobile - Imagine Simbol

Important pentru șoferi: Topul celor mai furate automobile în 2019

1733
(reînnoit 08:19 23.07.2019)
Primele trei locuri într-un top al ”preferințelor” hoților de mașini sunt dominate de producători coreeni.

CHIȘINĂU, 23 iul - Sputnik. În acest an, Hyundai Solaris se află pe primul loc în top-ul mașinilor care sunt furate cel mai frecvent în Federația Rusă.

Studiul a fost realizat de experții companiei rusești de asigurări Renaissance Insurance.

Al doilea loc în top-ul celor mai furate mașini în Rusia a fost ocupat de Kia Rio, iar al treilea de Kia Ceed. De asemenea, Hyundai Creta, Ford Kuga, Hyundai Tucson, Toyota RAV4, Hyundai ix35, Hyundai Santa Fe și Kia Optima se regăsesc în acest clasament.

În Moscova și Sankt Petersburg, crossover-ul german BMW X5, sedanul BMW seria 3 și SUV-ul japonez Toyota Land Cruiser Prado sunt cele mai furate mașini.

Potrivit experților, automobilele sunt furate tot mai desc din cauza creșterii costului pieselor de schimb și creșterii cererii pentru piesele utilizate.

1733
Tagurile:
2019, Furate, automobile, soferi, Rusia
Tematic
Merită să cumpărăm mașini ecologice – Iată ce spune un expert auto
Incredibil: Vezi ce a expediat din un cartel mexican unor dealeri de mașini – Video
Copii

Psiholog: Legăturile sociale cu ceilalţi ne menţin sănătoși

2
(reînnoit 07:08 28.10.2020)
Descoperirile recente realizate de neurologi arată modul cum legăturile sociale, în special în timpul lockdown-ului, au un efect pozitiv asupra stării de sănătate. Ce spune un lector în psihologie la Universitatea din Essex, într-un interviu acordat Sputnik.

BUCUREŞTI, 28 oct – Sputnik. Pascal Vrtička, lector în psihologie la Universitatea din Essex, a explicat, într-un interviu pentru Sputnik, modul cum putem rămâne conectați social în această perioadă.

Întrebat cât de important este pentru noi să ne menţinem legăturile sociale, mai ales dacă revenim la lockdown, Dr. Pascal Vrtička a spus că legăturile sociale sunt importante pentru noi tot timpul. Suntem ființe sociale şi avem nevoie de interacțiuni semnificative cu ceilalți pentru a rămâne sănătoși fizic și mental. Situaţia nu este diferită în contextul în care ne îndreptăm din nou spre lockdown.

De asemenea, Vrtička a mai spus că faptul de a fi conectaţi social influențează pozitiv sănătatea noastră fizică și mentală. Conexiunile sociale ne fac să ne îngrijorăm mai puțin cu privire la potențialele pericole și să ne simțim mai puțin stresați. De asemenea, dormim mai bine, avem un ritm cardiac și tensiune arterială mai mici, necesarul nostru de energie de bază este mai mic și sistemul nostru imunitar funcționează mai eficient. În plus, suntem mai puțin predispuși la depresie atunci când ne simțim conectați social.

În acelaşi timp, a te simți conectat social este o experiență interioară subiectivă. Putem avea o mie de prieteni, dar totuși să ne simțim singuri. Nu izolarea socială fizică, obiectivă, ne îmbolnăvește corpul și mintea, ci izolarea socială percepută emoţional și sentimentul de singurătate. Aceasta înseamnă că măsurile de lockdown ne vor afecta diferit pe fiecare dintre noi. Şi, desigur, trebuie să îi identificăm și să-i ajutăm pe cei care suferă cel mai mult subiectiv de singurătate în această perioadă, a mai spus profesorul de psihologie.

