Căpșună

Câți nitrați sunt în căpșunile din Republica Moldova

635
(reînnoit 14:20 14.05.2019)
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ne informează că doar rezultatele verificărilor oficiale trebuie luate în seamă și că nu merită să le dăm crezare nitratotestelor digitale. Agenția menționează că „responsabil de inofensivitatea produselor agro-alimentare” puse în vânzare „este producătorul”.

CHIȘINĂU, 15 mai — Sputnik. Prețul căpșunilor în piețe, de 65-110 lei pentru un kg, dublu comparativ cu luna mai a anului trecut, dar și teama că acestea conțin mai multe pesticide și nitrați decât vitamine și minerale îi determină pe moldoveni să fie reținuți în consumarea îmbietoarelor fructe.

Sunt pline de nitrați căpșunile din Republica Moldova sau pot fi mâncate fără grijă? Nu există un răspuns clar și univoc din partea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). 

Autoritatea a difuzat un comunicat în replică la articolele din presă despre posibilul conținut sporit de nitrați în căpșuni, dar nu reușește să ne spulbere temerile. ANSA nici nu respinge ferm zvonurile alarmiste, nici nu le confirmă.

În comunicatul său de presă, autoritatea dă asigurări că „anual este monitorizat conținutul reziduurilor de pesticide și nitrați în produsele alimentare de origine vegetală, inclusiv căpșuni”.

Mai suntem informați că anul acesta „urmează să fie prelevate 400 de probe pentru investigarea conținutului de reziduuri de pesticide și 272 de probe pentru investigarea conținutului de nitrați”.

ANSA: Responsabil este producătorul

ANSA nu oferă niciun fel de amănunte despre verificările efectuate anul acesta la căpșuni.

În schimb, agenția „recomandă procurarea produselor doar din locuri autorizate/înregistrate, acolo unde acestea sunt însoțite de certificatul de inofensivitate sau buletinul de încercări eliberat de către un laborator acreditat”.

ANSA adaugă imediat că „responsabil de inofensivitatea produselor agro-alimentare” puse în vânzare „este producătorul”.

Agenția ne spune că nu ar trebui să ne bazăm pe rezultatele arătate de aparatele digitale din comerț pentru verificarea nitraților. Nitratotestele „nu pot fi verificate metrologic”, rezultatele indicate de ele „nu sunt considerate veridice” și „limitele maxime folosite de aceste dispozitive nu coincid” cu cele stabilite de legislația națională, explică ANSA.

„Investigațiile pentru determinarea conținutului de nitrați se efectuează doar în laboratoarele acreditate”, subliniază ANSA.

Dar tocmai un răspuns clar despre concluzia verificărilor oficiale la căpșuni lipsește.

Sesizările, reclamațiile și suspiciunile cu privire la calitatea produselor agro-alimentare pot fi anunțate la Linia fierbinte 0800 800 33.

635
Tagurile:
Pesticide, Moldova, Produse agroalimentare, concentratie nitrati, festivalul capsunii
Tematic
Moldovenii din Italia: Nevoie disperată de lucrători în acest sector - Angajări urgente


Загрузка...