FISC

Este obligatoriu: Serviciul Fiscal de Stat impune regului noi din 1 iulie - Detalii

1104
(reînnoit 16:01 30.06.2019)
Reguli noi: Începând cu data de 1 iulie, va fi obligatoriu utilizată serviciului ”E-factura” la efectuarea livrărilor în cadrul contractelor de achiziții publice.

CHIȘINĂU, 30 iun – Sputnik. Începând cu data de 1 iulie 2019, la efectuarea livrărilor în  cadrul contractelor de achiziții publice apare obligația de utilizare a E-facturii, anunță Serviciul Fiscal de Stat (SFS).

Astfel, la efectuarea livrărilor impozabile cu TVA în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiecții impozabili sunt obligați să prezinte cumpărătorului pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică: e-factura.

”Prevederile nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale”, potrivit SFS.

E-factura - obligatorie în următoarele condiții

În acest context, Serviciul Fiscal de Stat atenționează entitățile înregistrate ca plătitori a TVA asupra următoarelor condiții, la îndeplinirea cărora survine obligația de emitere a facturii fiscale în format electronic în adresa cumpărătorilor/beneficiarilor:

  • bunurile/serviciile livrate reprezintă obiecte impozabile cu TVA;
  • bunurile/serviciile sunt livrate de către entitățile ce dețin statut de plătitor a taxei pe valoarea adăugată;
  • livrarea bunurilor/serviciilor are loc în cadrul achizițiilor publice, cadrul legal al cărora este prevăzut în Legea privind achizițiile publice și Regulamentul achiziţiilor publice de valoare mică;
  • livrarea bunurilor/serviciilor are loc începând cu 1 iulie 2019, indiferent de faptul în ce perioadă a fost încheiat contractul de achiziții publice.

Conform Regulamentului cu privire la sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a facturilor fiscale electronice „E-Factura”, contribuabilii pot alege rolurile în care aceştia se vor manifesta în sistem în raport cu terţii.

Furnizorul poate elibera factura fiscală electronică alegând ciclul de viaţă scurt sau lung al acesteia. Ciclul de viaţă lung presupune că factura fiscală electronică va dobândi statutul de „finisată” după semnarea acesteia cu semnătură digitală de către cumpărător. Ciclul de viaţă scurt presupune că factura fiscală electronică va dobândi statutul de „finisată” după semnarea acesteia cu cea de a doua semnătură a Furnizorului.

La generarea facturii fiscale în cadrul sistemului „E-Factura” în cazul în care cumpărătorii sunt înregistraţi în sistem însă nu şi-au manifestat acceptul de a primi facturi fiscale în formă electronică în raporturi cu „Furnizorul” respectiv, factura fiscală se va crea şi semna în formă electronică de către Vânzător, după care acesta o va tipări pe suport de hârtie, o va semna cu semnătură olografă şi o va transmite celorlalte părţi spre acceptare şi semnare olografă.

Indiferent de ciclul de viață a facturii fiscale ales pentru eliberarea lor în adresa instituțiilor publice/bugetare ce achiziționează bunuri/servicii ambele reprezintă document confirmativ pentru documentarea tranzacției efectuate în cadrul achizțiilor publice. Serviciul Fiscal de Stat recomandă furnizorilor să contacteze cu cumpărătorii – instituțiile publice/bugetare pentru coordonarea tipului ciclului de viață a facturii fiscale electronice la emiterea ei.

1104
Tagurile:
Detalii, factura fiscala, iulie, reguli, FISC, Moldova
Tematic
Din 1 iulie, se schimbă vârsta la care se iese la pensie în Moldova
Schimbări majore pentru tații din Moldova: Ce trebuie să facă din 1 iulie
Centrul COVID-19 Chisinau MoldExpo

Pandemia bate în retragere? Un număr surprinzător de mic de cazuri noi de COVID-19

552
(reînnoit 18:59 18.04.2021)
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a prezentat informații actualizate cu privire la evoluția COVID-19 în Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 18 apr - Sputnik. Astăzi au confirmate doar 403 cazuri noi de COVID-19. Ce-i drept, și teste au fost făcute mai puține decât în alte zile - doar 2920. Bilanțul persoanelor infectate de la începutul pandemiei a ajuns astfel la 245.897. Pe de altă parte, 1145 de persoane s-au tratat de COVID în același interval de timp. 

