Procuratura Generală

Procuratura Generală: Practică nouă - Milioane de lei, recuperate din contul inculpaților

163
(reînnoit 09:52 04.03.2019)
Începând cu 2016, Procuratura a abordat subiectul recuperării cheltuielilor judiciare din contul inculpaților.

CHIȘINĂU, 4 mart – Sputnik. Conducerea Procuraturii Generale insistă şi orientează acuzatorii de stat ca, odată cu condamnarea persoanelor sau aplicarea altor soluţii de nereabilitare, să solicite încasarea din contul „persoanei vinovate” a mijloacelor băneşti care au fost utilizate la efectuarea anchetei şi pe care le-au suportat instituţiile de drept (expertize judiciare, traduceri, extrădări etc).

În 2018, Procuratura a propus o abordare nouă, sistemică, cu antrenarea tuturor actorilor din justiţie pentru ajustarea practicii în domeniul încasării cheltuielilor judiciare şi asigurarea corespunderii acesteia standardelor internaţionale.

Sarcinile faţă de procurori şi organele de urmărire penală au constat în neadmiterea situaţiilor din anii precedenţi, când cheltuielile esenţiale, pe care le suportă statul la desfăşurarea proceselor penale, rămâneau neevaluate şi, respectiv, nerecuperate atunci când dispoziţiile legale o cer.

Acest fapt a prejudiciat bugetele alocate organelor de drept şi altor instituţii implicate în procesele de combatere a criminalităţii.

Statisticile Procuraturii la capitolul recuperării cheltuielilor judiciare la etapa de urmărirea penală, estimată în anul 2018, sunt următoarele:

  • suma totală a cheltuielilor legate de urmărirea penală, achitată de învinuiți în baza deciziilor procurorilor, a constituit peste 960 de mii de lei. În peste 50 de cazuri s-a decis punerea în executare a ordonanțelor, pentru a asigura achitarea a peste 300 de mii de lei, care nu au fost executate benevol;
  • suma totală a cheltuielilor legate de urmărirea penală în cauzele expediate în judecată, indicate în rechizitorii a atins o cifră de peste 15 milioane de lei;
  • suma totală a cheltuielilor legate de urmărirea penală, admise de către instanţele de judecată constituie – peste trei milioane de lei.

Menționăm că, în fiecare caz de condamnare a persoanelor în care instanţa a respins solicitarea procurorilor de a încasa din contul inculpaţilor cheltuielile judiciare, Procuratura contestă şi insistă pe recuperarea banilor anume de către condamnat.

În opinia Procuraturii Generale, recuperarea banilor din contul persoanelor culpabile de comiterea infracţiunilor, pe lângă toate, va contribui la excluderea unor practicii defectuoase precum: tergiversarea, inclusiv prin utilizarea abuzivă de către părţi a drepturilor procesuale, recuzările neîntemeiate, amânarea incontinuă a proceselor în judecată din cauza neprezentării părţilor sau a apărătorilor.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

163
Tagurile:
inculpati, Recuperare, Milioane, Procuratura Generala, Chisinau, Moldova
Tematic
Iată cum ascultă procurorii ce vorbim la telefon
Procurorii au devenit ”judecători”


Загрузка...