Reținere, imagine de simbol

A fost reținut liderul unei structuri criminale, afiliate grupării Makena - Video

364
(reînnoit 10:35 13.02.2019)
Liderul unei grupări criminale a fost reținut de procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în conlucrare cu ofițerii Direcției Combatere a Crimei Organizate din cadrul INI și ofițerii Direcției generale Urmărire Penală a IGP.

CHIȘINĂU, 13 feb - Sputnik. Un grup infracțional estorca bani de la persoanele ce desfășurau afaceri în domeniul transportului de pasageri prin punctul de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina ”Otaci - Moghiliov-Podolischii”. Prin șantaj însoțit de amenințări de aplicare a violenței fizice, ca pretext invocau acordarea așa-zisei ”protecții”.

Oamenii legii l-au identificat pe organizatorul grupului infracțional, acesta fiind de origine daghestaneză, cu antecedente penale, anterior fiind afiliat organizației criminale ”Makena”, condusă de către așa-numitul ”hoț în lege”, Vladimir Moscalciuc.

În data de 08.02.2019, suspectul a fost reținut în flagrant în municipiul Chișinău, în momentul primirii de la una dintre victime a unei tranșe din ”taxa” impusă acesteia pentru protecție.

La demersul procurorilor, în privința învinuitului a fost aplicată măsura arestării preventive pe un termen de 30 zile.

Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 10 ani.

Investigațiile pe caz continuă, în scopul identificării tuturor complicilor învinuitului, precum și altor persoane care au avut de suferit în urma activităților ilicite ale grupului infracțional.

364
Tagurile:
video, retinut, Makena, grup criminal
Tematic
Operațiune specială: Organizația criminală Makena face prăpăd în Moldova
Iată ce a făcut în Penitenciarul 13 cea mai feroce grupare criminală din Moldova, Makena


Загрузка...