Spania, Catedrala din Burgos, vedere

Moldovenii angajați legal în Spania vor primi pensii

413
(reînnoit 14:14 08.02.2019)
Moldova-Spania: prima reuniune tehnică la Madrid în domeniul securităţii sociale.

CHIȘINĂU, 8 feb – Sputnik. Cetățenii moldoveni care sunt angajați legal în Spania vor beneficia în timpul apropiat de pensii și alte prestații sociale. La Madrid, la Institutul Naţional de Securitate Socială, a avut loc reuniunea tehnică la care au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale din Republica Moldova şi ai Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS), în perspectiva încheierii unui acord bilateral privind securitatea socială.

În cadrul întrevederii au fost discutate prevederile legislaţiei Republicii Moldova şi Regatului Spaniei în domeniul asigurării cu pensii precum şi modalitatea de acordare a prestaţiilor în cazul accidentelor de muncă şi bolilor profesionale pentru persoanele asigurate din ambele state. Delegaţia moldovenească i-a informat pe colegii spanioli despre acordurile semnate de Republica Moldova în domeniul securităţii sociale şi deja aplicate de către CNAS.

În cadrul discuțiilor s-a constatat că sistemele de securitate socială ale ambelor state sunt foarte asemănătoare, prevăd prestații și garanții sociale similare. Părțile au convenit de comun acord asupra necesității elaborării şi lansării negocierilor pe marginea unui proiect de Acord în domeniul securităţii sociale în vederea protejării intereselor cetăţenilor care au prestat activitate legală pe teritoriul ambelor state, indiferent de domiciliu.

Casa Naţională de Asigurări Sociale aplică 11 acorduri în domeniul securităţii sociale: cu Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania. Acordul cu Germania este al 12-lea la număr şi va intra în vigoare pe 1 martie 2019. A fost semnat un acord cu Turcia, dar care va intra în vigoare după finalizarea procesului de ratificare a documentului de către părţi.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

413
Tagurile:
pensie, Spania, Moldova
Тема:
Indexarea 2019: cu cât vor crește pensiile moldovenilor (7)
Tematic
Surpriză de proporții pentru pensionarii care lucrează: Ce pensii vor primi din februarie
Pensionarii din Moldova vor primi o alocație unică de 600 de lei
Din februarie, pensia unor anumite categorii de pensionari crește cu până la 5000 de lei


Загрузка...