Moldova-Agroindbank

Jaful de la MAIB: Valoarea prejudiciului crește cu fiecare zi - iată care este suma

1574
Mai multe persoane păgubite au depus cerere la poliție după ce s-au întors din vacanță.

CHIȘINĂU, 11 iul – Sputnik. Numărul persoanelor ale căror bunuri au fost furate din casetele de valori ale unei sucursale Moldova Agroindbank (MAIB) crește în continuare, iar odată cu numărul lor crește și suma prejudiciului.

Dacă luni, 8 iulie, se estima că existau 31 de persoane păgubite, spre sfârșitul săptămânii numărul acestora a ajuns la 51. Respectiv, a crescut și suma prejudiciului, de la 29,4 milioane de lei la 54 de milioane.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații, citat de zdg.md, situația cu privire la volumul bunurilor furate și numărul persoanelor prejudiciate se schimbă în fiecare zi, deoarece este sezonul vacanțelor și mulți dintre cei păgubiți se află în afara țării.

Hoții au pătruns în bancă prin ușa din spate. Au tăiat gratiile, au forțat geamul de termopan, au deconectat camerele de supraveghere, sistemul de semnalizare și au intrat. Sursa precizează că agenți de pază la bancă nu erau.

Potrivit anchetatorilor, jaful a fost comis de persoane care cunosc bine sistemul de securitate al băncilor, au lucrat profesionist, fără să lase urme.

Conform datelor Inspectoratului General al Poliției, în noaptea de 5 spre 6 iulie, persoane necunoscute au pătruns în incinta sucursalei nr. 5 a băncii comerciale Moldova Agroindbank, SA situată pe strada Ion Creangă, 78 din Chișinău, și au sustras conținutul a 84 de casete individuale în care beneficiarii își păstrau bani, bijuterii, acte și alte bunuri de preț.

1574
Tagurile:
MAIB, Jaf
Tematic
Misterul furtului de la „Moldova Agroindbank”: Învinuiri între Poliție și bancă
Păgubiții de la Moldova Agroindbank: Am fost anunțați prin SMS că ni s-au furat bunurile
Chișinău

Donație de la Moscova: Autospeciale pentru Chișinău Foto

2
(reînnoit 11:47 15.07.2020)
Administrația Moscovei donează Primăriei Chișinău un lot constând din 5 autospeciale pentru pentru deszăpezirea și salubrizarea drumurilor.

CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. Primăria Chișinău va primi o donație constând din cinci autospeciale pentru întreținerea drumurilor din partea administrației orașului Moscova, capitala Federației Ruse.

Administrația Moscovei donează 5 autospeciale Primăriei Chișinău
Administrația Moscovei donează 5 autospeciale Primăriei Chișinău

Cele cinci mașini pentru deszăpezirea și salubrizarea drumurilor vor completa parcul întreprinderii municipale „Exdrupo".

Decizia de acceptare a donației, care va fi făcută din partea Întreprinderii Unitare de Stat "Ecotehprom" din Moscova, a fost aprobat pe 14 iulie de Consiliul municipal Chișinău.

Primarul general, Ion Ceban, a spus în ședința Consiliului municipal că cele cinci autospeciale vor contribui la îmbunătățirea calității intervențiilor pe drumuri pe timp de iarnă, dar și în ceea ce privește calitatea salubrizării.

Primarul general a declarat că donația oferită de partea rusă este un rezultat al discuţiilor pe care le-a avut cu reprezentanții administrației orașului Moscova, în luna ianuarie 2020.

