Carne de porc

Țăranii din Cahul: Autoritățile pun bețe în roate, carnea ajunge stricată la piață Video

260
(reînnoit 11:49 26.02.2019)
Fermierii îi acuză pe reprezentanții ANSA din Cahul că tergiversează eliberarea certificate veterinare pentru unii comercianți.

CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. Mai mulți agenți economici din raionul Cahul au protestat în fața Direcției Raionale pentru Siguranța Alimentelor Cahul pentru că nu li s-a oferit certificate veterinare pentru a-și putea vinde carnea la tarabele de la piață. Aceștia au adus bucăți de carcasă de porc și le-au pus în fața instituției, dar și în oficiile funcționarilor.

Oamenii spun că această situație persistă la Cahul de mai bine de jumătate de an, de când au venit alte persoane la conducere. Aceștia ar fi venit cu noi reguli care sunt în defavoarea oamenilor, spun comercianți.

Ei acuză administrația instituției că a angajat un medic veterinar care nu își onorează obligațiunile, iar în felul acesta nu primesc actele necesare pentru a comercializa carnea la timp.

Fermierii mai spun că nu sunt tratați în mod egal. Unii ar primi actele mai repede, iar cineva așteaptă mai multe proceduri, fiind tărăgănat procesul. În felul acesta carnea nu mai este proaspătă, iar când ajung la piață aceasta își schimbă culoarea.  

Responsabilii de la Direcția Raională pentru Siguranța Alimentelor din Cahul neagă acuzațiile și spun că această situație s-a creat din cauza că contractul de prestări servicii al medicului veterinar a expirat și nu avea cine să elibereze certificatele veterinare.  

”Medicul veterinar i-a preîntâmpinat pe fermieri că lui îi expiră contractul de muncă. În aceste condiții agentul economic trebuie să anunțe direcția raională. Noi deja am rezolvat această problemă. A venit medicul direcției raionale și a eliberat certificatele. Noi am procedat corect”, a declarat pentru Sputnik Moldova șeful subdiviziunii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor Cahul, Sergiu Maximenco.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

260
Tagurile:
carne, fermieri, ANSA, Cahul, Scandal
Tematic
Îngrozitor, iată ce fel de carne mâncăm: Găini care au fost înecate? – Video


Загрузка...