Ninge, zăpadă pe carosabil în nordul ţării

Atenție, șoferi: Drumuri închise din cauza ninsorii - Foto

419
(reînnoit 13:22 24.01.2019)
Ninge în toată țara: Iată cum se circulă pe drumurile naționale în momentul de față.

CHIȘINĂU, 24 ian – Sputnik. Continuă să ningă în toată țara, iar pe drumuri se circulă cu dificultate. 

Inspectoratul Național de Patrulare informează că pe drumul Cahul-Giurgiulești a fost stopată circulația camioanelor, timp de o oră, din motiv că carosabilul este acoperit cu gheață și se circulă cu dificultate. Echipajele de patrulare însoțesc autospecialele care prelucrează partea carosabilă cu material antiderapant.

INP le solicită șoferilor să evite pe cât posibil deplasarea în această perioadă pe drumul menționat. Atenționarea se referă mai ales la mașinile de mare tonaj, în special cele care nu sunt echipate pentru condiții de iarnă.

Totodată, Inspectoratul Național de Patrulare mentionează că ofițerii de patrulare se află pe șoselele din țară și sunt pregătiți pentru a interveni în caz de necesitate.

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport de pe drumurile din țară.

Administrația de Stat a Drumurilor precizează că la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate 340 de unități de tehnică și 580 de persoane, fiind împrăștiate 1.300 tone de material antiderapant.

Șoferii au avut nevoie de ajutorul salvatorilor pe drumurile din raioanele Râșcani, Ungheni, Hâncești, Șoldănești, Edineț, Soroca, Călărași, Rezina, Cahul, UTA Găgăuzia, dar și municipiul Chișinău.

Oamenii legii atenționează pietonii și conducătorii auto să fie prudenți în trafic, să respecte cu strictețe regulile de circulație, indicatoarele rutiere și nu să pornească neechipați la drum.

În aceste condiții, șoferii sunt îndemnați să se deplaseze cu viteză redusă atât în localități, cât și în afara lor, să păstreze o distanță mai mare între automobile, astfel încât să reușească manevra de frânare, să evite parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor.

419
Tagurile:
nationale, drumuri, tara, ninge
Tematic
Vremea se schimbă radical: Avertismentul autorităților
Oameni în transport

Fost premier: În lupta cu pandemia în Moldova au fost comise multe greșeli

91
(reînnoit 22:00 25.02.2021)
Ex-premierul a numit un șir de greșeli fundamentale care au fost comise de către Cabinetul de Miniștri al Moldovei în cel aproape un de luptă cu răspândirea coronavirusului de tip nou.

CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. Este evident că toate țările lumii suferă din cauza  pandemiei de coronavirus, doar că în alte țări, în comparație cu Moldova, există o abordare mai complexă și echilibrată în combaterea răspândirii COVID-19, iar măsurile restrictive sunt aplicate numai acolo unde acest lucru este absolut necesar. Despre aceasta a vorbit în studioului Sputnik Moldova Vasile Tarlev – cel mai longeviv prim-ministru al Moldovei în istoria de aproape treizeci de ani de independență a țării.

”Sigur, pandemia a avut un impact negativ asupra întregii economii mondiale. Dar dacă e să vorbim despre țara noastră, În cazul în care situația de criză ar fost gestionată altfel, am fi înregistrat mult mai puține pierderi economice și pagube. Politizarea extremă a pandemiei în Moldova le provoacă oamenilor mari îndoieli", - a spus interlocutorul.

Potrivit ex-premierului, la nivelul puterii, în țară parcă s-a uitat că există o rată gravă a mortalității în rândul populației din cauza bolilor cardiovasculare și oncologice, din cauza complicațiilor cauzate de o boală extrem de gravă precum diabetul.

"Toți au uitat parcă de aceste probleme și s-au concentrat doar asupra coronavirusului. Dar și în cazul COVID-19, gestionarea situației de criză nu este realizată corect", a adăugat Tarlev.

Fostul premier este sigur: în procesul de combatere a răspândirii coronavirusului, autoritățile țării trebuiau să demonstreze o mai mare deschidere și transparență, dar și să poarte un dialog permanent cu societatea pentru a evita impunerea unor măsuri restrictive inutile.

