avion

Mai multe curse operate de Air Moldova întârzie, iar altele vor fi anulate

204
(reînnoit 12:42 03.05.2019)
Greva angajaților aeroportuari din Italia dă peste cap mai multe curse operate de compania Air Moldova.

CHIȘINĂU, 3 mai – Sputnik. Compania Air Moldova atenționează toți călătorii în legătură cu posibila perturbare a traficului de zbor vineri, 3 mai, având în vedere greva anunțată de angajații aeroportuari italieni.

”Potrivit informațiilor furnizate de sindicatele de ramură italiene și preluate de presa internațională, greva a fost anunțată pentru perioada 12.00-16.00 ora locală (13.00-17.00 ora Moldovei)”, anunță compania într-un comunicat de presă.

În legătură cu perturbarea activității aeroporturilor din Italia vor fi înregistrate întârzieri, rețineri și posibil chiar anulări ale zborurilor. Air Moldova își cere scuze anticipat de la clienții săi pentru eventuale inconveniențe care ar putea să apară din acest motiv. Compania dă asigurări că va depune toate eforturile și demersurile necesare pentru ca pasagerii săi să aibă cât mai puțin de suferit.

204
Tagurile:
greva, zbor, curse, avion, Air Moldova
Tematic
Avion Air Moldova, nevoit să revină la sol din cauza unor defecţiuni
O moldoveancă a obținut de la Air Moldova o sumă solidă în euro, prin judecată


Загрузка...