Din numărul total de persoane la care astăzi s-a confirmat prezența virusului în organism, 5 sunt lucrători medicali. S-au îmbolnăvit un medic și 4 asistenți medicali.

În prezent, sunt internați în spitale 2790 de pacienți cu COVID-19. 263 persoane sunt în stare extrem de gravă, inclusiv 55 conectați la aparate de respirație asistată. 

În tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se află 5104 persoane, iar 16 061 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Din păcate, s-au înregistrat și noi decese. Timp de 24 de ore au murit din cauza complicațiilor provocate de virus 23 de pacienți cu vârste cuprinse între 46 și 90 de ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

552
Tagurile:
Moldova, COVID-19
Tematic
OMS a spus câți locuitori ai continentului european sunt vaccinați împotriva COVID-19


Загрузка...
Elena Neaga

Cum decurge procesul de vaccinare în satele Moldovei

155
Vaccinarea împotriva COVID-19 este un subiect frecvent discutat în societate. Dacă unii așteaptă cu nerăbdare imunizarea, alții sunt încă sceptici în privința vaccinului. Care este situația în satele Moldovei la acest capitol?
Cum decurge procesul de vaccinare în satele Moldovei

În comuna Bălășești, raionul Sângerei, procesul de vaccinare împotriva COVID-19 este în plină desfășurare. Potrivit primarului Elena Neaga, la prima etapă au fost vaccinați medicii și profesorii. Toate persoanele au primit vaccinul AstraZeneca, iar deocamdată în localitate nu a fost înregistrat nicio reacție adversă.

"În gimnaziul Bălășești din 14 cadre didactice doar 13 s-au vaccinat, o persoană este însărciantă și a refuzat vaccinul. La grădiniță doar două persoane din 21 au acceptat să se vaccineze, iar restul sunt sceptici. Patru cadre medicale de la Oficiul Medicului la fel au acceptat imunizarea", a precizat primarul.

Spre deosebire de alte localități, în comuna Bălășești numărul cazurilor de COVID-19 nu este atât de mare, aceasta fiind una dintre comunele în care sunt înregistrate cele mai puține cazuri de infectare. De la începutul pandemiei și până în prezent, doar 24 de persoane s-au îmbolnăvit aici de coronavirus.

Amintim că în data de 2 martie în Republica Moldova a fost lansată campania de vaccinare. La prima etapă au fost vaccinați lucrătorii medicali, iar în prezent are loc imunizarea persoanelor care au peste 60 de ani, precum și a celor care au vârsta între 18 și 60 de ani dar suferă de afecțiuni cronice și pentru care infecția cu COVID-19 ar reprezenta un risc sporit de deces. 

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

155
Tagurile:
vaccin
Tematic
România a donat Moldovei încă un lot de vaccin AstraZeneca


Загрузка...
Maia Sandu și Jeanne Barseghian

Maia Sandu și-a început vizita la Strasbourg: Cu cine s-a întâlnit astăzi

115
(reînnoit 19:56 18.04.2021)
Președintele țării, Maia Sandu, și-a început duminică vizita sa oficială la Strasbourg. Ea s-a întâlnit deja cu primarul orașului Jeanne Barseghian.

CHIȘINĂU, 18 apr - Sputnik. Maia Sandu a avut duminică o întrevedere cu primarul orașului de reședință al Consiliului Europei, Jeanne Barseghian.

„Doamna primară este o cunoscută ecologistă și susținătoare a dezvoltării urbane verzi și o promotoare a implicării femeilor în politică și administrația locală. I-am mulțumit doamnei Barseghian pentru susținerea primăriei or. Strasbourg în organizarea eficientă a votării cetățenilor moldoveni la alegerile din anul trecut în condiții de pandemie, dar și pentru găzduirea multor studenți moldoveni, care învață în acest oraș”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook. 

Șeful statului a menționat că în cadrul întâlnirii s-a discutat și posibilitatea de a organiza schimburi de experiență între primăria orașului Strasbourg și localitățile din Republica Moldova conduse de femei.

Luni, Maia Sandu avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni, iar la ora 17:00 va susține un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

115
Tagurile:
Strasbourg, vizită, Maia Sandu
Tematic
Reacția PAS după ce Dodon a cerut demisia lui Sandu și alegeri prezidențiale anticipate


Загрузка...