Bărbat cu o inimă în buzunar

Fericiţi și îndrăgostiți: Politicienii moldoveni, așa cum nu i-ai mai văzut

165
(reînnoit 22:28 15.05.2018)
De Ziua Internațională a Familiei, Sputnik vă propune un grupaj de fotografii emoționante ale politicienilor moldoveni alături de familiile lor și mesajele de felicitare postate de aceștia.

CHIȘINĂU, 15 mai — Sputnik. Astăzi este sărbătorită "Ziua Internațională a Familiei. Sărbătoarea a fost instituită de ONU în 1993 pentru a atrage atenția asupra problemelor familiei și importanței păstrării valorilor familiale tradiționale. Cu această ocazie, mai mulți politicieni din țara noastră au postat pe Facebook fotografii în care apar alături de familiile lor.

Președintele țării, Igor Dodon, a menționat că "în viața fiecăruia dintre noi există multe lucruri pe care le considerăm primordiale. Dar cel mai drag din toate rămâne a fi familia noastră, cei mai importanți sunt oamenii pe care-i iubim și care ne fac fericiți".

Șeful statului s-a referi și la familiile din țara noastră. Acesta a scris că în ultimele decenii familiile din Republica Moldova se confruntă cu multiple probleme de ordin social și economic, însă acestea trebuie să facă tot posibilul ca să transmită modelul societății generațiilor următoare, deoarece doar protejând familia vom putea rezista ca neam, ca țară.

Și președintele Parlamentului, Andrian Candu, a ținut să felicite familiile din țara noastră cu această ocazie. Politicianul a postat o fotografie pe Facebook în care apare alături de soție și cei trei copii ai săi.

"Le doresc tuturor să se bucure de familii împlinite, cu copii şi părinţi sănătoşi, de realizări frumoase, pace şi linişte sufletească", a scris Andrian Candu.

Premierul Pavel Filip a subliniat că pentru reprezentanții Guvernului fiecare familie din Moldova este importantă.

Politicianul își dorește ca fiecare familie din Republica Moldova să fie fericită, acasă, întrucât acest lucru motivează guvernarea să creeze locuri de muncă mai bine plătite, să extindă accesul la locuințe pentru familiile tinere și să crească alocațiile pentru copii și indemnizațiile la naștere.

"Știu că mai avem încă multe de făcut și de aceea suntem mereu în căutarea unor noi posibilități pentru a oferi familiilor din țară un trai decent", a scris politicianul pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a ales să posteze o fotografie cu fiul său cel mic. Acesta a descris fotografia astfel: "Dacă dimineața nu vrea să se trezească, îi spun că este un soldat disciplinat și sare imediat din pat, pentru că soldații nu lenevesc. Am noroc de o familie mare și caldă, ne creștem și ne educăm împreună, pentru că de la cei mai mici învăț și eu. Familia — oameni care ne iubesc, ne petrec și ne așteaptă, iar îmbrățișările lor ne dau puteri".

Unul dintre cei mai tineri politicieni, ministrul Afacerilor Externe, Tudor Ulianovschi, a publicat o fotografie în care apare alături de soția sa și de fiică.

"Indiferent unde ne-am afla și indiferent câte schimbări se produc în viața noastră, un lucru rămâne mereu constant: sprijinul familiei. Vă îndemn ca, zi de zi, să le dedicați cât mai mult timp posibil celor dragi și să nu uitați cât de importantă este familia pentru o societate dezvoltată și modernă", a scris ministrul pe Facebook. 

 

165
Tagurile:
îndrăgostiți, Tudor Ulianovschi, Pavel filip, Alexandru Jizdan, Igor Dodon, tineri, politicieni, Andrian Candu, Chișinău
Tematic
Loji masonice secrete pentru politicieni și jurnaliști din Parlamentul britanic
Astrolog: În anul 2018 se vor naște viitorii politicieni
Sunt sau nu sunt monitorizați de Interpol politicieni din Moldova


Загрузка...