Bogdan Zumbreanu

Ce a căutat directorul CNA la liceul Gheorghe Asachi - detalii

475
(reînnoit 18:27 17.05.2018)
Directorul CNA a descins la liceul Gheorghe Asachi - de această dată el a venit cu un mesaj pașnic. Subiectul principal - activitatea financiară a Asociației de părinti.

CHIȘINĂU, 17 mai — Sputnik. Directorul Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, a ajuns miercuri la Liceul Asachi unde a discutat cu mai mulți profesori și părinți.

Potrivit ofițerului de presă al CNA, de această dată șeful CNA a venit cu un mesaj pașnic.

”Sperăm că adunarea de părinţi, la care s-a desantat directorul, n-a fost bulversată. De această dată, CNA a venit paşnic, cu un mesaj către părinţi şi profesori”, a scris Angela Starinschi pe pagina sa de Facebook.

”Copii noştri, peste 10-15 ani, ne vor conduce, ne vor face legi, ne vor judeca, ne vor trata şi ne vor hrăni. Haideţi să-i educăm şi să le dezvoltăm o mentalitate sănătoasă. Să nu-i obişnuim că banul "rezolvă" cunoştinţele”, a declarat Zumbreanu.

Potrivit directorului instituției, Boris Volosatîi, șeful CNA a discutat îndelung cu un grup de părinți în privința tuturor actorilor implicați în procesul educațional, iar un subiect central a fost activitatea financiară a Asociației Părintești.

"S-au pus în dezbateri raporturile între toți actanții procesului educațional: pedagog-elev-părinte; școală-familie-comunitate. În centrul atenției a fost activitatea Asociației Părintești (în special cea financiară", a scris Volosatîi pe pagina sa de Facebook.

 

Volosatîi a precizat cu mândrie că șeful CNA, Bogdan Zumbreanu, este absolvent al liceului Gheorghe Asachi din Capitală.

475
Tagurile:
ce a cautat, directorul CNA, Liceul „Gheorghe Asachi, detalii, CNA, Bogdan Zumbreanu, Chisinau
Tematic
Bogdan Zumbreanu spune cum poate fi lichidată corupția în Republica Moldova
Polițiștii sunt încurajați să-și denunțe colegii corupți


Загрузка...