Anatolie ZAGORODNÎI și Rodica ANTOCI

Și-au strâns mâna: Șefii de la ANSC și ANI s-au înțeles facă un lucru comun

115
(reînnoit 12:59 27.05.2019)
Acordul semnat între cele două instituții stabileşte cadrul de colaborare între Autoritatea Naţională de Integritate şi Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestora şi sporirii eficienţei acţiunilor, corelate cu obiectivele specifice urmărite de fiecare autoritate.

CHIȘINĂU, 27 mai – Sputnik. Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) și Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și-au consolidat parteneriatul. Cele două instituții au semnat un acord de colaborare. Documentul a fost semnat de directorul general al ANSC, Anatolie Zagorodnîi și președintele ANI, Rodica Antoci.

Acordul stabileşte cadrul de colaborare între Autoritatea Naţională de Integritate şi Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestora şi sporirii eficienţei acţiunilor, corelate cu obiectivele specifice urmărite de fiecare autoritate.

Documentul reglementează și interacţiunea dintre cele două instituții în procesul determinării procedurilor şi modalităţilor pentru schimbul de informaţii, discutarea problemelor de interes comun şi organizarea şedinţelor comune.

Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de alte autorităţi publice, faţă de persoane fizice şi juridice, care examinează contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică. Agenția dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară și nu se subordonează niciunei alte autorități sau instituții publice, având obligația de a apăra drepturile și interesele legitime ale tuturor părților implicate în contestaţiile trimise spre soluționare fără nicio privilegiere sau discriminare.

Autoritatea Naţională de Integritate exercită controlul averii şi al intereselor personale; controlul privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităţilor și al restricţiilor;  constată și sancționează încălcările regimului juridic al averii și intereselor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor.

115
Tagurile:
Rodica Antoci, Anatolie Zagorodnîi, acord
Tematic
Zagorodnâi: Magistrații aleși de popor, o practică perfect democratică
Anatolie Zagorodnîi, numit de Parlament șef la Agenția pentru Soluționarea Contestațiilor
Vaccinul împotriva COVID-19

Noul vaccin rus împotriva COVID - 19, lansat în producție

40
(reînnoit 16:03 27.10.2020)
În rusia a început producția celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19. Acesta a fost elaborat de Centrul Național Rus de Cercetare în Virologie și Biotehnologie „Vector”.

CHIȘINĂU, 27 oct — Sputnik. Rospotrebnadzor a anunțat lansarea în producție a vaccinului împotriva COVID-19 EpiVacCorona, scrie RIA Novosti.

Al doilea preparat rusesc pentru prevenirea coronavirusului, creat pe baza antigenilor peptidice la Centrul Național Rus de Cercetare în Virologie și Biotehnologie „Vector”, a fost înregistrat la mijlocul lunii octombrie.

În viitorul apropiat, specialiștii vor începe testele post-înregistrare ale EpiVacCorona.

Se preconizează implicarea a 40 de mii de voluntari, inclusiv a persoanelor care au peste 60 de ani și suferă de boli cronice. Se recomandă administrarea vaccinului de două ori, intramuscular, cu un interval de cel puțin 14-21 de zile.

Livrările în masă ale medicamentului sunt programate pentru sfârșitul lunii noiembrie sau în decembrie. În circulație civilă preparatul ar putea intra la începutul anului 2021.

În august, Ministerul Sănătății din Rusia a înregistrat primul vaccin din lume pentru prevenirea COVID-19, dezvoltat la Centrul de Cercetare pentru Electrochimie ”Gamalei”. Medicamentul a fost denumit „Sputnik V”. 

