Pavel Filip

Mustrări aspre la Guvern: Iată cine l-a supărat pe premierul Pavel Filip Video

332
(reînnoit 17:04 24.08.2018)
Premierul Pavel Filip a cerut explicații de la persoanele responsabile de la ”Moldova IT Park” în privința unor taxe percepute ilegal.

CHIȘINĂU, 24 aug — Sputnik. Problemele existente și soluțiile pentru facilitarea activității în sectorul IT au fost discutate astăzi la întrevederea premierului Pavel Filip cu reprezentanții companiilor rezidente „Moldova IT Park".

Aceștia au semnalat deficiențe legate de aplicarea facilităților fiscale, menționând că pe lângă impozitul unic de 7 %, sunt nevoiți să achite și taxe suplimentare. Premierul s-a arătat nemulțumit de situația creată și a cerut instituțiilor responsabile să remedieze problema.

„Mă deranjează că am convenit una și acum văd absolut altceva. Nu pot înțelege pentru ce avem minister, ministru, secretar de stat și administrator al parcului? Dacă voi nu puteți să vă faceți treaba, nu o mai faceți. Vreau o clarificare astăzi — să văd absolut toate neajunsurile care sunt", a precizat premierul Pavel Filip.

Printre alte dificultăți, reprezentanții companiilor au evidențiat pregătirea proastă a cadrelor la facultățile IT, exodul de oameni, asigurarea nesatisfăcătoare cu plăți sociale a angajaților.
De asemenea, companiile IT au făcut propuneri de îmbunătățire a activității parcului, între acestea — schimbul de experiență cu administrațiile companiilor străine și accesul la platforme pentru plăți internaționale.

Tehnologiile viitorului
© Sputnik / Наталья Селиверстова

Premierul Pavel Filip și-a arătat susținerea pentru rezidenții parcului IT, iar pentru a nu mai admite pe viitor devieri de la condițiile de activitate stabilite, vor fi organizate întrevederi periodice.
„Pentru mine domeniul IT este unul aparte, la care țin foarte mult, și o să urmăresc în continuare ca aceste companii IT să se dezvolte. Cred cu tărie că pentru Republica Moldova domeniul IT este unul de perspectivă. Fiind o țară mică nu trebuie să producem doar brațe de muncă, trebuie să producem creiere pentru industrii cu valoare adăugată înaltă", a subliniat Pavel Filip.

Începând cu 1 ianuarie curent, 255 de companii au aderat la primul parc IT din țara noastră —„Moldova IT Park", dintre care 80 de companii cu capital străin, din 22 țări. Exportul de produse și servicii IT a ajuns anul trecut la aproape 100 milioane de dolari, iar veniturile prognozate pentru anul curent sunt de 1,75 mld lei. În industria IT sunt angajate circa 4000 de persoane, cu un salariu mediu lunar de peste 22 mii de lei.

 

332
Tagurile:
mustrari aspre, parc IT, suparat, Filip, Guvern, Moldova
Тема:
Guvernul Moldovei - știri de ultimă oră, proiecte, reforme (88)
Tematic
Critici dure la Guvern. Premierul le-a arătat din deget unor subalterni


Загрузка...