Se închid iarăși piețele și centrele comerciale - iată când își vor sista activitatea>>>

Drept exemplu, Tarlev a adus recenta hotărâre a Comisiei pentru Situații de Urgență, când s-a decis ca numărul pasagerilor în autobuzele interurbane, în microbuzele de linie din orașe să fie redus cu 50 la sută, ceea ce a dus la nemulțumiri și la greva transportatorilor.

”Unde este explicația? De ce au redus cu 50 de procente  și nu cu 70 sau cu 30? Chestiunea nu  este clară, cine a luat o astfel de decizie la guvern: un lucrător din transporturi, un inspector rutier sau un medic? ", s-a întrebat fostul premier.

Tarlev insistă: fiecare interdicție legată de pericolul răspândirii coronavirusului servește drept nou argument în favoarea răspândirii corupției în țară. În situația dată se creează un precedent periculos, este sigur fostul prim-ministru, când fiecare transportator se va gândi cum să înșele sistemul de interdicții, căutând posibilități de a mitui un angajat al Poliției sau un alt funcționar.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

91
Tagurile:
greșeli, economie, restricții, coronavirus, pandemie
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
COVID - situația e tot mai alarmantă: Număr record de cazuri noi


Загрузка...
German flags wave in front of the Reichstag building, host of the German Federal Parliament Bundestag, in Berlin, Germany. (File)

Important: Tot ce se schimbă în Germania în martie 2021

115
(reînnoit 23:15 25.02.2021)
Măsuri pentru ieşirea din lockdown, termen-limită pentru încasarea subvenţiilor pentru familiile cu copii, trecerea la ora de vară – sunt doar câteva dintre schimbările care vor avea loc în Germania în martie 2021. Ce trebuie să ştie românii din această ţară.

BUCUREŞTI, 26 feb – Sputnik, Doina Crainic. Schimbările care vor avea loc în Germania în martie 2021 sunt prezentate de portalul thelocal.de:

Relaxarea restricţiilor – măsuri aşteptate

Restricțiile severe împotriva coronavirusului sunt în vigoare în Germania până cel puțin pe 7 martie. Totuşi, școlile au început treptat să se redeschidă, iar frizeriile se vor deschide din nou pe 1 martie. Cancelarul Angela Merkel și liderii landurilor se vor întâlni pe 3 martie pentru a discuta următorii pași. Se așteaptă să anunțe un plan pentru ca landurile să iasă din lockdown, deși se va baza pe situația epidemiologică și pe modul în care se răspândesc variantele virusului.

Unele state încep deja să relaxeze restricţiile. De exemplu, Bavaria intenționează să redeschidă florăriile și centrele de grădinărit în martie.

Modificarea etichetelor energetice

Etichetele energetice pentru aparatele electrice se schimbă. Germania elimină etichetele A +, A ++ și A +++. În schimb, în viitor, ele vor varia doar de la G, pentru aparatele mai puțin ecologice, până la A – desemnând modele foarte eficiente din punct de vedere energetic.

De asemenea, potrivit Asociației Federale a Centrelor pentru Consumatori, aparatele anterioare cu eticheta A +++ vor ajunge probabil la clasa C în viitor. Cea mai bună clasă, A, va rămâne deocamdată neocupată, astfel încât producătorii să aibă un stimulent pentru inovație.

Plăci de asigurare albastre

De la 1 martie, vehiculele precum motorete și scutere electrice vor avea nevoie de o nouă plăcuță de înmatriculare. De la această dată, vor fi permise numai plăcuțele de înmatriculare albastre. Oricine va călători cu o plăcuță de înmatriculare neagră după acest termen poate fi urmărit penal și nu va fi asigurat în caz de avarie.

O altă noutate în acest an este că plăcuțele de înmatriculare nu vor mai trebui să fie din aluminiu sau tablă. Unele companii de asigurare le oferă și ca folie adezivă.

Termen-limită pentru încasarea subvenţiilor Baukindergeld pentru familiile cu copii

Părinții care doresc în continuare să încaseze alocaţia Baukindergeld trebuie să obțină o autorizație de construcţie sau să cumpere o proprietate înainte ca proiectul de subvenții să se încheie la 31 martie 2021. Trebuie apoi să solicitați alocația Baukindergeld în termen de șase luni de la mutare. Data ultimă pentru depunerea cererii este 31 decembrie 2023.