În plus, se lucrează la crearea unui vaccin viu de Centrul Ciumakov pentru Cercetare și Dezvoltare a Produselor Imunobiologice din Academia Rusă de Științe.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40
Tagurile:
producție, COVID-19, Rusia, vaccin
Tematic
Vaccinul și maimuțele: Fake-ul britanic despre fake-ul rusesc


Загрузка...
Accident grav în raionul Anenii Noi

Trei persoane au ajuns la spital din cauza unui șofer beat

76
(reînnoit 15:50 27.10.2020)
Un tânăr de 22 de ani care a urcat băut la volan și fără permis de conducere a ajuns cu mașina într-un șanț în această noapte. În consecință, trei persoane au fost internate în spital.

CHIȘINĂU, 27 oct - Sputnik. Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției Silvia Vetcu a precizat pentru Sputnik Moldova că accidentul s-a produs în jurul orei 04:00 în localitatea Gura Bâcului, raionul Anenii Noi.

Tânărul a urcat la volanul unui BMW fără permis de conducere și în stare de ebrietate. La un moment dat, el ar fi pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în canalul de scurgere de pe marginea drumului. Poliția precizează că șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile meteorologice, carosabilul fiind umed. În mașină mai erau alte trei persoane care s-au ales cu diferite traumatisme și au fost transportate la spital.

Automobilul a fost grav avariat. Șoferul a fost supus testului de alcoolemie, iar rezultatul a arătat că acesta avea o concentrație de alcool de 0.40 mg/l. Oamenii legii au inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele accidentului. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

76
Tagurile:
alcool, șofer, accident
Tematic
Avertizare ONU: Risc de falsificare a preparatelor anti-COVID-19
Foto: Accident teribil la Florești: Un tânăr, lovit de două automobile


Загрузка...
Serghei Lavrov

Lavrov a comentat sancțiunile UE legate de cazul Navalnîi

0
(reînnoit 16:50 27.10.2020)
Sancțiunile antirusești ale Bruxellesului în legătură cu cazul lui Navalnîi arată incapacitatea UE de a aprecia la justa valoare ceea ce se întâmplă, consideră Lavrov.

BUCUREȘTI, 27 oct – Sputnik. Sancțiunile initiate de Germania și Franța din cauza incidentului cu Aleksei Navalnîi demonstrează incapacitatea Uniunii Europene de a aprecia la justa valoare ceea ce se întâmplă, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Pe 15 octombrie, Bruxellesul a adoptat o serie de măsuri restrictive împotriva a șase ruși și a unui institut de cercetare, iar Moscova a promis că va reacționa simetric.

Lavrov a amintit de “refuzul arogant” al Berlinului de a oferi răspunsuri la o multitudine de solicitări ale Procuraturii Generale a Rusiei în cazul lui Navalnîi. În opinia șefului diplomației ruse, acest comportament contravine angajamentelor Germaniei în cadrul Convenției Europene cu privire la ajutorul reciproc în cazurile penale.

“În loc să respecte acest document juridic internațional, reprezentanții Germaniei și Franței au inițiat o nouă porție de sancțiuni nelegitime ale UE în raport cu niște cetățeni ruși. Acest lucru este regretabil și demonstrează în mod evident (...) dorința (Bruxellesului n. r.) de a se plasa în afara legii”, a declarat Lavrov într-un interviu oferit ziarului croat “Večernji list”.

Potrivit lui, atacurile antirusești ale colegilor occidentali care au uitat ce înseamnă diplomația și care au decăzut la nivelul unei grosolănii banale nu vor fi trecute cu vederea de Moscova.

Diplomatul a menționat că Washingtonul și Bruxellesul și-au dublat eforturile de frânare a dezvoltării Rusiei. În același timp, nu oferă niciun fel de probe în sprijinul acuzațiilor aduse Moscovei.

Lavrov și-a exprimat speranța că partenerii europeni vor da dovadă de rațiune și capacitate de a aprecia consecințele pe termen lung pentru reluarea unui dialog.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Aleksei Navalnîi, caz, UE, sancțiuni
Tematic
De ce Lavrov a promis că va întrerupe comunicarea cu liderii europeni


Загрузка...