Club

Moarte suspectă: O moldoveancă a decedat după o petrecere într-un club din Galați

297
(reînnoit 11:06 03.04.2019)
O tânără din Republica Moldova a murit după ce a petrecut într-un club din Galați, România.

CHIȘINĂU, 3 apr – Sputnik. Poliția din Galaţi face cercetări după ce o studentă de 20 de ani din Republica Moldova a murit în condiții suspecte, după ce a petrecut într-un club din Galaţi. Fata a ajuns la spital intoxicată cu alcool şi o substanţă necunoscută, scrie mediafax.ro 

Studenta din Republica Moldova a murit, luni, la un spital din Galaţi, unde a fost dusă după ce a participat la o petrecere într-un club. Medicii au stabilit că înainte de a muri a consumat foarte mult alcool şi o substanţă necunoscută.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi aşteaptă rezultatul examenului toxicologic pentru a şti care este natura substanţei care a provocat decesul studentei.

„Este vorba despre o studentă de 20 din Republica Moldova care a murit la spital. În documente scrie intoxicaţie acută cu etanol şi cu o substanţă necunoscută. Poliţiştii fac cercetări şi au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Încadrarea poate fi schimbată în funcţie de rezultatele anchetei”, a declarat, pentru corespodnentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

În acest caz, anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv crima.

297
Tagurile:
Romania, moldoveanca, moarte suspectă
Tematic
O femeie din raionul Hâncești a fost găsită moartă în șopronul propriei case


Загрузка...