Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate

Sute de oameni urmau ajungă ilegal din India în UE prin Republica Moldova Video

158
(reînnoit 09:56 04.07.2019)
Sute de oameni urmau să tranziteze ilegal teritoriul Republicii Moldova din India către Uniunea Europeană. Filiera de migrație ilegală a fost descoperită de procurori, în comun cu ofițeri de securitate. Câteva persoane au fost reținute.

CHIȘINĂU, 4 iul – Sputnik, E.L. Un cetăţean străin, originar din India, care deţine şi cetăţenia Republicii Moldova, organizase o filieră de imigrație ilegală către ţările Uniunii Europene, cu complici în Armenia, Italia şi Franța. Conform declaraţiilor organizatorului, acesta urma să faciliteze tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova a câteva sute de cetăţeni, originari din India.

Bărbatul, în vârstă de 35 ani, percepea 3.000 de euro pentru o persoană. Suma totală pe care trebuia să o achite un cetățean străin pentru a accede pe cale ilegală din India până în Uniunea Europeană ajungea la 10.000 de euro.

Activitatea infracțională a grupului de cetățeni străini care au organizat filiera de imigrație ilegală a fost documentată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Centrul Antiterorist (CAT) al Serviciului de Informații și Securitate (SIS). De asemenea, acţiunile procesual-penale au fost realizate în comun de cele două instituții.

La 2 iulie, bărbatul cu cetățenie a Indiei și Republicii Moldova a fost reţinut, iar la domiciliul acestuia a fost desfăşurată o percheziţie în cadrul căreia au fost ridicați bani proveniți din activitatea ilegală, înscrisuri şi transferuri bancare ale unor cetăţeni străini care urmau să beneficieze de această reţea ilegală, precum şi alte acte de identitate, ce constituie probatoriu pe marginea cauzei penale, informează PCCOCS.

„Faza iniţială a operaţiunii a demarat în vederea contracarării tentativei de scoatere ilegală din ţară, prin punctul de trecere a frontierei de stat Leuşeni-Albiţa, a unui cetăţean străin, originar din India, regiunea Punjab, fără ca acesta să deţină acte de identitate asupra sa. Ulterior, a fost reţinut un alt cetăţean străin, venit recent în Republica Moldova în baza unei invitaţii, cu scopul de a fi transbordat ilegal spre Uniunea Europeană.

Toate persoanele reţinute au fost plasate în custodie publică - măsură de restrângere a libertăţii de mişcare - pe o perioadă de 30 de zile. Organizatorul filierei de migraţie ilegală prin teritoriul Republicii Moldova a fost reţinut pentru 72 ore.

PCCOCS și SIS continuă măsurile speciale de investigaţie pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională şi stabilirea circumstanţelor cazului.

158
Tagurile:
Ilegal, Republica Moldova, ue, India
Tematic
Igor Dodon, despre viitorul Procuror General al Moldovei
Sergiu Sârbu

Deputatul Sergiu Sârbu a fost „alungat” de la ședința Consiliului de Securitate

0
Alesul poporului Sergiu Sârbu iarăși nu a reușit să participe la ședința Consiliului Suprem de Securitate al țării. Mai mult, el a spus că în viitor ar putea renunța în general să meargă la aceste întruniri.

CHIȘINĂU, 13 apr – Sputnik. Sergiu Sârbu, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul Platformei Pentru Moldova, a declarat că i s-a cerut să părăsească ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate.

Potrivit lui Sârbu, „de data aceasta ședința a avut loc cu încălcarea legilor și normelor de stat”. Sârbu a menționat că a fost invitat să participe la ședință și a considerat necesar să propună includerea pe ordinea de zi a subiectului legat de răpirea judecătorului ucrainean Nicolai Ceaus, care a provocat un scandal, inclusiv la nivel internațional”. 

"N-am apucat să particip, însă, la discuții, deoarece președintele Maia Sandu mi-a cerut să părăsesc ședința, invocând același motiv stupid, adică un presupus conflict de interese legat, de această dată, de piața asigurărilor" , a scris deputatul pe pagina sa de Facebook. 

El a adăugat că, la rândul său, a informat-o pe Maia Sandu că nu are niciun conflict de interese și că poate declara acest lucru sub propria ”răspundere penală, dacă este necesar”.