Acesta a subliniat că nu este nimic în neregulă în faptul de a ne simţi afectaţi de situaţia creată de această criză. Trebuie să fim binevoitori cu noi înşine şi să avem grijă de noi. „Faceți o baie fierbinte, o pauză de la știri și de la rețelele de socializare, o plimbare sau o alergare în parc. Încercaţi să vă simţiţi cât mai confortabil posibil. De asemenea, poate fi de ajutor şi cultivarea unei atitudini pline de compasiune față de ceilalți. Așadar, încercați să manifestaţi mai multă amabilitate când interacționați cu colegii dvs. de la serviciu, cu profesorii copiilor dvs., chiar și cu străini la magazinul alimentar sau când conduceți.

Dacă îi abordaţi pe ceilalți cu bunătate și compasiune, vă activaţi propriile emoții pozitive și zonele din creier responsabile cu recompensele și procesele hormonale. Aşadar, vă puteţi simți efectiv mai bine dacă manifestaţi amabilitate şi îi ajutaţi pe ceilalți. Şi, ceea ce este foarte important, cereţi ajutor când simțiți că nu mai puteți face față singur. Este o tendinţă naturală de a căuta ajutor dacă ne simțim copleșiți sau de a-i ajuta pe alții dacă au nevoie de noi. Prin urmare, aproape întotdeauna va fi cineva care să ne asculte și să ne ajute, fiindcă, la urma urmei, suntem împreună în această situaţie. Iar forța noastră comună este cea mai puternică modalitate de a face faţă cu bine acestei situaţii”, a mai spus Dr. Pascal Vrtička.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2
Tagurile:
sănătate, sociale, relații, psiholog
Tematic
Șeful OMS avertizează că următoarele luni vor fi foarte dure


Загрузка...
hampions League - Group A - Lokomotiv Moscow v Bayern Munich

VIDEO: Victorie cu emoții pentru Bayern la Moscova

55
Deținătoarea în exercițiu a Ligii Campionilor, Bayern Munchen, a învins-o cu emoții pe Lokomotiv Moscova. Germanii au smuls victoria în minutul 79.

CHIȘINĂU, 27 oct – Sputnik. Bayern a deschis scorul în minutul 13, prin Leon Goretzka, care a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului.

În minutul 70, Anton Miranchuk a egalat în urma unui contraatac. Anul trecut, fratele său, Alexei Miranchuk, a înscris de două ori contra lui Juventus și apoi a făcut pasul spre Serie A, după transferul de la Atalanta.

Bayern a revenit în avantaj în minutul 79, după golul lui Joshua Kimmich. Mijlocașul de 25 de ani a înscris cu un șut superb, din afara careului. Campioana Germaniei ajunge la 6 puncte în grupa A. În celălalt meci, se întâlnesc de la ora 22:00 Atletico și Salzburg.

Lokomotiv: Guillherme - Corluka (Rajkovic 46), Rybus, Zhivoglyadov, Cerqueira - Ignatjev (Zhemaletdinov 76), Kulikov (Lisakovich 76), Miranchuk - Krychowiak, Smolov (Rybchinskiy 75) - Ze Luis.

Bayern: Neuer - Pavard, Sule, Alaba, Hernandez - Kimmich, Goretzka (Martinez 46) - Muller (Gnabry 46), Tolisso, Coman (Douglas Costa 69) - Lewandowski.

Un alt meci care s-a disputat în Estul Europei, din cauza temperaturilor scăzute, a fost cel dintre Șahtior și Internazionale Milano. După 3-2 cu Real Madrid, campioana Ucrainei a scos o remiză contra lui Inter, scor 0-0. Cele mai mari șanse de a înscrie le-a avut atacantul oaspeților, Romelu Lukaku.

De la ora 22:00 se dispută alte 6 partide din cadrul Ligii Campionilor. Prime va transmite meciul dintre Olympique Marseille și Manchester City.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55
Tagurile:
Moscova, fotbal, Victorie
Tematic
Artur Ioniță, interviu exclusiv: ”Obiectivul meu era să rămân în Italia”


Загрузка...