Subvenţia Baukindergeld a fost lansată pentru a facilita familiilor (inclusiv părinților singuri) cu unul sau mai mulți copii să-şi construiască prima lor casă sau să cumpere bunuri imobiliare. Potrivit programului, familiile pot primi o subvenție de 1.200 euro pe copil pe an pe o perioadă de 10 ani.

Toaletarea gardurilor vii

În Germania există o regulă privind tăierea gardurilor vii în lunile de primăvară și vară. Astfel, între 1 martie și 30 septembrie nu aveți voie să tăiați gardurile vii, potrivit Legii federale privind conservarea naturii.

În această perioadă nu sunt permise tăieri mari de „garduri vii, tufișuri și alte plante lemnoase”, stipulează legea. Este permisă doar „tăierea ușoară”, lucrările mai mari fiind permise doar începând cu luna octombrie. Scopul legii este de a proteja animalele și păsările care se adăpostesc în aceste spații verzi în primăvară și vară.

Trecerea la ora de vară

1 martie este începutul meteorologic al primăverii în 2021, dar începutul „real” al primăverii este puțin mai târziu, pe 20 martie.

În acelaşi timp, trebuie să ne pregătim să pierdem o oră de somn: trecerea la ora de vară în 2021 este programată să aibă loc în ziua de 28 martie. Ceasul va fi dat înainte cu o oră, de la 2:00 la 3:00 dimineața, ceea ce înseamnă că noaptea va fi mai scurtă. De asemenea, va fi mai întuneric dimineața, dar lumina va dura mai mult seara.

Sărbătoare publică în Berlin

Majoritatea celor care locuiesc în Berlin se vor putea bucura de o zi liberă pe 8 martie, când este Frauentag (Ziua Femeii). Aceasta cade într-o zi de luni, astfel că majoritatea oamenilor vor primi o zi liberă. Frauentag a fost introdusă în 2019, ceea ce înseamnă că Berlinul are acum 10 zile de sărbătoare oficiale. Bavaria este statul cu cele mai multe sărbători legale, având 13 în total.

Timbre cu coduri digitale

Din martie, tot mai multe timbre vor fi marcate cu coduri digitale individuale pentru a împiedica pierderea scrisorilor. Codurile, care sunt similare codurilor QR, vor fi plasate alături de imaginile tradiționale. Deutsche Post, care a lansat inițiativa în februarie, a anunţat că până în 2022 codurile vor apărea pe toate timbrele din Germania.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

115
Tagurile:
ora de vară, restricții, schimbare, Germania
Tematic
Germania: Un video viral cu Merkel care a constatat că nu și-a pus masca


Загрузка...
Maia Sandu

De ce este în stare Maia Sandu de dragul alegerilor anticipate

0
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu nu are de gând să semneze un nou decret privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

CHIȘINĂU, 26 feb - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu nu va desemna un nou candidat la funcția de prim-ministru.

Aceasta va aștepta data de 23 martie, când expiră cele 45 de zile de la demisia Guvernului Chicu, iar în cazul în care nu va fi votat un nou Guvern, Parlamentul poate fi dizolvat. Mai mult, președintele nu va iniția nici consultări cu fracțiunile parlamentare, așa cum a decis marți, 23 februarie, Curtea Constituțională. În cazul unei emisiuni televizate, Maia Sandu a declarat că va organiza întrevederi cu experții și reprezentanți ai societății civile. 

„Nu văd rostul acestor acțiuni în situația în care am înțeles că majoritatea deputaților de acolo au alte interese decât interesele cetățenilor. Eu o să discut cu reprezentanții societății civile, cu oameni din domeniu, respectiv, specialiști în drept constituțional. Asta o să fac în următoarele zile. Cel mai probabil, începând cu ziua de luni, să vedem cum văd ei această situație”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii. 

Aceasta a mai săus că Înalta Curte va trebui să spună dacă s-au întrunit circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului. Amintim, Constituția prevede dizolvarea Parlamentului dacă nu investește un Guvern timp de 3 luni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0


Загрузка...