Primăria Chișinău a precizat că  Regia „Exdrupo” va asigura procedurile de transportare, vămuire și înregistrare a autospecialelor donate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2
Tagurile:
Chisinau, autospeciale, Moscova, donatie
Tematic
Ion Ceban: În Consiliul Municipal Chișinău există consens - iată pentru ce proiecte
Ce se va întâmpla cu piața „Delfin” de la Buiucani: Ion Ceban deschide parantezele


Загрузка...
Strada 31 August. Foto de arhivă

Foto: Cum va arăta după modernizare strada 31 August din Chișinău detalii surprinzătoare

61
(reînnoit 12:03 15.07.2020)
PNUD Moldova a oferit detalii despre felul în care va fi modernizată strada 31 August 1989 din Chișinău. Această organizație a oferit sprijin Primăriei Chișinău la elaborarea proiectului de reamenajare, contractând o companie specializată.

CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. Reamenajarea străzii 31 August 1989 va începe prin septembrie 2020, după organizarea unei licitații pentru executarea lucrărilor, a anunțat primarul general al Chișinăului, Ion Ceban. Strada va fi renovată conform unui proiect realizat de PNUD Moldova, iar banii au fost oferiți de două organisme financiare europene - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI).

Proiect de modernizare a străzii 31 august 1989
© Photo : PNUD Moldova
Proiect de modernizare a străzii 31 august 1989

PNUD Moldova (Oficiul pentru Moldova al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare) a dezvăluit astăzi detalii interesante despre proiect. Strada 31 august 1989, conform viziunii proiectanților, va deveni „un coridor verde care va conecta Parcul Valea Trandafirilor cu Parcul Dendrariu”.

Replanificarea străzii presupune transformarea ei într-un spațiu public ce le-ar oferi locuitorilor posibilitatea să utilizeze toate modurile de deplasare, inclusiv mersul pe jos. Astfel ar fi asigurat confortul pentru toți oamenii – pietoni, cicliști, utilizatori de scaune rulante. Totodată, ar fi obținută fluidizarea și acomodarea traficului generat de transportul public și privat.

Pentru a utiliza eficient spațiul, pe arteră va fi păstrată banda de circulație pentru transportul rutier, iar spațiile de parcare vor fi amenajate paralel carosabilului. Este prevăzută și o pistă pentru bicicliști, cu sens dublu de circulație.

„Pentru a încuraja mobilitatea urbană, este nevoie de a schimba paradigma de utilizare a spațiului urban prin centrarea pe om, și nu pe mașină. Favorizarea folosirii vehiculelor prietenoase mediului, utilizarea eficientă a transportului public și dezvoltarea transportului alternativ, pornesc în primul rând de la planificarea corectă a străzilor”, a explicat Inga Podoroghin, specialistă de programe la PNUD Moldova.

Potrivit explicației specialiștilor de la PNUD Moldova, în prezent strada 31 August 1989 este folosită mai mult în calitate de arteră de circulație a transportului motorizat privat. Lungimea străzii nu depășește 3 km și într-o zi aglomerată găzduiește peste 800 de automobile, parcarea cărora nu este sistematizată și reglementată. Spațiul destinat transportului alternativ (bicicletă, role, transport electric individual) lipsește în totalitate.

„Datorită amplasării sale, această stradă are un potențial considerabil pentru pietoni și cicliști, însă care acum este foarte puțin valorificat. De beneficiile acestei transformări se vor bucura nu doar locuitorii din zonele de proximitate față de aceste parcuri, dar și din întregul oraș, căci va fi asigurată o conexiune alternativă de mobilitate pe direcția Centru și astfel se va micșora presiunea pe sistemul de transport public și privat”, a constatat și Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău.

PNUD Moldova a anunțat că, în perspectivă, va fi dezvoltat un coridor similar între Parcul Valea Morilor și Sectorul Râșcani, care va intersecta strada 31 August 1989.  Astfel va fi creată o rețea de nivel orășenesc pentru transportul alternativ, care va spori nivelul confortului vieții urbane, va diminua presiunea pe sistemul public de transport și sănătate și va fortifica echilibrul ecologic în oraș.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

61
Tagurile:
Chișinău, modernizare, str. 31 August
Tematic
Ce se va întâmpla cu strada 31 August din Chișinău în viitorul apropiat – Foto


Загрузка...