Dumitru Pulbere și Pavel Midrigan

Evoluția Republicii Moldova: 27 de ani de independență - Opinii

91
(reînnoit 15:28 24.08.2018)
La Centrul de presă Sputnik Moldova a avut loc conferința de presă cu genericul "27 de ani de independență: Încotro se îndreaptă Moldova?".

CHIȘINĂU, 24 aug — Sputnik. Evoluția țării noastre în cei 27 de ani, relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, Federația Rusă și SUA, dar și cum văd politicienii viitorul Moldovei, au fost principalele subiecte care au fost discutate în cadrul conferinței, organizate în Centrul de presă Sputnik Moldova. La eveniment a participat fostul președinte al Curții Constituționale, membru al Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Pulbere, și decanul Facultății de Relații Internaționale al Universității de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere", Pavel Midrigan.

”Eu am fost printre cei care mă aflam în acea zi în Piața Marii Adunări Naționale. Cu toții eram entuziasmați de schimbările care se produc în societate. Au fost timpuri grele, cu toții speram că vom trăi o viața mai bună”, a declarat Midrigan.

Pavel Midrigan a ținut să menționeze că în cazul în care nu s-ar fi proclamat independența, moldovenii ar fi trăit la fel.

”În cazul în care nu se proclama independența, lucrurile erau să meargă exact așa. Nu era să se vadă mari schimbări. În momentul în care consiliul suprem al URSS a declarat că se desființează, toți ar fi trebuit să se împartă pe la "casele lor"”, a mai subliniat Midrigan.

La rândul său, Dumitru Pulbere consideră că Declarația de Suveranitate și cea de Independență conțin aceleași prevederi.

”Nu știm din ce cauze, ori din rea intenție, ori din neștiință, se trece cu vederea declarația de suveranitate a Republicii Moldova. Dacă să punem cele două documente alături, atunci declarația de suveranitate are o putere juridică mai mare”, a declarat în cadrul conferinței de presă fostul președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere.

În ziua de 27 august 1991, o mare de oameni au ieșit în Piaţa Marii Adunări Naţionale. În acea zi ne-am declarat independenţa. La eveniment au participat 750 de mii de oameni, aproximativ 1/6 din populația de atunci a țării.

91
Tagurile:
27 de ani, evoluție, independență, Moldova, Moldova
Tematic
Conferință de presă ”27 de ani de independență: Încotro se îndreaptă Moldova?”


Загрузка...