Spital, foto de arhivă

Tragedie cumplită: O moldoveancă, însărcinată în luna a şasea, a murit în Italia

1486
(reînnoit 16:03 10.06.2018)
Tragedie cumplită în familia unor moldoveni stabiliți în Italia: soția însărcinată a decedat într-un mod cu totul absurd.

CHIŞINĂU, 10 iun — Sputnik. O tânără de numai 28 de ani din Republica Moldova, însărcinată cu cel de al doilea copil, a murit vineri în Italia, în urma unei situaţii banale, relatează jurnalista Elena Robu pe blogul său.

Familia Chirică s-a stabilit în Italia, la Trento, acum nouă ani. Maia Croitoru-Chirică, în vârstă de 28 de ani, a murit pe 8 iunie. Cu câteva zile în urmă, femeia s-a înecat în timp ce mânca, iar la venirea ambulanței tânăra era deja inconştientă.

Maria era însărcinată în luna a șasea. Medicii au încercat să salveze fătul, recurgând la cezariană. Copilul a murit însă la scurt timp.

În perioada în care tânăra s-a aflat în comă, medici au făcut tot posibilul să o salveze, însă fără niciun rezultat. Vineri, 8 iunie, femeia a fost deconectată de la aparatele care o țineau în viață pentru că nu mai exista nicio şansă ca ea să-şi revină.

Familia Chirică mai are un băiețel de 2 ani și jumătate, pe nume Luca.

Maia Croitoru-Chirică este originară din satul Sărata-Răzeși, raionul Leova. Pentru a transporta acasă corpurile neînsufleţite ale femeii şi copilului ei este nevoie de o sumă de peste 10 mii de euro. Familia nu are aceşti bani, astfel că este solicitată implicarea oamenilor din diaspora, dar şi de acasă. Cei care au posibilitatea să dea o mână de ajutor acestei familii îndurerate pot afla aici mai multe detalii.

1486
Tagurile:
s-a inecat, moldoveanca insarcinata, Familia Chirica, Leova, a murit, tragedie, Italia
Tematic
Moldovenii care au muncit sau muncesc în Italia vor primi pensii din acest stat
Important pentru moldovencele din Italia care așteaptă un copil


Загрузка...