transport microbuse masini

Șoferii de curse interurbane, trași pe dreapta de inspectorii de patrulare, ANTA și fisc

125
(reînnoit 11:34 23.07.2018)
Mai mulți șoferi au fost amendați de către ANTA pentru încălcarea regulilor de transportare a pasagerilor.

CHIȘINĂU, 23 iul – Sputnik. Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), împreună cu cei de la Inspectoratul Național de Patrulare (INP) și Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au efectuat acțiuni ample de control a operatorilor de transport, care prestează servicii de transport pasageri contra cost, pe curse regulate. Doar în municipiul Chișinău, inspectorii ANTA au întocmit 11 procese-verbale cu privire la contravenție, iar inspectorii SFS — 13 procese-verbale.

Verificările operatorilor de transport au fost organizate simultan, la toate ieșirile din Chișinău. 

„Acțiunile de control inițiate au scopul de a verifica corectitudinea prestării serviciilor de transport pasageri, precum și starea tehnică a unităților de transport. Asemenea acțiuni vor fi efectuate sistematic”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serghei Bucătaru.

Totodată, în timpul verificărilor, inspectorii au îndemnat călătorii să-și revendice drepturile, inclusiv prin solicitarea tichetului de călătorie.

Acțiunile de control vin ca urmare a ședinței convocată, săptămâna trecută, de către ministrul Chiril Gaburici cu angajații ANTA, în cadrul căreia le a cerut acestora să vină cu măsuri imediate, pentru soluționarea problemelor din transport.


125
Tagurile:
curse interurbane, microbuze, Moldova, transport
Tematic
Doi bănuiți în dosarul ”Gărilor şi Staţiilor Auto” au fugit. CNA, pe urmele lor
Reacția dură a ministrului Gaburici la reținerile efectuate astăzi de CNA


Загрузка...