Cristina Oglinda

Informație importantă pentru toți conducătorii auto

545
(reînnoit 22:04 26.07.2018)
Asigurarea obligatorie de Răspundere Civilă Auto internă (RCA) este un document obligatoriu, pe care orice posesor de autovehicul trebuie sa îl aibă la îndemână în cazul unui eveniment neplăcut.

Realitatea ne arată că traficul rutier implică mereu riscuri relaționate cu distrugerea sau avarierea mijlocului de transport condus, cauzarea vătămărilor corporale sau survenirea altor daune materiale. Prin urmare, fiecare șofer este obligat să se asigure de aceste prejudicii. Într-un interviu acordat studioului de radio Sputnik Moldova, avocatul Cristina Oglinda a relatat ce reprezintă asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru orice proprietar de autovehicul și ce riscuri acoperă.

"Asigurare obligatorie de Răspundere Civilă Auto (RCA) este un contract încheiat între posesorul unui automobil, persoană fizică sau juridică și o companie de asigurări, ce are drept unic scop despăgubirea părții prejudiciate în urma accidentului de circulație de către compania de asigurare al șoferului vinovat de accidentul rutier. Cu alte cuvinte, asigurarea RCA acoperă pagubele produse terților, din vina dumneavoastră în urma unui accident rutier. Deci subliniez că asigurarea RCA nu se adresează titularului, ci doar terțelor persoane care au fost păgubite din vina acestuia. Pentru asigurarea propriului automobil împotriva furtului sau a altor daune ce pot surveni, este necesară o poliță de tip CASCO, ce reprezintă o asigurare facultativă", a explicat Cristina Oglinda.

În perioada estivală mulți aleg să călătorească cu propriul mijloc de transport peste hotarele țării. Însă potrivit avocatului, polița de asigurare RCA poate fi utilizată numai pe teritoriul Republicii Moldova, în afara hotarelor fiind valabilă polița de asigurare Carte Verde. Obligatorie, conform legislației în vigoare, în baza poliței de asigurare RCA putem fi despăgubiți în următoarele cazuri:

— avariere sau distrugere a autovehiculului;

— vătămare corporală sau deces;

— avariere sau distrugere de bunuri;

— vătămare sau pieirea animalelor.

Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto dintre persoana fizică, cu excepţia întreprinzătorului individual, şi asigurător se încheie în mod obligatoriu cu indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul pentru care se încheie contractul 

"O situație practic cunoscută tuturor șoferilor, când sunt la etapa de încheiere a contractului de asigurare, este dilema de a alege opțiunea de a introduce doar o singură persoană, mai multe persoane sau să accepte soluția de a avea un număr nelimitat de persoane asigurate de răspundere civilă auto. Acest aspect este foarte important deoarece unui șofer care nu este identificat în contractul RCA, dar se face vinovat de comiterea unui accident compania îl va putea urmări pentru a-și returna sumele de despăgubire acordate. De aceea, dacă proprietarul mașinii cunoaște faptul că autovehiculul îl utilizează mai multe persoane, este recomandat să accepte soluția de a include în contract un număr nelimitat de utilizatori. Pentru că compania își asumă mult mai multe riscuri în acest caz, această poliță va costa un pic mai mult, dar uneori situațiile și accidentele rutiere destul de grave care se întâmplă pe traseele naționale nu ar justifica aceste sume de bani, care la o anumită etapă le putem economisi", spune avocatul.

Această asigurare se încheie obligatoriu pentru toate autovehiculele înmatriculate sau supuse înmatriculării în Republica Moldova pentru o durată de un an.

Mai multe detalii, aflați din interviul video atașat.

Autor: Valeria Fortuna

545
Tagurile:
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, autovehicul, conducător auto, RCA, șofer, automobil, contract, prejudiciu, Cristina Oglinda, Chișinău
Tematic
Moldova: Noi schimbări pe piața asigurărilor obligatorii (RCA)
Lei moldovenești

Curs valutar BNM: Cât costă euro și dolarul

18
(reînnoit 19:58 23.01.2021)
După o creștere bruscă la sfârșitul săptămânii a valutelor străine față de leul moldovenesc, cursul BNM pentru astăzi nu a suferit modificări.

CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Valoarea valutelor de referință rămâne neschimbată și astăzi. Cursul valutar al Băncii Naționale a Moldovei este același ca și în ziua de vineri când valutele străine s-au apreciat față de leul moldovenesc cu zece bani un euro, respectiv patru bani dolarul american. Astfel, la cursul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) pentru duminică, 24 ianuarie, un dolar american este cotat cu 17,45 lei, un euro – cu 21,19 lei, o hrivnă ucraineană – cu 61,67 bani, un leu românesc – cu 4,34 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 23,64 bani. 

Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 22-24 ianurie
Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 22-24 ianurie

Pe 21 ianuarie, dolarul s-a scumpit cu 7 bani și euro cu 6 bani în cotațiile valutare oficiale. Cu 2 bani a urcat și prețul leului românesc. De asemenea, rubla rusească a urcat de la 23,50 bani până la 23,67 bani. Hrivna ucraineană a coborât nesemnificativ. Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

18
Tagurile:
piata valutara, valute străine, Schimb valutar, Curs


Загрузка...
Răsărit

Uimitor: Iată ce temperaturi vom avea astăzi - detalii

128
(reînnoit 20:49 23.01.2021)
Nici astăzi nu vom avea parte de zăpadă. Dimpotrivă, meteorologii prognozează precipitații sub formă de ploaie pe aproape întreg teritoriul țării.

CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Vreme frumoasă cu temperaturi ridicate vom avea și astăzi.

După câteva zile în care mercurul în termometre a scăzut chiar și până la -20 pe alocuri, iar în unele raioane a căzut și un strat de zăpadă, temperaturile de primăvară și ploile revin.

Meteorologii ne îndeamnă să nu uităm umbrela acasă pentru că temporar vor cădea ploi pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Temperaturile cresc și astăzi, astfel termometrele vor indica chiar și peste 10 grade Celsius. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru astăzi în raioanele de nord +6..+9°С, în raioanele centrale +7..+10°С, în raioanele de sud +8..+11°С, în raioanele de est +6..+9°С, în capitală +8..+10°С.

Prognoza meteo pentru 23 - 29 ianuarie
Prognoza meteo pentru 23 - 29 ianuarie

Temperatura aerului va scădea brusc începând cu data de 26 ianuarie, când sunt posibile ninsori slabe. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

128
Tagurile:
Vremea, Vremea nefastă, vremea de mâine


Загрузка...