Mihail Mocan

Mihail Mocan: Afganistanul a fost o școală de viață

108
(reînnoit 17:54 13.02.2019)
În cadrul conferinței de presă organizată de Sputnik Moldova Mihail Mocan a povestit despre evenimentele la care au participat tinerii din Moldova, trimiși să lupte în războiul din Afganistan.

CHIȘINĂU, 13 feb – Sputnik. La 30 de ani de la evacuării trupelor sovietice din Afganistan, președintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan, Mihail Mocan, și-a împărtășit amintirile legate de acel război.

Printre cei care și-au îndeplinit ”datoria internațională” în Afganistan au fost și originari din Moldova. În cadrul conferinței de presă organizate de Sputnik Moldova, Mihail Mocan a povestit despre evenimentele la care au participat tinerii din Moldova, trimiși să lupte în războiul din Afganistan.

Mihail Mocan a fost mobilizat în armată în 1980, la vârsta de 18 ani. După trei luni de instrucție la Așhabad, a fost repartizat în Afganistan. Potrivit lui Mocan, Afganistanul i-a schimbat radical viziunea și concepțiile despre viață.

„Am văzut tineri cu unu – doi ani mai mari ca mine, dar care trecuseră printr-un șir de încercări dintre cele mai serioase, inclusiv răni, pierderea prietenilor. Acești oameni trecuseră prin atâtea în acel război, încât am rămas șocat”, a spus președintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan.

Mihail Mocan susține că a ținut piept tuturor greutăților datorită educației patriotice, iar amintirile despre acel război nu-l vor părăsi niciodată.

„Este trist când îți amintești de tovarășii care și-au dat ultima suflare în brațele tale. Cu toate acestea, găseam timp și forțe să mai face glume unul pe seama altuia, să mai și cântăm… Continuam să trăim… Sunt sigur că cei care au trecut prin războiul din Afganistan nu-l vor uita niciodată, aceasta a fost o școală de viață, o școală de supraviețuire, o școală a bărbăției”, a rezumat Mihail Mocan.

108
Tagurile:
Mihail Mocan, Afganistan
Tematic
Reporterul Sputnik, decorat de veteranii războiului din Afganistan


Загрузка...