Școală

ANSA a verificat blocurile sanitare din școli și grădinițe: Ce nereguli a găsit

160
(reînnoit 17:01 28.08.2018)
Zeci de cantine în care mănâncă copiii la școală nu corespund condițiilor sanitare.

CHIȘINĂU, 28 aug — Sputnik. Blocurile sanitare din școlile și grădinițele din țară au fost verificate de inspectorii ANSA dacă corespund condițiilor sanitar — tehnice.

În urma verificărilor, specialiștii au constatat că dintre cele 1103 de instituții preșcolare — 72 la sută corespund cerințelor. În cazul instituțiilor școlare este vorba de 83 la sută.

La fel, inspectorii au constatat că doar în 55 de instituții școlare a fost făcută reparație capitală. Potrivit ANSA, instituțiile care nu corespund cerințelor pentru ași desfășura activitatea nu dispun de utilaje de încălzire a apei, sistem de canalizare, sistem de ventilare, dar și personal calificat cu studii în domeniu.

Potrivit datelor oferite de ANSA, în anul școlar 2017 — 2018, în instituțiile de învățământ au funcționat 2 582 de blocuri sanitare, unde s-au alimentat 152 322 de copii. Guvernul a decis în luna iulie că, începând cu 1 septembrie, normele financiare alocate pentru alimentația copiilor și elevilor în instituțiile de învățământ să fie majorat cu doi lei pe zi pentru fiecare copil.

Potrivit Guvernului, pentru anul 2018 este prevăzut în acest scop aproximativ un miliard de lei.

160
Tagurile:
blocuri sanitare, verificari, inspector, ANSA, Moldova
Tematic
ANSA: Mai multe cazuri de rabie și o boală gravă la albine, depistate în țară
ANSA atenționeză: În raionul Ialoveni au fost depistate focare de dăunători de roșii
Laborator

Date noi de la Ministerul Sănătății: Câte cazuri de COVID au fost confirmate

63
(reînnoit 17:19 15.01.2021)
Numărul cazurilor înregistrate oficial de infectare cu coronavirus a depășit 152 de mii, cel al deceselor a ajuns la 3228.

CHIŞINĂU, 15 ian – Sputnik. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 576 cazuri noi de infectare cu COVID-19, în urma efectuării a 3108 teste, comunică Ministerul Sănătății.

Din numărul total de cazuri, șapte sunt de import (Marea Britanie-două, Germania-unu, Irlanda-unu, Italia-unu, Ucraina-unu, Federația Rusă-unu).

Astfel, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 152 263.

Au fost efectuate în total 3108, dintre care 2824 primare și 284 repetate.

Din numărul total de cazuri, în 18 este vorba de lucrători medicali: patru medici, noiă asistenți medicali și cinci angajați din cadrul personalului auxiliar.

În  instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internați 2291 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 224 în stare extrem de gravă (40 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 992 persoane au fost vindecate. În total, 141 975 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3966 persoane, iar 18 357 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Din păcate, au fost înregistrate și 17 decese provocate de COVID-19. Este vorba de 9 bărbați și 8 femei cu vârste cuprinse între 41 și 85 de ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

63
Tagurile:
Moldova, coronavirus, COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
În Rusia va începe vaccinarea în masă împotriva COVID-19


Загрузка...
Activitatea SAMU Botanica

Foto: Un tânăr a căzut în gol în timp ce se filma pe tik-tok

390
(reînnoit 17:05 15.01.2021)
Un tânăr de 22 ani a fost transportat la spital după ce a căzut în gol dintr-un centru comercial din Capitală, în timp ce se filma cu telefonul.

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Caz tragic într-un centru comercial din Chișinău. Un tânăr a căzut de la înălțime. Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.

Potrivit informațiilor, totul s-a întâmplat la ora 14:40 la mall-ul de pe strada Arborilor din Capitală. Tânărul de 22 ani a căzut de la șapte metri înălțime în timp ce se filma cu telefonul. 

„La fața locului imediat s-au deplasat angajații Inspectoratului de Poliție ai sectorului Centru, pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor”, a precizat Stati.

Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului au stabilit ca el se afla în incinta centrului comercial împreună cu niște prieteni, care au comuncat că acesta a vrut să facă un filmuleț pentru tik-tok. Pe balustrada escalatorului tânărul și-a pierdut echilibrul și a căzut. Cazul este documentat în continuare de către angajații poliției.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

390
Tagurile:
a căzut de la geam, căzut în gol


Загрузка...
Președintele Maia Sandu cu Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Maia Sandu a anunțat prioritățile vizitei sale la Bruxelles

0
(reînnoit 19:14 15.01.2021)
Maia Sandu a oferit detalii despre întrevederea pe care a avut-o cu ambasadorul UE la Chișinău și a precizat care sunt prioritățile vizitei pe care o va întreprinde la Bruxelles.

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Președintele Maia Sandu s-a întâlnit vineri, 15 ianuarie, cu Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Interlocutorii au discutat direcțiile prioritare de cooperare între Republica Moldova și și instituțiile UE, au abordat aspecte ale politicii interne, perspectivele politicii externe, inclusiv în contextul vizitei oficiale pe care Maia Sandu o va efectua săptămâna viitoare la Bruxelles.

„I-am mulțumit domnului Ambasador Michalko, iar astfel tuturor partenerilor europeni, pentru deschiderea și susținerea constantă de care Republica Moldova a beneficiat din partea Uniunii Europene de-a lungul anilor”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Președintele a spus că, în special, a subliniat importanța sprijinului european acordat țării noastre în anul 2020.

La întrevedere, părțile au convenit „asupra necesității de a intensifica relațiile dintre țara noastră și Uniunea Europeană, pentru a asigura un răspuns ferm, pe termen mediu și lung, la consecințele crizei COVID-19 atât pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova, cât și pentru economia țării noastre”.

„În acest context, am menționat că una dintre prioritățile vizitei la Bruxelles este să asigurăm țara cu vaccin anti-COVID-19 și cu echipament medical, pentru a opri extinderea pandemiei”, a precizat Maia Sandu.

Ea a adăugat că l-a asigurat pe ambasadorul UE că „pentru Republica Moldova este prioritar să rămână un vecin consecvent și sigur al UE - atât ca partener politic și economic, cât ca membru al Parteneriatului Estic”.

Șeful statului a mai scris că „vom depune toate eforturile pentru realizarea agendei de reforme și de asociere la Uniunea Europeană”.

Maia Sandu va întreprinde o vizită de lucru la Bruxelles în zilele de 18 și 19 ianuarie, având programate întrevederi cu oficiali de rang înalt din cadrul instituțiilor Uniunii Europene. 

Este cea de-a doua vizită oficială în străinătate pe care o întreprinde Maia Sandu de la învestirea în funcție. Pe 12 ianuarie, însoțită de o delegație, Maia Sandu a întreprins o vizită la Kiev. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
vizita, prioritati, Bruxelles, Maia Sandu
Tematic
Maia Sandu pleacă la Bruxelles: Cu cine se va întâlni
Dodon susține că Sandu este responsabilă de criza politică din țară


Загрузка...