Accident, foto de arhivă

Iresponsabilitate criminală: A pus în pericol viața propriilor copii - Video

4350
(reînnoit 13:44 15.05.2019)
Grav accident la Strășeni, în urma căruia doi copii au ajuns la spital

CHIȘINĂU, 15 mai – Sputnik. Un grav accident de circulație a avut loc aseară, în apropierea satului Roșcani, raionul Strășeni. În urma acestuia, patru persoane au ajuns la spital.

Potrivit, INP, impactul s-a produs în timp ce un șofer în vârstă de 43 de ani, fiind la volanul unui automobil de model Toyota Avensis, a oprit într-o intersecție pentru a manevra la stânga. Un alt conducător auto, în vârstă de 29 de ani, care conducea cu viteză excesivă un automobil de model Opel Astra, nu a ținut cont de carosabilul umed și, neavând o distanță suficientă față de automobilul din față, a intrat în acesta.

În urma accidentului, șoferul și trei pasageri din automobilul Opel Astra au fost transportații la spitalul raional Strășeni, toți aceștia fiind o familie. Astfel, mama în vârstă de 29 de ani, tatăl și fetița de un an s-au ales cu comoție cerebrală, iar băiețelul de 10 ani - cu fractură la piciorul drept.

Oamenii legii menționează că, în urma examinării automobilului, s-a constatat că, în momentul impactului, ambii minori se aflau pe bancheta din spate, unde lipsea scaunele speciale de transportare a copiilor, iar aceștia nu aveau nici nu centura cuplată.

INP precizează că în primele patru luni ale anului curent pe drumurile din țară au avut loc 131 accidente rutiere cu implicarea copiilor, în urma cărora patru minori au decedat, iar alții 116 au avut de suferit diverse traumatisme.

4350
Tagurile:
video, copii, pericol, Straseni, accident
Тема:
Viața în Moldova (70)
Tematic
Accident grav în sectorul Ciocana din Chișinău – Foto, Video
Accident îngrozitor în raionul Călărași: Un bărbat și-a pierdut viața


Загрузка...