Accident, foto simbol

Tragedia de la Taraclia: Un șofer beat a ucis patru persoane

265
(reînnoit 14:46 03.07.2018)
Instanța și-a spus cuvântul în cazul șoferului care a provocat un grav accident la Taraclia, în urma căruia și-au pierdut viața patru persoane.

CHIȘINĂU, 3 iul — Sputnik. Teribilul accident a avut loc care în toamna anului trecut, fiind provocat de un șofer care a urcat beat la volan și care fusese privat anterior de dreptul de a conduce mijloace de transport. Tragedia s-a soldat cu moartea a patru persoane și rănirea altor două.

Procuratura generală a informat că instanța și-a pronunțat sentința pe acest caz, conducătorul auto fiind condamnat la 12 ani închisoare, cu privarea de dreptul de conduce mijloace de transport timp de 5 ani.

Procurorii din Taraclia a demonstrat vinovăţia inculpatului de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvîrşită în stare de ebrietate, soldată cu decesul a două sau mai multor persoane" (art.264 alin.(6) Cod penal).

Tragicul accident s-a produs în noaptea de 28 octombrie 2017, la ieşirea din satul Valea Perjei. Deplasându-se în stare avansată de ebrietate la volanul unui Volkswagen Caddy şi cu doi pasegeri la bord, inculpatul a intrat pe contrasens, lovind frontal un automobil VAZ, care se deplasa regulamentar. Impactul a fost atât de violent, încât şoferul cu cei trei pasageri din VAZ au murit pe loc, iar inculpatul împreună cu cei doi pasageri au fost transportaţi la spital cu diverse traumatisme.

Fiind supus testării alcooscopice, în sângele inculpatului a fost depistată o concentraţie de 3,78 g/l de alcool. Mai mult, acesta a urcat la volan chiar dacă era privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 3 ani, după ce fusese anterior condamnat pentru conducerea vehicolului în stare de ebrietate.

Inculpatul, în vârstă de 30 de ani, este locuitor al oraşului Ceadâr-Lunga şi se află la evidenţa medicului narcolog.

Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpatul a fost obligat să le achite rudelor celor 4 victime decedate în accident câte un milion de lei fiecăruia drept prejudiciu moral şi 18 mii de lei pentru cheltuieli de judecată.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

265
Tagurile:
12 ani de inchisoare, 4 morti, instanta, sentinta, Taraclia, tragedie, accident
Tematic
Îngrozitor: Două accidente teribile în această dimineață, în Capitală
Accident grav în Capitală: O motocicletă a fost făcută zob - Foto
Îngrozitor: o persoană rănită ieri în accidentului de pe Mihai Viteazul a murit la spital


Загрузка...