Studenți

Schimbări importante: Unii studenți și elevi vor rămâne fără Bursă de Merit - iată de ce

237
(reînnoit 11:45 11.09.2018)
Bursa de Merit va fi acordată în baza unui nou mecanism și doar studenții și elevii care o merită vor beneficia de aceasta - ce a declarat premierul Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 11 sept — Sputnik. Mecanismul de acordare a burselor în sistemul de învățământ va fi revizuit. Noul concept a fost discutat luni la Guvern.

Potrivit premierului Pavel Filip, mecanismul actual este unul învechit și nu ar stimula performanța, fiind acordate chiar și pentru cei cu media de 5,8.

”Bursele sunt orientate pentru a încuraja cunoștințele — poate este mai corect să oferim mai puține burse, dar mai mari, pentru cei care le merită. Pentru noi educația este o prioritate, de aceea trebuie să înțelegem cauzele deficiențelor existente în acest sistem și să pornim de la eliminarea constrângerilor”, a declarat Filip.

Pentru a asigura echitatea în sistemul educațional național care ar stimula performanța, urmează a fi elaborat un regulament unic de acordare a burselor pentru toate nivelurile și profilurile.

De asemenea, în locul celor patru burse de merit, care există în prezent, va fi o singură bursă de merit — Bursa de Excelență a Republicii.

Totodată, vor fi acordate burse atractive pentru domeniile de formare profesională necesare statului, în care se atestă deficit de cadre. Premierul a solicitat constituirea unui grup de lucru care va efectua o analiză amplă pe domenii, va identifica numărul de specialiști necesari economiei și va definitiva conceptul noului mecanism de acordare a burselor.

Recent Guvernul a majorat cu 5% bursele elevilor și studenților, în scopul stimulării performanțelor academice și creşterii atractivităţii instituţiilor de învăţământ superior şi profesional tehnic.

237
Tagurile:
schimbari importante, Bursa de Merit, studenti, mecanism, elevi
Тема:
Guvernul Moldovei - știri de ultimă oră, proiecte, reforme (159)
Tematic
Elevii din clasele a II-XII-a vor primi burse de la 335 de lei la 640 de lei
Tinerii sunt alungați din țară: Moldova acordă tot mai puține burse


Загрузка...