Captura de droguri

Grupare criminală: A făcut averi pe seama unor copii

282
(reînnoit 11:23 07.02.2019)
Membrii unui grup criminal s-au îmbogățit vânzând droguri în apropierea instituțiilor de învățământ din Chișinău.

CHIȘINĂU, 7 feb – Sputnik. Oamenii legii au documentat timp de trei luni un grup criminal organizat, specializat în circulația ilegală a drogurilor etnobotanice. În urma acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale întreprinse s-a constatat că membrii grupării și-au distribuit foarte bine rolurile între ei, creând o rețea bine structurată de procurare, transportare, distribuire și comercializare a etnobotanicelor.

Aceștia comercializau droguri în proporții deosebit de mari atât în Chișinău, cât şi în alte localităţi ale Republicii Moldova. Au fost identificați 11 membri ai grupului, cu vârste cuprinsă între 20 și 55 de ani, nouă dintre ei  au fost anterior judecați pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.

Indivizii acționau la indicația liderului grupului care este deținut într-un penitenciar din țară împreună cu un alt membru al grupării. Unii membri ai grupării primeau substanțe etnobotanice în cantități mari, iar alții le împachetau în pungi mai mici a câte 3 – 5 grame.

Ulterior, grogurile ajungeau la distribuitorii stradali. Dealerii își vindeau marfa cel mai des în apropierea instituțiilor de învățământ din Chișinău. Clienții acestora erau în mare parte adolescenți. Comercianții vindeau aproximativ câte 100 de pachete pe zi la un preț de 100 de lei pentru o bucată.

În cadrul cauzei penale au fost efectuate 15 percheziții la domiciliile și în mașinile membrilor grupului, dar și în două instituții penitenciare. În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit și ridicat aproximativ 300 de mii de lei, obținuți în urma practicării activității ilegale, produse etnobotanice împachetate pentru comercializare, telefoane mobile, cartele SIM, calculatoare și două automobilele utilizate în activitatea criminală, notițe și carnete cu înscrisuri în ciornă ce reflectă evidența vinderii produselor etnobotanice.

Tot în cadrul cauzei penale au fost efectuate și alte acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații, cum ar fi: investigații sub acoperire, achiziții de control, documentarea cu ajutorul mijloacelor tehnice moderne, urmărirea vizuală, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice.

Astfel, în data de 6 februarie au fost reținute nouă persoane. De asemenea, se desfășoară investigații financiare paralele, în scopul identificării și sechestrării bunurilor obținute pe cale criminală. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

282
Tagurile:
grup criminal, adolescenti, droguri, Afacere
Tematic
Psiholog: Nu mai dați vina pe pedagogi, educați copiii până a merge la școală


Загрузка...