Izolator de anchetă.

Șase polițiști de la Ciocana au fost reținuți de CNA Detalii

301
(reînnoit 13:00 25.01.2019)
Încă un polițist din cadrul IP Ciocana a fost reținuți pentru luare de mită, după ce anterior au mai fost arestați alți cinci.

CHIȘINĂU, 25 ian – Sputnik. Șase polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Ciocana au fost reținuți în timp de o lună pentru fapte de corupție. Cel de-al șaselea polițist a fost reținut astăzi. Acesta deține funcția de ofițer de investigații şi este cercetat pentru corupere pasivă. El ar fi luat mită de 600 de euro.

Potrivit materialelor cauzei, polițistul ar fi pretins de la denunțător 200 și ulterior 400 de euro pentru a tergiversa examinarea unui caz de furt. Omul legii ar fi luat banii, dar nu și-a onorat promisiunile față de denunțător. Astfel, persoana cercetată pentru furt a fost reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău, la intrarea în țară.

În urma denunţului depus la CNA, pe numele poliţistului a fost iniţiată o cauză penală pentru corupere pasivă. Acțiunile acestuia au fost documentate mai mult timp de către CNA și procurori. El a fost filmat în timp ce îi erau transmise sume de bani. Una dintre tranzacții s-a desfășurat chiar în incinta Inspectoratului de Poliție Ciocana.

În prezent, ofiţerul este reţinut pentru 72 de ore și urmează să fie plasat în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții.

Cât costă un permis de conducere la Bălți – Iată ce au constatat ofițerii CNA>>>

Amintim că, de la începutul anului, CNA a reţinut trei polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi încercat să muşamalizeze un caz de jaf. Acum câteva zile, alţi doi angajaţi ai Inspectoratului de Poliție au fost reţinuţi de Procuratura Anticorupţie şi Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI pentru că ar fi pretins bani pentru muşamalizarea unui caz de trafic de droguri. Astfel, în luna ianuarie, șase angajaţi ai IP Ciocana au ajuns în vizorul CNA pentru acte de corupție. În toate cazurile, Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

301
Tagurile:
retinut, coruptie, CNA, politisti
Tematic
Descinderi la Inspectoratul de Poliție Ciocana: Doi polițiști au fost reținuți


Загрузка...