"Am întrebat-o, de asemenea, dacă are vreun act din partea ANI prin care să fie stabilită această neconcordanță”, a mai spus deputatul.

Депутата Сергея Сырбу попросили покинуть заседание Совбеза
© Screenshot / Facebook / Sîrbu Sergiu
Депутата Сергея Сырбу попросили покинуть заседание Совбеза

Sârbu a adăugat că nu există un astfel de document și el „înțelege că Sandu face asta din răzbunare pentru că au păreri politice diferite”. Potrivit parlamentarului, o astfel de explicație ar fi mai plauzibilă și ar putea să o accepte. Deputatul a spus că a decis să părăsească ședința și, probabil, va refuza să participe, în semn de protest, și la cele viitoare.

El consideră că tot ce s-a întâmplat este „o farsă de doi bani, iar deciziile care se iau nu valorează nici cât o ceapă degerată și nu au nimic în comun cu rolul și menirea acestei instituții”.

Cât despre cazul lui Ceaus, deputatul Sergiu Sârbu susține că Maia Sandu, la finalul ședinței CSS, va audia doar pe cineva de la Ministerul de Interne.

"De râs, dacă n-ar fi de plâns. Concluziile le faceți singuri", a conchis Sârbu. 

De precizat că lui Sergiu Sârbu nu i s-a permis să participe și altă dată la ședința Consiliului Suprem de  Securitate. Acest lucru s-a întâmplat pe 26 februarie. El a declarat că angajații Serviciului Securitate și Pază de Stat au încălcat Codul Penal.

"Am depus o plângere la Procuratura Generală, în care cer să înceapă urmărirea penală împotriva ofițerilor SPPS, care mi-au blocat accesul la administrația prezidențială, la o ședință a Consiliului Suprem de Securitate", a spus Sârbu.

Ulterior, președintele țării, Maia Sandu, a explicat că deputatul Sergiu Sârbu este suspectat că ar avea legături cu persoane implicate într-un acord dubios de concesionare a Aeroportului, iar subiectul era pe agenda acelei ședințe.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Sergiu Sârbu, Sârbu, scena politică, politică
Tematic
Sârbu, despre un nou guvern și anticipate: Este riscant...
Sârbu către Dodon: nu va putea dizolva Parlamentul, să-și pună pofta în cui


Загрузка...
Imagine din arhivă

Epidemiolog: Numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut datorită închiderii școlilor

0
Șefa catedrei Epidemiologiei a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Angela Paraschiv a explicat în studioul Radio Sputnik Moldova de ce a scăzut numărul de infectări cu COVID-19.

CHIȘINĂU, 13 apr - Sputnik. Șefa catedrei Epidemiologiei a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a declarat în cadrul emisiunii „Logica puterii” că scăderea numărului de infectări zilnice cu COVID-19 are legătură directă cu închiderea școlilor și trecerea la învățământul online. 

„Anume copiii care învață la școală - ei aduceau de fapt virusul la domiciliu și părinții se infectau ca rezultat. Iată că anume atunci când s-au închis școlile și s-a trecut la învățământul online ca rezultat am văzut peste două săptămâni o scădere a numărului de cazuri. Asta este de fapt reflectarea măsurilor ce s-au impus privitor la învățământ”, a declarat Angela Paraschiv.

Medicul epidemiolog afirmă că la noi în țară s-au făcut și studii despre măsura în care virusul este transmis de la copii la maturi. 

„A fost demonstrat nu doar la noi în țară, dar și în alte țări unde s-a făcut o evaluare a riscului privitor la transmiterea infecției de la copii la maturi. Același lucru am observat și noi, în Republica Moldova. Au fost realizate studii în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase de Copii, unde s-au evaluat sursele de infecție primare care au servit drept infectare a adulților și practic în peste 50 la sută din cazuri sursa primară au fost copiii”, a declarat Șefa catedrei Epidemiologiei a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Marți în Republica Moldova au fost confirmate 544 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Astfel, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 242 364.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
școli, vaccin
Tematic
Informații actualizate: Câți elevi și cadre didactice sunt confirmați cu COVID


Загрузка...